„Jos Mafia din Poliţia Română!“ Banner postat în faţa sediului unui inspectorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul a stat doar câteva oreîn faţa sediului FOTO Europol
Afişul a stat doar câteva oreîn faţa sediului FOTO Europol

Reprezentanţii Sindicatului Europol au postat, foarte aproape de sediul Inspectoratului Neamţ, un banner pe care sunt scrise cu majuscule două sloganuri.

Membrii Europol Neamţ au iniţiat o acţiune sindicală inedită, postând în faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie un banner de mari dimensiuni, pe care scrie: „Jos Mafia din Ministerul Afacerilor Interne! Jos Mafia din Poliţia Română!“. Acesta a mai fost afişat la diverse mişcări de protest din ţară, în faţa sedului MAI sau al IGPR. 

Numai că, în situaţia recentă de la Piatra Neamţ, lucrurile stau altfel. A fost închiriat de la o firmă un panou publicitar

stradal, afişul cu pricina fiind postat luni, 6 iunie 2022. Acesta a tronat în faţa sediului inspectoratului doar câteva ore, fiind apoi îndepărtat, dar nu la cererea Sindicatului Europol, lucru care a intrigat, un comentariu în acest sens fiind postat pe pagina de socializare: „Maşinăria comunistă s-a pus în mişcare! Au început legitimările, telefoanele de ameninţări la firma deţinătoare a panoului publicitar. Cică n-ar fi nicio mafie în Poliţia Română! Printr-o înţelegere cu reprezentantul Firmei ALTEX am căzut de comun acord să ni se ofere spre folosinţă o parte a panoului publicitar de pe Bulevardul Traian din Piatra Neamţ. Jos Mafia din Ministerul Afacerilor Interne! Jos Mafia din Poliţia Română!“ 

În mesaj se mai arată că doar câteva ore a durat democraţia în Piatra Neamţ, Europol intenţionând să sesizeze situaţia instanţelor de judecată. Postarea se încheie cu o exclamaţie ironică: „Ne îndreptăm pe calea cea bună!“. În ultimii ani, sindicaliştii acestei structuri au susţinut că au mai fost şicanaţi după acţiunile lor de protest. 

Referitor la acest caz, inspectoratul nemţean a transmis că nu face cercetări. „Poliţia Neamţ nu are în

derulare vreo anchetă în cazul banner-ului postat în apropierea sediului. În ceea ce priveşte afişajul stradal, eventuale nereguli sunt de competenţa Poliţiei Locale“, a declarat subinspectorul Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IJP Neamţ. 

Bani şi funcţi pentru „beţivani şi fustiţe scurte“ 

La Neamţ, liderul Europol este Ioan Cănărău, agent principal şef la Poliţia Roman, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional. Este cunoscut ca foarte vocal şi critic, mai ales cu cei de

la comanda inspectoratelor, IGPR sau minister, pe contul de socializare exprimându-şi opinii despre unele stări de fapt din cadrul instituţiei, de multe ori vorbind despre „Mafia din Poliţie“.

„Trebuie să fug cât mai am timp, ca să scap cu viaţă!. Aşa gândesc eu, după 27 de ani de poliţie!“. Acestea erau frazele cu care subofiţerul începea, acum doi ani, pe Facebook, „rechizitoriul“ la adresa structurii din care face parte, apoi punea o întrebare: „Este Poliţia Română un sistem semi mafiot?“. Şi

răspunde tot el: „În opinia mea, da!“. 

Mai susţinea că niciodată în Poliţia Română n-au fost promovaţi poliţiştii buni, ci doar cei care au ştiut să facă sluj în faţa şefilor, având şi un mesaj cărere colegii mai tineri. Le transmitea să nu spere că în sistemul în care au intrat vor fi apreciaţi pentru că respectă jurământul, pentru că muncesc onest şi sunt corecţi. Afirma că aşa a fost construit sistemul, iar cadrele competente, care au curaj să-şi exprime opinii, sunt marginalizate. 

O poziţie extrem de critică a avut-o agentul şef Cănărău în ianuarie 2021, când s-a aflat că o tânără, angajată de doar şase luni la cabinetul ministrului, a fost decorată cu Ordinul şi Medalia pentru Merit, urmare a rezultatelor în activitatea profesională. Sindicalistul afirma că, în aproape 30 de ani de

meserie, rare au fost cazurile în care un poliţist a fost avansat, premiat, răsplătit pentru merite deosebite. 

Cât despre o parte dintre cei care erau răsplătiţi, nu avea cuvinte deloc măgulitoare: „Vedeam lângă mine tot felul de beţivani, cafengii, lipitori dorsale, purtătoare de fusţiţe scurte şi sfârcuri întărite, care erau răsplătiţi cu bani şi funcţii pentru orice alt serviciu decât cel poliţienesc şi pe bună dreptate mă înfuriam şi-mi clocoteam sângele şi mintea la foc mic!“

Vă mai recomandă să citiţi: 

Povestea uneia dintre cele mai frumoase zece gări din România. Un celebru ordin de război s-a dat de aici FOTO

Urşii flămânzi încep iar să bage spaima în satele de munte. Noi atacuri în Neamţ

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite