Neamţ: Aleşii nemţenilor la şase luni de mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Aleşii nemţenilor la şase luni de mandat
Neamţ: Aleşii nemţenilor la şase luni de mandat

Prezenţa la vot şi iniţiativele legislative sunt indicatorii activităţii parlamentarilor.

Parlamentarii nemţeni se împart după şase luni de mandat în activi şi leneşi.Dacă unii au fost prezenţi la aproape toate şedinţele şi au avut şi iniţiative legislative, alţii au vorbit o singură dată în plen, atunci când şi-au primit mandatul. Conform studiului făcut de Institutul de Politici Publice, senatorul Ioan Chelaru are o prezenţă de numai 38%, dar a luat cuvântul de 58 de ori şi a avut şase declaraţii politice. „Cred că este greşit acest studiu. Eu sunt un parlamentar chiar activ, care merge la lucrări“, a declarat Ioan Chelaru. Deputatul Stelian Eftimie-Ghiţă stă bine la prezenţă, însă în jumătate de an a luat cuvântul o singură.

Unii se ţin şi de treabă

Cel mai activ parlamentar nemţean este deputatul Ioan Munteanu. Acesta ocupă locul al treilea pe ţară ca prezenţă la vot şi locul şapte în topul naţional al deputaţilor care au avut propuneri legislative. „Nu am transpirat ca să obţin aceste rezultate. Din păcate avem un legislativ mai slab decât cel trecut”, a declarat Ioan Munteanu. Toader Mocanu este al treilea în topul senatorilor activi pe plan naţional. Pe alegători nu-i mai miră nimic atunci când vine vorba despre hărnicia din Parlament. „Şi dacă sunt prezenţi şi dorm în scaunele lor pe mine nu mă încălzeşte cu nimic. Eu tot mor de foame şi ei huzuresc“, a declarat Ioan Apopei, şomer.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite