NEAMŢ: Marele Premiu la Cupa Mondială de Călărie a fost câştigat de bulgarul Ivelin Valev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Etapa de la Piatra Neamţ a Cupei Mondiale de Sărituri peste Obstacole s-a încheiat, în această seară, cu trofeul Marele Premiu oferit de Federaţia Ecvestră Internaţională, în valoare totală de 15.000 de euro.

Trofeul a fost adjudecat, la baraj, de călăreţul bulgar Ivelin Valev, cu calul Equitta, care a obţinut un timp de 35 de secunde şi 23 de sutimi. Pe locul doi s-a clasat ungarul Balasz Varga, cu calul Lux V, iar pe locul trei irlandezul Gerry Flynn, cu calul S.I.E.C. Janico. De precizat că în competiţia pentru Marele Premiu au intrat 27 de cupluri călăreţ-cal, dintre care s-au calificat la baraj doar 12, printre care doi români, Aron Jakab, cu calul Gina, şi Aurel Cojocariu, cu calul Duende.
Ultima zi de competiţie nu a fost lipsită de peripeţii, în cursa pentru penultimul trofeu înregistrându-se un accident. Călăreţul turc Filip Amram a căzut de pe cal şi a fost luat cu salvarea de pe teren. A primit îngrijiri medicale pentru nasul pe care şi l-a rupt, dar a revenit, bandajat, printre cei care au concurat pentru Marele Premiu.

Citiţi amănunte în Adevărul de seară Piatra Neamţ, ediţia de luni, 8 iunie

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite