Mănăstire-unicat în România, zidită pe osemintele dintr-o groapă comună. Cine a ctitorit-o când „Cu voia Domnului au fost înfrânţi creştinii de păgâni“

Manăstirea Războieni dăinuie de la 1496. FOTO: mmb.ro

Aşezământul de cult este situat pe drumul naţional Piatra Neamţ - Hanu Ancuţei şi a fost dedicat oştenilor căzuţi în lupta de la Valea Albă.

Numele Valea Albă, pe care îl poartă un sat din comuna Războieni, judeţul Neamţ, a fost dat în urma unei bătălii purtate de Ştefan cel Mare cu turcii acum vreo cinci secole şi jumătate, pe data de 26 iulie 1476.

Şi n-a fost una în care voievodul să biruie, otomanii nimicind micuţa oaste moldavă, mari boieri sfârşind aici, iar legendele acestor locuri spun că valea unde a avut loc lupta era albă de la oasele miilor de ostaşi ucişi. De unde şi denumirea.

Abia peste 20 de ani de la acest eveniment din istoria Moldovei, domnitorul a poruncit ca pe locul unde fuseseră adunate osemintele acestora să fie ridicată o mănăstire, cea de la Războieni. 

Aşezământul este unic în ţară tocmai prin acest fapt, constituindu-se într-un mausoleu ce adăposteşte sub dalele altarului şi pronaosului osemintele ostaşilor căzuţi la Valea Albă, el fiind terminat şi sfinţit pe 8 noiembrie 1496. 

„Şi a căzut acolo mare mulţime din ostaşii Moldovei“

Expediţia otomană a fost decisă de sultanul Mahomed al II-lea - Cuceritorul, Moldova fiind invadată de o armată numeroasă pentru pedepsirea voievodului din cauza înfrângerii suferite, cu un an înainte, la Podul Înalt.

Turcilor li s-a alăturat o oaste munteană condusă de domnitorul Basarab Laiotă şi tătarii din Crimeea, care au traversat Nistrul şi au început să prade ţinutul.

Dar iată cum descrie cronicarul Grigore Ureche lupta de la Valea Albă: „Şi atâta de ai noştri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor pieriţi, până au fostu războiul. Şi mulţi din boierii cei mari au picatu şi vitejii cei buni au pieritu şi fu scârbă mare a toată ţara şi tuturor domnilor şi crailor di prinprejur, daca auziră că au căzut moldovenii suptu mâna păgânilor. (...) Mai apoi, după ieşirea nepriietinilor şi a vrăjmaşilor din tară, dacă au strânsu Ştefan vodă trupurile morţilor, movilă de cei morţi au făcatu şi pre urmă ş-au ziditu deasupra oasilor o biserică, unde trăieşte şi astăzi întru pomenirea sufletelor“.

Aşa a apărut şi dăinuie de peste cinci veacuri în ţinutul Neamţui o mănăstire zveltă, de forma şi proporţiile celor construite tot de Ştefan cel mare la Piatra Neamţ şi Borzeşti. 

Şi mai spun cronicile timpului că moldovenii s-au apărat crâncen, încropind în poina din codrii Războienilor o cetate improvizată, tăind copaci uriaşi peste care au turnat pământ şi au săpat un şanţ adânc pe lângă acea întăritură. 

Cu toate că au câştigat lupta, turcii nu au putut supune Moldova, fiind hărţuiţi permanent, plus că nu au reuşit să ocupe nici Cetatea Sucevei (apărată de hatmanul Şendrea) şi nici Cetatea Neamţului (apărată de pârcălabul Luca Arbore bătrânul). 

Odată construită mănăstirea, aşa cum era obiceiul, pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta uşii gotice, se află o pisanie scrisă în limba slavonă, care reprezintă o cronică din istoria Moldovei, ea fiind este cea mai dezvoltată din cele puse vreodată de voievod la un asemenea monument: 

„În zilele binecredinciosului şi iubitorului de Hristos Domn, Io Ştefan Voievod, din mila lui Dummnezeu Domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale al douăzecilea curgător s-a ridicat Mehmed împăratul turcesc cu toate puterile sale răsăritene, încă a venit cu el şi Basarab voievod cel numit Laiotă, cu toată ţara sa basarabească.

Şi au venit să prade şi să cucerească ţara Moldovei şi au ajuns pînă aici, la locul numit Pârâul Alb. Şi noi Ştefan voievod şi cu fiul nostru Alexandru am ieşit aici înaintea lor şi au făcut război mare, în luna lui iulie, în 26 zile, şi cu voia lui Dumnezeu au fost biruiţi creştinii de păgâni. Şi a căzut acolo mare mulţime din ostaşii Moldovei. Atunci au lovit şi tătarii din partea aceea.

Pentru aceasta, Io Ştefan voievod am hotărît să înalţ această biserică cu hramul arhistrategului Mihail, întru ruga sa şi a Doamnei sale Maria şi a fiilor săi Alexandru şi Bogdan şi pentru amintirea şi pomenirea dreptcredincioşilor creştini, care au căzut aici. În anul 7007 (1496), iar al domniei sale al patruzecilea curgător, în luna noiembrie 8“. 

O mare sărbătoare populară are loc anual la Războieni, în ultima duminică din iulie FOTO: D.S.

Prigoana comunistă şi Sărbătoarea Războienilor

Biserica mănăstirii are hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, sărbătorit în fiecare an pe 8 noiembrie, iar sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 metri, o lăţime de 3,5 metri şi o grosime de 30 de centimetri se află acele oseminte.

Mănăstirea Războieni nu putea să scape de „atenţia“ autorităţilor comuniste, fiind desfiinţată prin Decretul nr. 410/1959, biserica voievodală devenind biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec şi Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. 

Au rămas doar patru maici la Războieni, părăsind numai de formă veşmântul monahal, iar mare parte dintre chiliile mănăstireşti au fost demolate. Totuşi, între anii 1975-1977, comuniştii au decis efectuarea unor lucrări de restaurare a bisericii.

După căderea regimului comunist, mănăstirea a fost redeschisă, chiar din anul 1990 aici sosind un grup de maici de la Mănăstirea Văratec, care s-au alăturat celor patru rămase de la desfiinţare.

În prezent, la aşezământ sunt aproximativ treizeci de monahii şi surori, care, dincolo de rugăciuni, robotesc în ateliere de croitorie, sculptură, litografiere icoane, ţesut covoare şi tâmplărie. Printre stareţele mănăstirii s-a numărat schimonahia Suzana Ştefănescu, între 1906 şi 1925, sora marelui cărturar Melchisedec Ştefănescu, episcop al Romanului. 

În zonă este o tradiţie să se organizeze o mare sărbătoare, la care participă mii de localnici, turişti, oficialităţi şi armată, ea având loc în ultima duminică din luna aprilie. Tradiţia s-a născut în 1976, când s-au împlinit 500 de ani de la zidirea mănăstirii Războieni, au fost ample manifestări, care se desfăşoară an de an de atunci, fiind totuşi câteva ediţii neţinute.

În apropierea locului bătăliei de la Valea Albă, la 28 octombrie 1897 a fost construit de ostaşii Regimentului 15 Războieni un falnic monument al eroilor.

Pe aceeaşi temă:

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, darul nepreţuit al Mănăstirii Secu. De ce i se mai spune  „Cipriota“

Palatul Cnejilor, locul misterios care l-a inspirat pe celebrul Alexandre Dumas să scrie romanul „Strigoiul din Carpaţi“