Metode de tortură folosite în lagărele comuniste: izolator, bătaie la tălpi şi cătuşe americane
0
Scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu a fost închisă 14 ani în lagărele comuniste. Colegii de suferinţă s-au dus unul câte unul, dar ea a rămas să aştearnă pe hârtie toate trăirile adunate după gratii. Şi-a sărbătorit a optzeci şi noua aniversare şi spune că „nici nu bănuiau bolşevicii câte zile i-au fost date să trăiască”.
Femeia a fost încarcerată pe vremea studenţiei, deoarece aderase la Cetăţuia, organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea legionară şi a primit 10 ani de temniţă grea. “Femeia care ne conducea a fost ucisă şi i-am făcut un priveghi. O camaradă ne-a pârât atunci după prenume. Cele pe care le-au prins au declarat că eu ştiu mai bine membrele grupului, crezând că am fugit în munţi. Am fost singura bătută să dezvălui tot ce ştiu”.
La închisoarea de la Mislea detenţia a fost mai uşoară, deşi erau închise toată ziua. Au reuşit să îşi organizeze viaţa într-un mod cât mai plăcut. „Aveam câte o oră destinată rugăciunii, una povestirilor, alta pentru învăţarea limbilor străine şi pentru lucrul în os. Şlefuiam osul pe piatră şi făceam adevărate capodopere, cruciuliţe, medalioane, globuri. Dintr-o fustă ruptă în bucăţele am realizat mărţişoare, pe care le-am oferit cu ocazia aniversărilor. În acea perioadă mi-am închipuit închisoarea ca o poveste.”
În timp, oamenii din lagăre au făcut ateliere de cusături româneşti, de covoare, de artă decorativă şi viaţa acolo devenise suportabilă. “Atelierul de artă românească a devenit atelier de confecţii. Am avut o comandă de ii şi le-am făcut prea scurte. Noroc că aveam altele şi le-am schimbat. Cele care făceau parte din atelierul de artă decorativă au făcut un catren plin de ironie. Aşa a început războiul între oase şi ii: întreceri în melodii şi creaţii literare, care aveau ca hârtie memoria şi condei gândul”.
Suferinţa era transmisă prin Morse
Când a fost mutată la Miercurea Ciuc, lagărul s-a transformat în coşmar. „Gardienii erau ajutaţi de climat. Eram duse la izolator, bătute la tălpi şi încătuşate pentru toate nimicurile”.
Pentru a se înţelege între ele, deţinutele au creat alfabete secrete, care au fost descifrate de informatori până la urmă. “Cu alfabetul Morse le-a fost ceva mai greu, pentru că linia o trasam pe perete şi punctul îl băteam. Cei care ne ascultau obţineau doar frânturi şi nu reuşeau să ne înţeleagă”, îşi aminteşte Aspazia Oţel Petrescu.
Cu cât creştea persecuţia, cu atât creştea şi inventivitatea. “Pe tuburile de la pasta de dinţi, aplatizate, ca nişte plăcuţe, şi unse cu săpun, scriam cuvintele pentru lecţiile de limbi străine. Când ne-au descoperit, scriam pe fundul cănii sau al ligheanului”, spune femeia cu emoţie în glas. Obiectele circulau între celule prin coşurile sobelor. Poeziile erau transmise pe prosoapele întinse la uscat, însăilate în sistem Morse.
La sfârşitul celor 10 ani de temniţă, Aspazia Oţel Petrescu a fost dusă la biroul de eliberare. “După ce am semnat biletul de ieşire m-au pus să ies afară şi m-au aşezat într-un pluton. Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte. Ce ar putea fi mai frumos decât să mori pentru ţara?”, spuse femeia.
În scurt timp a aflat că pedeapsa i s-a prelungit cu 4 ani şi că va fi dusă la Mislea. “ M-au închis singură foarte mult timp, aproape că am uitat să vorbesc. Nu mă aşteptam să mai scap de acolo”.
Pentru că a refuzat să răspundă la o anchetă, au dus-o într-o încăpere ascunsă. “Mi-au prins mâinile la spate în cătuşe americane, care-mi intrau în carne la fiecare mişcare. Pe jos era ceva negru. Iniţial am crezut că sunt smocuri de paie, dar apoi am realizat că erau şobolani. Unul dintre ei s-a urcat pe scări şi m-a privit. Am avut nopţi întregi coşmaruri cu el”.
Un alt episod greu din lagar este când a stat la izolator, pentru că nu a dorit să pârască. “Ne ţineau două zile flămânzi şi în a treia zi ne aduceau jumătate de porţie de mâncare, rece ca gheaţa. M-am făcut ca o vişină putredă, sângele a început să reacţioneze şi miroseam a acetonă”.
După 14 ani de chinuri în lagăr, Aspazia Oţel Petrescu a văzut din nou lumina soarelui. “Lumea de afara era altfel, comunismul devenise victorios. Mi-a fost mai greu să mă acomodez cu acea << libertate>>, decât cu închisoarea”, mărturiseşte femeia.
Se încarcă comentariile...
