Medic de la Urgenţe, agresat în gardă de un pacient. „Mă gândesc foarte serios să mă înscriu la rezidenţiat în altă specialitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Dragoş Barcă a depus plângere la Poliţie după ce a fost agresat
Medicul Dragoş Barcă a depus plângere la Poliţie după ce a fost agresat

Un medic aflat în gardă la Centrul de Primiri Urgenţe a fost luat prin surprindere de un pacient nervos că nu era consultat.

Un doctor aflat în gardă la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman a fost agresat de un pacient. Incidentul a avut loc marţi dimineaţă, 28 mai, atunci când doctorul Dragoş Barcă a fost luat prin surprindere de un bărbat de etnie romă, pacient în salonul CPU, care l-a lovit pe medic în piept. 

„Aveam câţiva copii de consultat în acel moment, iar pacientul acuza dureri precordiale de tip anginos, dar paturile din triaj erau ocupate. I-am explicat că va fi consultat cât de repede posibil, după ce se va elibera primul pat. Nu i-am vorbit urât, nu a aşteptat mult. Împreună cu aparţinătorii, tot de etnie rromă, începuseră scandalul agresând verbal asistenta din triaj“, a declarat doctorul Dragoş Barcă.

Medicul a descris apoi episodul în care a fost lovit de pacient:  

„Asistenta mi-a solicitat să consult o altă pacientă, venită în şoc anafilactic. Nu am apucat să mă întorc spre pacientă pentru a o consulta, când am fost lovit în trahee, pus la pământ, lovit la cot şi la şold. Mi-am pierdut cunoştinţa timp de un minut sau două. Am simţit în gestul său foarte multă premeditare şi o ură, inexplicabilă“. 

Dragoş Barcă spune că nu a avut parte de astfel de incidente în cei opt ani de când este medic la Centrul de Primiri Urgenţe şi că nu se mai simte în siguranţă. El a solicitat conducerii Spitalului Municipal Roman să dubleze paza şi să fie prevăzute sancţiuni mai drastice pentru astfel de situaţii. 

„Nu este admis să vii în gardă cu toată bunăvoinţa şi să consulţi pacienţi, ca la un moment dat să fii luat de gât în triaj şi să fii doborât la podea. Am anunţat managerul unităţii şi medicului coordonator că îmi voi scurta numărul de ore de gardă la Urgenţe. Mă gândesc foarte serios să mă înscriu la alt rezidenţiat în altă specialitate, pentru că urgenţele au devenit foarte periculoase“, a mai precizat medicul care a depus o plângere la Poliţie.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite