FOTO VIDEO Poveştile misterioase care învăluie muntele Ceahlău. Agapia şi Văratec, mănăstirile-emblemă din ţinutul Neamţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De pe muntele Ceahlău vederea este impresionantă FOTO Florin Jbanca
De pe muntele Ceahlău vederea este impresionantă FOTO Florin Jbanca

O ascensiune pe masivul Ceahlău e o provocare atât pentru montaniarzi, dar mai ales pentru cei care se întâlnesc rar cu ocazia drumeţiilor montane. Un nou reportaj de aventură din cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul” - ”125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.

Drumul spre baza muntelui Ceahlău pentru aventura montană trebuie pregătit din vreme şi fără a omite câteva elemente neapărat necesare pentru a evita surprize neplăcute. Astfel, este musai ca din bagaje să nu lipsească echipamentul sportiv, încălţări cu talpă adaptată traseelor montane (de preferat bocanci), o rezervă de apă, trusa de medicamente, o lanternă.

Şapte trasee marcate

Urcuşul poate fi făcut alegând unul din cele şapte trasee marcate, dar punctele de pornire sunt diferite. Pentru trei dintre acestea, plecarea se face prin poarta de lângă cabana Izvorul Muntelui, situată în staţiunea cu acelaşi nume. Se ajunge după un drum de circa 50 de km distanţă de Piatra Neamţ, după ce se parcurge DN 15, iar la ieşirea din Bicaz, pe drumul spre barajul lacului de acumulare, se virează la stânga, pe drumul judeţean 155 F.

Cel mai scurt traseu, de parcurs între 3 şi 3 ore şi jumătate este marcat cu punct albastru pe copaci până la curmătura Lutu Roşu, apoi cu bandă albastră până la cabana Dochia. Cei care aleg această variantă, practicabilă pe tot parcursul anului, au de depus efortul urcuşului pe o distanţă de 5,3 km, traseul fiind totuşi cu grad de dificultate mediu. Alt traseu aceesibil, prin Jgheaburi, se parcurge cam în patru ore, şi pleacă tot de la Izvorul Muntelui spre stânca Dochiei - Santinela - Jgheabul cu Hotar - cabana Dochia. Pe tot urcuşul de 5,7 km, trebuie urmărit marcajul cu triunghi albastru . Cel de-al treilea traseu cu plecare din Izvorul Muntelui duce spre Poiana Maicilor - Clăile lui Miron - Ocolaşul Mic şi cabana Dochia. Ia ceva mai mult timp (între 4 şi 4 ore şi jumătate) şi pentru că lungimea este de 7 km. Până la Poiana Maicilor marcajul ce trebuie urmat este banda roşie, după care traseul este indicat cu crucea albastră până la cabana Dochia.

Alte două trasee au ca punct de plecare staţiunea Durău. Primul dintre acestea, marcat cu bandă roşie, urcă spre cabana Fântânele - Piatra Lată - Panaghia - sub Vârful Toaca şi ajunge la cabana Dochia, după circa 3 ore şi jumătate de parcurs. 

O variantă mai lungă ca timp de parcurs (aproape 5 ore), dar la fel de frumoasă, denumită traseul Duruitoarei este traseul marcat cu cruce roşie spre Poiana Viezuri - Cascada Duruitoarea - Poiana Săiuşului - Jgheabul lui Vodă, până la cabana Dochia. Lungimea totală este de 7900 m, iar gradul de dificultate este mediu, ca şi celelalte patru trasee. 

Mai puţin cunoscute şi abordate de turişti sunt cele două trasee care pornesc de la baza sudică a versantului, din comunele Taşca, respectiv Bicazu Ardelean. Pentru a ajunge la aceste porţi de intrare spre vârful muntelui trebuie ca din oraşul Bicaz să urmezi Drumul Naţional 12C, cel care duce spre Cheile Bicazului. Un prim traseu porneşete din satul Neagra şi urmează reperele Piciorul Negrei - Poiana Văratec - Poiana Maicilor - Ocolaşul Mic - cabana Dochia. Trebuie urmat marcajul cu cruce albastră până la  Poiana Maicilor, apoi banda roşie şi crucea albastră până la cabana Dochia. Este un urcuş lung, de circa 14,6 km, care se face în 6-7 ore. Al şaptelea traseu, lung de 21,6 km, pleacă din centrul comunei Bicazul Ardelean, de la intersecţia DN 12C cu drumul nemodernizat 127A ce duce spre Tulgheş. Se ajunge în satul Telec, apoi la Curmătura Scaune, Jgheabul lui Vodă şi cabana Dochia, pe un marcaj cu bandă albastră. Este un traseu cu grad de dificultate mare care se parcurge într-un interval de 6 - 6 ore şi jumătate.  

Fiind o zonă protejată, turiştii care urcă pe munte trebuie să respecte o serie de reguli impuse de Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău. Prima este plata taxelor de acces la intrarea şi în interiorul zonei protejate. Adulţii trebuie să achite 7 lei, iar copiii, pensionarii sau studenţii, 3,5 lei. Ziua de campare cu cortul costă 10 lei, dacă nu înnoptaţi la cabana Dochia unde preţurile merg de la 20 la 50 de lei/persoană/noapte.

Poveşti şi legende ale muntelui

Muntele Ceahlău şi formele de relief emblematice (Dochia, Panaghia, Toaca), au dat naştere mai multor poveşti şi legende populare.

Cea mai cunoscută versiune legată de formarea muntelui este cea care spune că masivul muntos a fost format din porunca împăratului Traian care voia să apăre pe locuitori de hoardele barbare venite de la Răsărit. Pentru a fi dusă la îndeplinire porunca, au fost adunaţi toţi robii luaţi de la Decebal care trebuiau să aducă şi să aşeze piatră peste piatră şi stâncă peste stâncă, pâna când muntele era suficient de înalt ca să-l mulţumească pe împăratul roman. La final, Traian a cerut ca în vârful muntelui sa fie aşezată o toacă pe care un soldat ce stătea de strajă trebuia să o bată anunţând atunci când vedea năvălind vrăjmaşii.

Originea numelui pe care-l poartă muntele nu este foarte clară. Cea mai des întâlnită teorie este cea conform căreia numele ar deriva din maghiarul „csahlo”, care denumea o specie de vultur (vulturul bărbos sau zaganul) care popula cândva crestele muntelui. Preotul-arheolog nemţean Constantin Matasă (1878 - 1971) împărtăşea şi el părerea că numele ar proveni de la aceşti vulturi de stâncă care scot un sunet asemănător cu scheunatul câinelui.

Şi formele de relief de pe masiv au propriile legende. Astfel, pentru Toaca şi Panaghia o poveste străveche spune că pe muntele Ceahlău ar fi trăit un neam de uriaşi. Aceştia îşi duceau la păşunat vitele, un fel de bouri, cu coarne scurte, iar când dădea zăpada coborau cu animalele către apus şi miază-zi, spre Valea Jitanului, nume păstrat şi acum. Într-o iarnă, ar fi dat însă în ei o molimă şi ar mai scăpat doar o fată şi un băiat care au luat puţinii bouri neatinşi de boală şi au urcat pe vârful muntelui unde au ridicat fiecare câte un turn, ca să-i vadă şi oamenii dinspre soare răsare. După ce au cărat pietre şi stânci, băiatul a ridicat un turn mai mare şi mai lat, iar fata unul mai mic, doar că, de Probajini (Schimbarea la Faţă) a trăsnit în pereţii muntelui, iar ploaia şi gheaţa au nimicit orice formă de viaţă de pe munte. După furtună, oamenii din vale au urcat să-i căute pe cei doi uriaşi şi i-au găsit  turtiţi sub greutatea gheţii. Le-au făcut mormânt de piatră, iar anul următor, tot de Probajini au adus o toacă pe care au pus-o pe vârful cel mai înalt, iar de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, oamenii muntelui fac o slujbă cinstind mormântul acelor uriaşi. To de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia. Mai jos, printre cele două turnuri se află Jgheabul Urieşilor, mărturie a legendei.

O altă legendă, redată şi de Calistrat Hogaş spune că Panaghia nu a fost ditotdeauna o stâncă de piatră rece, fără inimă şi suflet, ci o fată frumoasă. La naşterea ei, se spune că ursitoarele au dus-o pe înălţimile cele mai de sus ale Ceahlăului, şi au aşezat-o în peştera pustnicului Ghedeon, unde albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor. Soarele şi Panaghia s-au îndrăgostit apoi unul de altul, fapt care l-a mâniat pe Dumnezeu. Atunci fata l-a rugat să o transforme în stană de piatră şi să dea din nou drumul Soarelui să strălucească pe cer. Panaghia s-a prefăcut în stâncă, dar se zice că inima ei nu s-a împietrit.

Mănăstiriea Agapia şi comorile lui Grigorescu

La mănăstire se ajunge mergând cu maşina pe şoseaua ce leagă municipiul Piatra Neamţ de oraşul Târgu Neamţ(DN15C). De la Piatra Neamţ distanţa este de circa 40 de km, iar de la Târgu Neamţ de 12,5 km. În comuna Agapia, este o ramificaţie pe un drum asflatat(DN15F), spre mănăstire, pe lângă albia pârâului Agapia şi prin munţi, pe o porţiune de circa 1 km.

Odată intrat în incinta mănăstirii nu ai cum să nu rămâi impresionat de multitudinea de flori de împodobesc curtea şi casele măicuţelor. În istoricul lăcaşului se spune că mănăstirea unde vieţuieşte acum obştea de maici, a fost construită pe la începutul secolului al XVII-lea. În acele vremuri, călugării de la vechiul schit s-au strămutat cu gospodăria mai jos, unde au ridicat o bisericuţă de lemn. Mănăstirea Agapia Nouă, sau Agapia din Vale cum mai este cunoscută, a fost construită între anii 1642 şi 1644 de hatmanul Gavril Coci (fratele lui Vasile Lupu) şi soţia sa Liliana. Timp de trei ani, până în 1647, s-au ridicat chiliile ce formează acum incinta mănăstirii, iar la răsărit s-a construit clopotniţa din piatră de granit.

Pentru că, în timp a fost înzestrat cu odoare de preţ, lăcaşul a fost în repetate rânduri ţinta jafurilor la care s-au dedat tătarii şi turcii. În 1680, leşii au transformat biserica în grajd pentru cai. Agapia a devenit oficial mănăstire de maici din anul 1803, la iniţiativa Mitropolitului Veniamin Costache şi prin decizia domnitorului Alexandru Moruzzi.

Mănăstirea Agapia este atractivă pentru turişti prin cel puţin două obiective. Primul o constituie pictura executată de Nicolae Grigorescu, în perioada anilor 1858 - 1862, când artistul avea 20 de ani. Pe catapeteasmă sunt pictaţi Sfântul Ioan Botezătorul, Maica Domnului, Iisus Hristos, Sfinţii Arhanghlei Mihail şi Gavril, Sfântul Gheorghe. Tot aici poate fi văzut şi autoportretul pictorului.

Un interes deosebit pentru cei care vin la Agapia este colecţia de obiecte religioase şi biblioteca. În cele patru săli ale muzeului mănăstirii pot fi văzute icoane vechi, o colecţie de cruci sculptate, icoane brodate, manuscrise şi tipărituri vechi.

De asemenea, dacă ajungeţi în zonă nu trebuie să rataţi o vizită la muzeul Alexandru Vlahuţă, situat în satul mănăstiresc. Aici s-a născut şi a copilărit scriitorul, iar cu ocazia sarbatoririi centenarului naşterii sale, în anul 1958, casa a fost amenajată şi inaugurată ca muzeu memorial.  În cele câteva camera ale casei sunt păstrate mobilierul original, cărţi din biblioteca proprie, obiecte personale, reviste ale vremii, scrisori şi manuscrise ale scriitorului. 

Văratec, mănăstirea din umbra „codrilor de aramă”

Tot o mănăstire de maici este şi Văratec, lăcaş la care se ajunge pe acelaşi traseu urmat până la Agapia. Din satul Agapia, drumul se trebuie urmat spre stânga şi se mai merge circa 4 km până la mănăstirea ridicată la poalele dealulului Filioru. 

Văratec este o mănăstire ceva mai nouă decât Agapia, fiind construită în secolul XVIII (între anii 1781 - 1785). Ca şi „sora” ei din imediata vecinătate, nici acest sfânt lăcaş nu a scăpat de furia turcilor care îi urmăreau pe eterişti. 

Construcţia este din piatră de râu, cu ziduri foarte groase, iar pictura din interior, în stil neobizantin,  datează din secolul al XIX-lea, catapeteasma fiind sculptată în lemn de tisă şi suflată cu aur. În ansamblul monahal se găsesc şi bisericile Schimbarea la Faţă (1847) şi Sf. Ioan Botezătorul (1844) în umbra căreia se află mormântul Veronicăi Micle, clopotniţa, clădiri pentru chilii şi ateliere.

Aşezământul deţine un muzeu de artă medievală şi o bibliotecă cu peste 6000 de volume, din care multe manuscrise şi tipărituri vechi

În apropiere sunt două rezervaţii forestiere celebre: „Codrii de aramă” şi „Pădurea de argint”.

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Cetatea Neamţ, muzeul de istorie în aer liber. Zimbrăria şi casa meşterului Neculai Popa

FOTO VIDEO Cheile Bicazului: totul despre altarul dacilor liberi, legenda lacului însângerat, Gâtul Iadului şi Marea dintre Munţi

FOTO VIDEO Vacanţă în România. Staţiunea Băile Herculane, preferata Împărătesei Sisi

FOTO „Drumul Regelui” sau Transalpina, şoseaua care coboară din cer şi minunile care te aşteaptă la poalele ei

FOTO VIDEO Bucureştiul în literatură: Mântuleasa - strada magică a lui Eliade, Berăria Gambrinus, Calea Victoriei şi Parcul Cişmigiu


 


 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite