Neamţ: Neregulile din spitalul judeţean sunt recunoscute oficial de conducerea unităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un comunicat trimis şefilor de secţii, managerul Silvia Roşescu enumeră practicile tolerate în cea mai mare unitate spitalicească din judeţ.

În nota internă transmisă către medici, managerul Spitalului Judeţean îşi informează colegii că vor fi intensificate controalele asupra stocurilor de medicamente şi evidenţa folosirii lor pe secţii.

Hotline virtual înfiinţat pentru reclamarea neregulilor din spitale

Conducerea Spitalului Judeţean are zilele numărate

Pacienţii, sătui de condiţiile din Spitalul Judeţean

„Doresc de la fiecare şef de secţie liste bine fundamentate, nu aşa cum se dau de obicei (cu exagerările pe care le ştim)", le transmite directorul Roşescu subordonaţilor.   

În acelaşi comunicat, conducerea spitalului recunoaşte şi practicile obişnuite de medici care le cer pacienţilor să-şi cumpere materialele sanitare necesare pentru operaţii. De asemenea, sunt amintite cazurile în care pacienţii aflaţi în stare critică în sălile de terapie intensivă nu sunt supravegheaţi de cadrele medicale.

„Nu voi mai tolera atitudini de condiţionare de nici un fel a actului medical, de impoliteţe...", avertizează managerul Silvia Roşescu.

De mai multe ori pe parcursul notei interne, medicilor li se reaminteşte că de mai bine de o lună de zile noul administrator al Spitalului de Urgenţă este Consiliul Judeţean. De alfel, comunicatul a fost transmis la doar o zi după ce preşedintele CJ Neamţ a participat la o şedinţă a Consiliului de Administraţie al spitalului.  

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite