Legenda tristă a stâncii Dochia din Ceahlău. Nunta neîmplinită care a dus la apariţia unei poveşti nemuritoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceahlăul este muntele românilor cu cele mai multe mituri şi poveşti create şi perpetuate de locuitorii comunităţilor din zonă. Fiecare formaţiune stâncoasă şi însuşi masivul de aproape 2.000 de metri are cel puţin o legendă care îl însoţeşte.

Ceahlăul este unic în spaţiul românesc prin faptul că este singurul munte cu hram (de Ziua Schimbării la Faţă) şi sărbătoare (Ziua Muntelui), ambele serbate în fiecare an în luna august. Dincolo de acestea, este muntele cu cele mai multe legende şi poveşti care însoţesc aproape fiecare formaţiune din rezervaţia naturală.

„Legendele şi poveştile de la muntele Ceahlău au fost create de munteanul pe care Alecu Russo îl credita cu acel „genius loci” specific în general comunităţile montane şi culese şi publicate încă din prima jumătate a veacului al XIX-lea, spiritul romantic îndemnând o generaţie de excepţie (cea paşoptistă) să strabată ţara, să cutreiere munţii, să poposească la focuri de stâne sau la nunţi şi şezători ţărăneşti, să asculte, să privească şi să scrie apoi”, spune profesorul doctor în istorie Daniel Dieaconu, cel care a cules într-o antologie nu mai puţin de 49 de legende şi poveşti legate de muntele Ceahlău. 

Meşterul Onu, creatorul uriaşului Ceahlău

Una din legendele culese din comunităţile de la poalele muntelui Ceahlău este atribuită stâncii Dochia(1185 m), formaţiune care poate fi întâlnită de turiştii aflaţi în ascensiune pe traseul Jgheabul cu Hotar. 

Dochia

Povestea spune că în vremuri străvechi, pe locul unde se află acum muntele Ceahlău, era o pietrărie a unui meşter pe nume Onu. Pe cât de priceput era meşterul pietrar, pe atât de ursuz era şi un singur lucru îl făcea să se lumineze la faţă.

„Nu se însenina decât atunci când o vedea pe lângă el pe Dochia, fiica sa, pe care o iubea precum ochii din cap”, spune legenda povestită de Daniel Dieaconu. 

Meşterul Onu cioplise din piatră o mulţime de voinici cu piepturi largi şi mâini lungi şi noduroase, iar cel mai mare dintre ei era un uriaş căruia îi dăduse numele de Ceahlău

„Îi pusese în loc de ochi două diamante mari, care străluceau în lumina lunii. Îl cioplise meşterul cu un genunchi lăsat pe pământ, iar fiica pietrarului se urca lesne pe genunchi şi apoi pe braţe până pe umeri şi, de sus, de pe uriaşul fără viaţă, îi plăcea să privească spre zările necuprinse. 

Lupta pentru mâna Dochiei 

Povestea spune că faima pietrarului a ajuns departe, până spre răsărit, iar craiul acestei ţări a venit cu câţiva supuşi ca să vadă minunile ivite din piatră. Meşterul a fost copleşit de laudele primite de la înalţii oaspeţi şi mai ales s-a bucurat atunci când craiul i-a cerut să-i dezvăluie câte ceva din tainele meşteşugului său.

 „Craiul mai avea o pricină de zăbavă: îi căzuse dragă fata. Printre pietrele reci, cei doi tineri şi-au mărturisit focul dragostei şi ziua nunţii fu sorocită pentru începutul lui august, când Dumnezeu face muntele mai frumos ca niciodată, înveşmântându-l cu puzderie de flori, cu podoabe neasemuite de flori albe de colţ şi cu flori roşii de sângele voinicului, iar păsările, prin cântecul lor fac să pară că îngerii au coborât pe munte”

Numai că, un crai dinspre miazănoapte pusese ochii pe ţinutul locuit de meşterul Onu şi a stârnit un prilej de război trimiţând peţitori pentru mâna Dochiei. Altfel, solii au transmis că se va năpusti pe dată în fruntea hoardelor.

„S-au pregătit de luptă Onu şi craiul, logodnicul hărăzit al Dochiei, şi au ieşit să ţină piept urgiei. Dochia a rămas la pietrărie şi urca adesea pe umerii blajinului Ceahlău să privească în depărtări”

Povestea spune că Dochia a văzut la un moment dat că focurile se apropie spre colţul zării şi a înţeles că duşmanii îi copleşesc. 

„Deîndată tăie – după povaţa tatălui ei, dar cu grea durere – cei şapte iezi albi care o însoţeau întruna şi stropi cu sângele lor pe voinicii din piatră, care astfel au prins viaţă. Au pornit uriaşii cu călcat greu de tremura pământul, măturând pe duşmanii cu ochii mici şi inimi negre de la miazănoapte”

Sacrificiul Dochiei

Dochia a văzut apoi un şir lung de lumini apropiindu-se şi atunci a făcut un sacrificiu pentru a-l trezi la viaţă pe uriaşul Ceahlău, de pe umerii căruia urmărea evoluţia luptei. 

„Nu mai avea iezi şi atunci se tăie la încheieturile mâinilor ca prin sângele ei să prindă viaţă Ceahlăul. Şi-a ridicat genunchiul din ţărână amorţitul Ceahlău şi dădu să plece, dar văzu că cei care veneau în şir lung, cu haine albe, cu mâncare şi băutură aleasă ca pentru nuntă, erau craiul, Onu şi mai-marii oştirii învingătoare”

Numai că Dochia nu a mai reuşit să-şi lege încheieturile, iar sângele i s-a scurs şi odată cu el şi viaţa din trupul tânăr. Fata s-a prăbuşit între iezii ei cei dragi, iar pe bătrânul Ceahlău pe meşterul Onu şi pe craiul de miazăzi i-a podidit plânsul.

„Din ochii Ceahlăului limpezi de diamant s-au scurs şuvoaie grele de lacrimi. Au împietrit toate în jurul său cuprinse de lacrimi: craiul, Onu, oştenii, Dochia şi iezii. La picioarele sale, Dochia s-a prefăcut în stâncă şi chipul ei frumos a privit spre apus vreme de câteva secole, până când o ruptură grea de omăt a adus din vârf de munte pietre şi copaci întregi smulşi din rădăcini şi-au retezat închipuirea din piatră a fetei”

În traducerea legendei, iezii o înconjoară şi astăzi pe Dochia: e vorba de nişte pietre mai mici care ascultă tăcute susurul Izvorului Alb. 

„Ceahlău a rămas să-i păzească şi din ochii săi au tot curs lacrimi. Grăiau bătrânii că dintr-un ochi curge şi astăzi Izvorul Rece, ştiut de noi ca Fântâna Mitropolitului, iar din celălalt Izvorul ce-i zice a lui Vodă”, mai spune Daniel Dieaconu. 

Profesorul de istorie a aflat de la săteni că şi în zilele noastre, pe la început de august, atunci când trebuia să fie Dochia mireasă, sunt unii care urcă pe munte cu mâncare, băutură şi straie albe să-şi amintească şi să cinstească astfel nunta neîmplinită. 

„Mai spun bătrânii că povestea aceasta e veche de când Ceahlăul”, încheie povestea profesorul Dieaconu.  

Pe aceeaşi temă:

De unde vine numele Toaca dat vârfului din Ceahlău. Mitul uriaşilor care au trăit pe munte şi au avut un sfârşit tragic

Prin Jgheabul cu Hotar, unul din cele mai frumoase trasee montane din Ceahlău

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite