Liceenii nemţeni, învăţaţi să se comporte în situaţii limită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii au învăţat manevra de resuscitare
Liceenii au învăţat manevra de resuscitare

Elevii Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş" din Piatra Neamţ au fost învăţaţi cum să acorde primul ajutor în situaţii limită. Acţiunea a fost organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, în parteneriat cu Asociaţia REACT.

Specialiştii din cadrul inspectoratului le-au arătat tinerilor manevrele corecte de prim ajutor, precum resuscitarea şi deblocarea căilor respiratorii pentru persoanele care s-au înecat. Personalul SMURD a pus la dispoziţie liceenilor toate materialele necesare într-o situaţie critică.

O temă dezbătută a fost modul de apelare la numărul de urgenţă 112. Copiii au fost informaţi cu privire la situaţiile considerate prioritare şi la iresponsabilitatea apelurilor false, care la nivel naţional ajunge la 75%.

Pompierii din Neamţ au scăpat cetăţenii de pericolele de pe acoperiş

În urma participării la această acţiune, foarte mulţi tineri şi-au manifestat dorinţa de a deveni voluntari pe lângă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Activitatea organizată la colegiul din Piatra Neamţ face parte dintr-un proiect amplu, desfăşurat pe tot parcursul anului şcolar, intitulat „O viaţă poate depinde de tine".

Intră pe neamt.adevarul.ro pentru a afla cele mai noi informații din Neamț

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite