FOTO VIDEO Ion Creangă făcea negoţ cu tutun ca să se întreţină. Bojdeuca din Ţicău, singura avere după moartea scriitorului

Ion Creangă, în veşminte preoţeşti FOTO arhiva Adevărul

Neîntrecutul povestitor de la Humuleşti purta de grijă fraţilor săi mai mici şi unicului său fiu, Constantin. Bojdeuca din Ţicău a fost trecută pe numele Tincăi, femeia care i-a stat alături, fără a fi cununaţi, aproape două decenii.

„Ia am fost şi eu în lumea asta un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la 20 de ani, nici cuminte pân’ la 30, şi nici bogat până la 40 nu m-am făcut.

Dar şi sărac aşa ca anu’ aista, ca anu' trecut şi ca di când sunt, niciodată n-am fost”.

Aşa îşi descrie condiţia Creangă, făcând haz de necaz, în „Amintiri din copilărie”, capodopera scrierilor lui.

Creangă provenea dintr-o familie numeroasă, cu şapte fraţi şi surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, dar pentru Zahei, Maria şi Ileana el a avut grijă mai târziu să-i ajute atunci când s-au mutat la Iaşi unde trăia şi mutase din Neamţ.

Aşa cum descrie în „Amintiri din copilărie”, s-a căznit să deprindă „vecernia", „ceaslovul”, „psaltirea” şi „glasurile”, apoi latina şi greaca veche, istoria universală şi a românilor, dogmatica mai mult de dragul mamei sale. La Smaranda Creangă evlavia mergea mână-n mână cu pragmatismul: voia să-şi vadă feciorul scăpat de sărăcie. Haina preoţească era aducătoare de beneficii. Preoţii n-aveau grija birului. Erau respectaţi de comunitate şi duceau un trai relativ simplu şi îndestulat.

După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot a fost înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni („Fabrica de popi”, unde apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, a trebuit să plece la Iaşi unde a absolvit cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola (1885-1859) după care s-a întors la Humuleşti pentru câteva luni.

„Amintiri din copilărie” (1964, regia Elisabeta Bostan):

S-a însurat pentru un pitac de zece parale

La începutul verii anului 1859, Creangă a revenit la Iaşi unde s-a hotărât să se însoare într-un mod original.

„Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Gr. Alexandrescu, Ion întâlni pe o stradă din oraş pe preotul Ivanciu, prieten de multă vreme; acesta, întrebându-l de ce nu se însoară, el îi răspunse că din lipsă de bani; popa îi puse atunci în palmă un pitac de zece parale; Creangă băgă banul în buzunar şi se declară gata de însurătoare; fără întârziere preotul îl duse în peţit, după ce au golit o sticlă cu vin la un han vecin”, scrie Jean Boutiere în lucrarea „Viaţa şi Opera lui Ion Creangă”.

Pe 23 august 1859 Ion a luat-o de soţie pe Ileana Grigoriu, de 15 ani, fiica lui Ion Grigoriu, econom al bisericii Patruzeci de Mucenici din Iaşi. Creangă a avut un singur copil, Constantin, născut în 1860, la un an de la căsătorie.

Creangă însuşi nota că a trăit în sărăcie cei patru ani de căsnicie petrecuţi cu tânăra soţie la Patruzeci de Mucenici, „într-o casă în care-l uda ploaia şi-l orbea fumul şi soţia”. În 1867 Ileana a părăsit domiciliul conjugal lăsându-l pe Creangă să aibă grijă de Constantin, atunci în vârstă de 7 ani.

A închiriat un debit de tutun peste drum de Mitropolie

După ce timp de 12 ani a fost dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi(Sfânta Treime, Patruzeci de Mucenici - biserica socrului său, Mănăstirea Bărboi, Sf. Pantelimon, Galata şi Golia), Creangă a fost exclus definitiv din rândurile clerului pe 10 octombrie 1872. I s-a imputat că  şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean.

Urmare a excluderii din rândurile clerului, Christian Tell, ministrul Instrucţiunii Publice îl destituie şi din postul de institutor, prin decret.

„În zadar ceru Creangă ministrului un nou post; lipsit de mijloace de existenţă, dând dovadă de o mare energie după cele două lovituri grele ce tocmai îl loviseră, începu să facă negoţ, închiriind un debit de tutun în strada Primăriei, nu departe de Mitropolie”, mai spune Jean Boutiere, scriitor francez care a scris prima monografie despre povestitorul de la Humuleşti.

Fără a exista dovezi certe, se pare că Ion Creangă îşi câştiga existenţa şi din cursurile pe care le preda la o şcoală particulară, Liceul Nou din Iaşi. Fiului său, Constantin, îi angajase o guvernantă, doamna Braun, care îi preda copilului lecţii de germană.

Apoi Creangă decide că este momentul să se despartă oficial de soţia sa, Ileana. „La 25 februarie 1873 ceru tribunalului pronunţarea divorţului pentru abandonarea domiciliului de şase ani de zile şi altei insulte tot atât de grave”, după cum notează George Călinescu în lucrarea „Ion Creangă Viaţa şi Opera”.

Bojdeuca din Ţicău, averea lăsată Tincăi

Înainte de pronunţarea divorţului de Ileana, Creangă s-a mutat în bojdeuca din strada Ţicăul-de-Sus (1872).

Din 1874, Creangă s-a lăsat de negoţul cu tutun după ce Titu Maiorescu devenise ministrul Instrucţiunii Publice şi printr-un decret l-a numit cu titlu provizoriu institutor la clasele 1 şi 2 la şcoala primară din Păcurari, la mai mult de doi kilometri distanţă de bojdeucă.

Bojdeuca din Ţicău unde a locuit Creangă (FOTO arhiva Adevărul): 

„Îmbrăcat în haine prost croite, prea largi pentru talia lui, pe cap cu pălărie mare de fetru trasă pe ceafă, iarna cu un palton larg de noaten, cu căciula brumărie şi ciubotele cu turetci lungi ale ţăranilor moldoveni, institutorul străbătea de patru ori pe zi, cu pas greoi, sprijinindu-se de un băţ mare, noduros, cartierele pline de noroi de despărţeau domiciliul său de şcoala din Păcurari” (Jean Boutiere - „Viaţa şi Opera lui Ion Creangă”).

Bojdeuca din Ţicău a fost cumpărată de scriitor in 1879, pe numele Tincăi, femeia care i-a fost alături şi a avut grijă de el aproape doua decenii.

Bolnav de epilepise, Ion Creangă a murit pe 31 decembrie 1889, la vârsta de 53 de ani, nu în bojdeuca lui, ci la fratele său Zahei, la numărul 51 din strada Golia (astăzi strada Cuza Vodă).

„La 2 ianuarie 1890, Creangă fu înmormântat fără niciun fel de pompă, la cimitirul Eternitate din Iaşi; cum ferparurile nu fuseseră distribuite la timp, n-a fost însoţit spre ultimul său lăcaş decât de un mic cortegiu de rude, prieteni, studenţi şi elevi ai şcolilor publiceş în faţa sicriului împodobit cu câteva coroane s-au rostit două discursuri: un bătrân institutor, Toma Săvescu, aduse laude dascălului dispărut; un intim, profesorul E. Gruber, făcui elogiul scriitorului” (Jean Boutiere - „Viaţa şi Opera lui Ion Creangă”).

Mormântul lui Ion Creangă din cimitirul Eternitatea din Iaşi (FOTO: Constantin Chirilă):

După moartea lui Creangă, Tinca s-a căsătorit cu un vecin care locuia pe aceeaşi stradă, într-o casă mai mare. Femeia a închis bojdeuca şi a lăsat-o în paragină, dar nu a stricat nimic din interior. După moartea Tincăi, Constantin Creangă, fiul scriitorului, a răscumpărat în totalitate proprietatea şi a renovat casa. Aceasta a fost deschisă publicului pe 15 aprilie 1918, fiind primul muzeu memorial din România