Neamţ: Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citiţi cele mai importante titluri din ziarele nemţenilor de marţi, 23 iunie

Graniţa dintre Neamţ şi Harghita revine în atenţia autorităţilor


Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu va încerca să restabilească graniţa dintre judeţul Neamţ şi Harghita, în Cheile Bicazului. Şeful judeţului Neamţ a stabilit o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, tocmai pentru a pune punct disputei în legătură cu locul în care se termină judeţul Harghita şi începe judeţul Neamţ. În discuţie va fi adusă o lege din 1968 - singura care prevede exact care este punctul de demarcaţie dintre cele două unităţi administrative.

Sursa: Realitatea Media 

Copil priponit cu sfoara de gard

Filmuleţul făcut cu telefonul mobil, în care apare un băietel, în vârstă de 8 ani, din satul Davideni, comuna Ţibucani, legat cu o sfoară, a şocat România. Imaginile difuzate ieri pe un post central de televiziune au fost filmate, după cum a afirmat mama băiatului, în a treia zi de Paşte, în curtea părinţilor concubinului său. O altă variantă ar fi că filmuleţul a fost făcut de tatăl natural, care a vrut să se răzbune că fusese părăsit. Cazul se află în atenţia poliţiştilor, care au întocmit deja un dosar penal, dar şi în atenţia Protecţiei Copilului, urmând ca în aceste zile băiatul să fie internat într-un centru de plasament.

Sursa: Monitorul de Neamţ

BAC-ul a început cu bine în Neamţ

Examenul de bacalaureat a început cu bine în judeţul Neamţ. Cei 4 profesori universitari care nu au mai vrut să fie preşedinţi ai comisiilor în centre au fost înlocuiţi de către vicepresedinţi, conform deciziei date de către Ministerul Educatiei. „Sunt şi două cazuri speciale, ambele din municipiul Roman, în care candidaţii vor fi evaluaţi la domiciliu”, a declarat profesor Liliana Georgescu, inspector şcolar general adjunct.

Sursa: Monitorul de Neamţ

Cât au câştigat şi au cheltuit deputaţii nemţeni

Deşi nu se află în topul celor mai bine plătiţi parlamentari, deputaţii de Neamţ au salarii de mii de lei şi diurne destul de consistente. Cel mai bine plătit deputat din Neamţ este deputatul PD-L Marius Rogin. El a avut o indemnizaţie brută de 7.168 de lei, iar indemnizaţia netă a fost de 5.027 de lei. Pentru deplasarea în Bucureşti diurna a fost de 1.399 de lei, diurna pentru deplasarea în teritoriu a fost de 980 de lei, iar pentru deplasările în străinătate diurna a fost de 965 de lei.

Sursa: Ziarul de Roman

Cupa Kym Star la tenis, prima ediţie

Clubul de tenis Kym Star Piatra Neamţ este de ieri gazda primei ediţii a turneului cu acelaşi nume. 80 de sportivi de la grupări din zona Moldovei, dar şi unul din Bucureşti au început să îşi dispute premiile puse în joc la categoriile de vârstă 10, 12, 14 şi 16 ani, atât la feminin, cât şi la masculin.

Sursa: Monitorul de Neamţ

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite