Neamţ: Biblioteca a deschis clubul de vacanţă pentru cei mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biblioteca Judeţeană „GT Kirileanu" îşi propune să ofere copiilor alternative dintre cele mai plăcute pentru petrecerea vacanţei de vară.

Aflată la cea de-a treia ediţie, "povestea" Clubului de vacanţă vine în acest an cu noi provocări pentru cei mici.

În oferta 2010 sunt păstrate unele din programele care s-au bucurat de succes în anii trecuţi precum diferite forme de iniţiere artistică, incursiuni amuzante în istorie, desene animate, informare turistică şi colocvii despre drepturile copilului, cursuri de limba engleză şi pe calculator.

Avem şi programe noi, care să deschidă şi alte orizonturi de manifestare în rândul copiilor: «Mâini pricepute», «Descoperiri celebre», «Micile talente», «Experimente ştiinţifice simple»", spune Manuela Chirilă, coordonator al proiectului „Clubul de vacanţă".

Înscrierile se fac în cadrul Secţiei de împrumut carte pentru copii, în limita a 70 de locuri, pe perioade de minimum două săptămâni, costul înscrierii fiind de 8 lei pentru minimum două săptămâni a câte 4 zile (un leu/zi, de luni până joi).

Pentru cultivarea unor aptitudini sau îmbogăţirea cunoştinţelor, maniera de abordare va fi una relaxată, potrivită exuberanţei pe care copiii o manifestă în timpul vacanţei, poate mai mult decât oricând", adaugă Constantin Bostan, directorul Bibliotecii Judeţene.

Pentru înscrierile pe perioade mai mari se oferă şi reduceri.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite