Neamţ: Poliţistul cămătarilor, în ofsaid cu averea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelian Vasea Şoric a făcut declaraţii-problemă la o conferinţă
Aurelian Vasea Şoric a făcut declaraţii-problemă la o conferinţă

Inspectorii pentru integritate au stabilit că Şoric trebuie să returneze banii în plus şi au trimis cazul spre rezolvare Curţii de Apel Bacău.

Aurelian Şoric, fostul şef al Poliţiei Neamţ, ajuns celebru după ce le-a plâns de milă interlopilor locali, s-a îmbogăţit ilicit cât timp a lucrat în cadrul instituţiei publice. Concluzia aparţine inspectorilor Agenţiei Naţionale pentru Integritate (ANI), care s-au sesizat din oficiu cu privire la averea ofiţerului în noiembrie 2010, imediat după scandalul generat de uciderea cămătarului Gheorghe Mararu într-un bar din Piatra Neamţ. Cei de la ANI au finalizat controlul recent şi au stabilit că Şoric nu poate justifica 365.865 de lei, bani dobândiţi împreună cu soţia în perioada 1996-2010.

Bunuri confiscate
Astfel, ANI a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în vederea iniţierii procedurilor de confiscare a sumelor de bani cu caracter nejustificat, dobândite în cei 14 ani de activitate. Până la confiscarea sumei pe care ANI o apreciază ca fiind nejustificată este, însă, cale lungă.

„Îndată ce această comisie primeşte raportul de evaluare al ANI, începe acţiunea de control şi citează un reprezentant ANI, precum şi persoana în cauză. Comisia poate solicita informaţii de la orice instituţie. Cei citaţi au dreptul să prezinte dovezi şi probe. În cel mult trei luni, comisia trebuie să pronunţe o ordonanţă, prin care poate trimite cauza spre judecare la Curtea de Apel, poate sesiza penal Parchetul sau poate dispune clasarea cazului. Numai instanţa sesizată poate stabili caracterul ilicit al unei părţi din avere, care va fi executată de Finanţe“, a declarat judecătorul Cătălin Şerban, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Bacău.

Fostul şef al Poliţiei Neamţ, demis la începutul anului printr-un ordin al ministrului de Interne Traian Igaş, a răspuns ieri la telefon, sunat fiind de reporterii „Adevărul de Seară“, dar a închis imediat motivând că nu mai are semnal la telefonul mobil. Şoric a declarat în mai multe rânduri că averea pe care o deţine este licită şi că a muncit din greu alături de soţia sa pentru a şi-o clădi. „Mi-am vândut un apartament de 110.000 de euro în Iaşi. L-a cumpărat un procuror. Am vândut un teren. Am fost în misiuni. Am un credit de 120.000 de euro. Şi vă bateţi joc de familia mea. (…) Provin dintr-o familie de onoare“, a spus Aurelian Şoric cu lacrimi în ochi în celebra conferinţă de presă televizată din noiembrie 2010.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite