Ilie Cleopa şi Iustin Pârvu, duhovnicii Moldovei care au înfruntat Securitatea şi nu s-au lepădat de credinţă

Ilie Cleopa şi Iustin Pârvu, duhovnicii Moldovei care au înfruntat Securitatea şi nu s-au lepădat de credinţă

Părinţii Cleopa şi Iustin au suferit din pricina comuniştilor, dar nu s-au lepădat de credinţă

Viaţa celor doi duhovnici a fost o continuă luptă de rezistenţă pentru credinţă împotriva Securităţii care i-a identificat ca un pericol pentru propaganda comunistă.

Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa, unul din cei mai cunoscuţi duhovnici şi predicatori pe care i-a avut Mănăstirea Sihăstria şi Moldova s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, din judeţul Botoşani, fiind botezat Constantin. Era al cincilea din cei zece copii pe care i-a avut familia Alexandru şi Ana Ilie. 
 
A fost ucenic al părintelui Paisie Olaru şi în 1929, la vârsta de 17 ani, s-a alăturat obştii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Constantin a fost tuns în monahism în august 1937, primind numele Cleopa. Mai târziu a ajuns egumenul schitului şi apoi a fost făcut arhimandrit când lăcaşul s-a ridicat la rang de mănăstire. 
 
Săltat de Siguranţă în timpul slujbei 
 
În 1948, urmărit de Siguranţă, s-a retras pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. S-a întâmplat chiar pe 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, atunci când părintele a slujit Sfânta Liturghie, iar la predica zilei a lăudat râvna marilor împăraţi.
 
„În ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena ţineam predică şi am zis: Să dea Dumnezeu ca şi conducătorii noştri de acum să fie ca Sfinţii Împăraţi, ca să-i pomenească Biserica în veac! Atunci unul din popor m-a şi înregistrat şi nici n-am apucat să-mi scot veşmintele, că a venit o maşină şi mi-au zis să merg cu ei. M-au dus la Târgu Neamt şi acolo m-au pus într-un beci care nu avea decât un pat de ciment. Apoi m-au anchetat timp de cinci zile, ţinându-mă fără apă şi fără mâncare. Pe urmă mi-au dat drumul”, le povestea mai târziu Ilie Cleopa ucenicilor.
 
Stareţul s-a retras apoi în Munţii Sihăstriei, şi-a făcut un bordei din lemn în pământ şi s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. 
 
Anchetat împreună cu părintele Arsenie Papacioc
 
Pe 30 august 1949, părintele Cleopa a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, din judeţul Suceava unde a întemeiat o obşte cu peste 80 de călugări. Nici aici nu a avut linişte decât până în 1952, atunci când Securitatea a declanşat o anchetă amănunţită în obştea mănăstirii. Au fost reţinuţi atunci Părintele Cleopa, Ieromonahul Arsenie Papacioc şi fratele Constantin Dumitrescu pe care i-au dus la la Fălticeni pentru anchetă. 
 
„Dumneata sabotezi economia naţională şi spui că astăzi este Gheorghe, şi mâine Vasile şi este sărbătoare, iar oamenii pun ţapina jos, şi nu mai lucrează!”, îi reproşau securiştii părintelui Cleopa. 
 
Şapte ani de pribegie în munţii Neamţului 
 
Stareţul a fost ameninţat să nu mai facă propagandă religioasă, după care i-au dat drumul. Părintele Cleopa s-a spovedit apoi la duhovnicul său şi, cu sfatul lui, s-a retras împreună cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Munţii Stânişoarei timp de doi ani (1952-1954).
 
„Când eram prin pădure, pribeag, mă mai cercetau <prietenii> mei, care erau aceştia: Moş Martin şi vicleana vulpe. Cu <moşul> scăpam mai ieftin. Când îl auzeam mormăind, îi aruncam câte un cartof şi pleca; dar cu vulpea nu era tot aşa. Ea venea noaptea până la uşa bordeiului şi dacă, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afară, bucuria ei. Avea ea grijă!”, povestea părintele Cleopa.
 
După doi ani de pribegie, a fost readus în mănăstirea Sihăstria, la ordinul patriarhului Iustinian, dar între anii 1959-1964 a urmat persecuţia bisericii, cea mai grea perioadă a monahismului românesc din secolul XX. 
Mai întâi au fost excluşi din monahism pentru toată viaţa stareţii şi duhovnicii la care veneau mulţi credincioşi. Apoi au fost excluşi din mănăstiri toţi călugării până la 55 de ani şi maicile până la vârsta de 50 de ani. Decretul a fost aplicat sub controlul Securităţii şi cu supravegherea organelor politice, iar până în primăvara anului 1960 au fost excluşi din mănăstiri peste 4.000 de monahi şi monahii.
 
În aceste condiţii, în primăvara anului 1959, Părintele Cleopa s-a retras pentru a treia oară în Munţii Neamţului, unde şi-a petrecut următorii cinci ani. S-a reîntors la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obşti. 
 
„Mânca-v-ar Raiul!“, aşa îi binecuvânta părintele Cleopa pe toţi cei care îi cereau o vorbă pentru suflet. A plecat din această lume pe 2 decembrie 1998, fiind condus pe ultimul drum de mii de credincioşi.
 
Iustin Pârvu, 16 ani de temniţă comunistă  
 
Recunoscut drept urmaş al părintelui Cleopa, Iustin Pârvu s-a născut pe 10 februarie 1918, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, judeţul Neamţ. 
 
A participat împreună cu Divizia 4 Vînători de Munte la luptele din cel de-al doilea război mondial, ajungând pînă la Don. După întoarcerea de pe frontul de est, unde a activat ca preot militar, Părintele Iustin Pârvu a fost arestat în anul 1948 de comunişti şi condamnat la 12 ani de temniţă grea, acuzat de convingeri legionare. 
 
A fost încarcerat la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Aiud, Piteşti şi a executat muncă silnică în mina de la Baia Sprie. Părintele duhovnic de la Petru Vodă a povestit în ce condiţii a  primit un spor de pedeapsă de patru ani, pentru că nu a vrut să se lepede de dreapta credinţă. 
 
„Îmi amintesc că, la un moment dat, ne-au aliniat pe toţi şi ne-au întrebat care dintre noi mai crede în Dumnezeu. Am păşit în faţă şi am mai căpătat un spor de pedeapsă“, spunea stareţul.
 
A aflat când e Paştele de la gardieni
 
În ciuda condiţiilor de carceră grea, părintele Iustin nu s-a lepădat de credinţă.
 
„Te-nţepa lumina. Parcă-ţi dădea ace. Şi nu mai ştiai şi stăteai pe loc aşa. Ei, nepricepând starea noastră, te-mpingeau din spate într-un ţarc, acolo. O singură dată în puşcărie n-am ştiut data Paştelui. Aflam tot de la ei. Prin caraliii care aveau pacheţelul lor de mâncare pus de acasă, în care erau şi ouă roşii. Într-o dimineaţă, ieşind noi afară (dar asta cu vreo două săptămâni de la Paşti) a uitat caraliul să-şi strângă resturile de la pachet. Şi eu am tras cu ochiul când am trecut prin centru. N-aveai voie să-ţi ridici ochii“, relata părintele de la Petru Vodă.
 
Între anii 1966 şi 1975, iubitul călugăr a fost reprimit în monahism, ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (Neamţ), iar între 1975 şi 1991, ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (Neamţ). În toamna anului 1991, duhovnicul a pus piatra de temelie a Mănăstirii ”Petru Vodă”, de călugări, iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin, de maici. Din anul 2006, părintele Iustin nu a mai fost stareţ al mănăstirii Petru Vodă, la cererea sa.  
 
Părintele arhimandrit Iustin Pârvu a încetat din viaţă pe 16 iunie 2013, din cauza unei afecţiuni incurabile: cancer la stomac. Boala care l-a măcinat mulţi ani a fost pusă şi pe seama chinurilor şi suferinţei din cei 16 ani de temniţă la care l-au condamnat comuniştii, în perioada 1948-1964. 
 
„Închis la Aiud, la Gherla, la Periprava, «închis » în mănăstire, «îngropat în lume», părintele Iustin n-a făcut decât să reafirme, de fiecare dată, libertatea deplină pe care ţi-o dă credinţa. Din pilda sa şi a altora învăţăm să fim români şi creştini. Sacrificiul unei generaţii a demonstrat, de altfel, că singurul hotar de nezdruncinat al naţiei noastre a fost Credinţa“, spune poetul Adrian Alui Gheorghe în lucrarea sa  „Părintele Iustin Pârvu: o misiune românească şi creştină“.
 
Pe aceeaşi temă:
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările