Inconştienţi pe Ceahlău, cautaţi de Salvamont pe un traseu imposibil. Puteau lesne să-şi piardă viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvamontiştii caută patru turişti care au urcat pe un traseu închis FOTO Salvamont Neamţ
Salvamontiştii caută patru turişti care au urcat pe un traseu închis FOTO Salvamont Neamţ

Patru ieşeni au dat dovadă de inconştienţă într-o ascensiune pe Ceahlău, ignorând un aversisment esenţial, fiind căutaţi de Salvamont pe un traseu care era închis

Membrii Salvamont Neamţ sunt agrenaţi la această oră, 17.40, a zilei de 6 mai 2021, într-o misiune de recuperare şi salvare a unui grup de turişti din Iaşi, cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani, format din doi băieţi şi tot atâtea fete, care s-a aventurat într-o ascensiune spre vârful Ceahlăului, intenţia fiind de a ajunge la cabana Dochia, refugiul situat

la cota 1.800 metri altitudine. 

Ieşenii au dat dovadă de inconştienţă la alegerea traseului, alegându-l pe cel mai greu din masiv, Durău - Cascada Duruitoarea - Cabana Dochia, care şi vara e dificil de urcat,

mai grav fiind că au ignorat panourile de avertizare, care indică faptul că este închis iarna. 

Cel mai probabil nici nu au accesat site-ul Salvamont Neamţ, unde se specifică acest lucru, că pe această potecă riscul de avalanşă sau de cădere în gol pândeşte la tot pasul, că

zăpada este mare şi că sunt porţiuni îngheţate. De toate acestea aveau să se convingă turiştii ieşeni, care din cauza efortului depus în ascensiunea pe suprafeţe cu strat de omăt consistent au intrat în stare de epuizare, rămânând blocaţi în zona Cascadei Duruitoarea - Poliţa cu Ariniş, astfel că au cerut ajutorul salvamontiştilor. 

„Echipa de prim răspuns din Durău a plecat la intervenţie, pentru a evacua turiştii în siguranţă. Există panouri care anunţă că este traseu închis, am dat comunicate peste comunicate. Degeaba!“, a declarat, pentru Zch.ro, Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. În caz că va interveni vreo situaţie neprevăzută, este pregătiră încă o echipă, care să intervină ca resursă de sprijin. 

Pe Ceahlău, stratul de zăpada este între 40 şi 140 de centrimetri 

Pe site-ul Salvamont, o recentă postare vine cu detalii despre ce este pe Ceahlău la acest început de lună mai: „În vederea prevenirii accidentelor montane, cât şi a evităriii situaţiilor periculoase, atragem

atentia turiştilor care vor vizita în aceste zile zona montană a judeţului Neamţ că, la altitudini mai mari de 1.200 m, pe toate potecile turistice s-a format gheaţă. În Masivul Ceahlău zăpada măsoară după cota 1.300 m, între 30 şi 140 cm. În continuare există pericolul producerii avalanşelor.Traseul Cascada Duruitoarea - Piciorul Şchiop - Cabana Dochia rămâne închis traficului turistic“. 

În aceste condiţii şi pentru că la sfârşitul acestei săptămâni vremea se anunţă bună, iar pe Ceahlău

sunt aşteptaţi turişti, salvamontiştii atrag din nou atenţia. „Echipaţi-vă corespunzător sezonului de iarnă şi porniţi devreme pe trasee. Din rucsacul turistului nu trebuie să  lipsească o trusă de prim-ajutor,

lanternă, pelerină impermeabilă, haină şi pantalon pentru schimb, alimente şi dulciuri. Dacă sunteţi surprinşi de întuneric, încercaţi din timp să identificaţi o poziţie certă şi să o comunicaţi dispecerului

Salvamont. Nu părăsiţi zona în care ati fost localizaţi!. Este o greşeală care vă poate costa viaţa!“, sunt sfaturile date de Raul Papalicef. 

Din păcate, în masiv, la începutul acestui an s-a consemnat şi un deces. Pe 19 ianuarie, un ieşean de 74 de ani a plecat pe munte singur, iar la un moment dat i s-a făcut rău, cel mai probabil din cauza unor afecţiuni cardiace. A fost descoperit aproape îngheţat de un grup de turişti şi transportat la cabana Dochia, dar peste noapte i s-a făcut iarăşi rău. În timp ce era coborât spre staţiunea Durău, acolo unde îl aştepta o ambulanţă, septuagenarul a suferit un stop-cardiac neresuscitabil.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Catastrofa ecologică de pe râul Bicaz, provocată de un şofer bulgar, s-a lăsat cu dosare penale

Dosarul chefurilor cu cocaină din cluburi de fiţe. Cine erau „vedetele“ dintre consumatori

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite