Iarnă în toată regula, venită peste noapte în zonele montane. Unde a nins pentru prima dată şi unde a fost cel mai ger

Iarnă în toată regula, venită peste noapte în zonele montane. Unde a nins pentru prima dată şi unde a fost cel mai ger

Decor hibernal cu Turnul şi Biserica lui Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ. FOTO: D.S.

În noaptea de joi spre vineri, 21/22 noiembrie, ploile căzute în mai multe regiuni din România s-au transformat în zăpadă, iar temperaturile extrem de scăzute au fost resimţite de corpul uman chiar şi la - 24 de grade.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel mai consistent a nins pe crestele montane, mărimea stratului de zăpadă fiind cuprinsă între 4 centimetri, pe Ceahlău, şi 22 de centimetri, la Bâlea Lac. Scăderea bruscă de temperatură de peste noapte a făcut ca în această dimineaţă decorul hibernal să se instaleze pentru prima dată în diverse oraşe. 
 
La Piatra Neamţ, albul zăpezii domina oraşul, neaua, cam de unu-doi centimetri, luând în stăpânire spaţiile verzi, acoperişurile şi culmile împădurite Cozla şi Pietricica, vârfuri ce domină urbea. Strat mai consistent era în zona de munte, spre judeţul Harghita, la Bicaz, Cheile Bicazului şi Lacu Roşu. 
 
În judeţul Bacău, zăpada era de un centimetru. În zona staţiunii Durău, la poalele Ceahlăului, omătul începuse să se aştearnă încă de joi după-amiază. 
 
„A nins, dar nu prea tare. Nu-i prima zăpadă din acest sezon, au mai fost vreo două. Pe munte nu se vede ce-i din cauza ceţii, dar e şi acolo zăpadă. La noi, cred că-i gata cu vremea de primăvară din toiul
lui Brumar. Dacă a nins, zăpada nu mai pleacă până prin aprilie“, a afirmat Dumitru Şchiopu, muntean din comuna Ceahlău. 
 
Conform Administratiei Naţionale de Meteorologie, în ceea ce priveşte temperaturile din această dimineaţă, ele au fost sub media perioadei, iar pe crestele montane, din cauza vântului, s-au resimţit -24 grade Celsius. 
 
Cel mai frig în ţară, la ora 06.00, a fost la Întorsura Buzăului, unde s-au înregistrat -6,5 grade. Pe aproape au fost şi valorile termice pe Ceahlău, la staţia meteo de pe vârful Toaca fiind -5,2 grade. În
oraşele din judeţul Neamţ, minimele au fost cuprinse între  -2,3 grade, la Târgu Neamţ, -1,9, la Piatra Neamţ şi -1,7, la Roman. 
 
Astăzi, la ora 10.00, la Toaca, pe Ceahlău, erau tot -5 grade, dar din cauza vântului puternic temperatura resimţită de corpul uman era de -23 de grade Celsius, aproape cel mai rece din România după Semenic, unde indicele de răcire era de -25 de grade şi Călimani, cu -24. 
 
Primul episod de iarnă din actualul sezon rece a fost, în judeţul Neamţ, pe 4 octombrie, când stratul de omăt a ajuns la 4-5 centimetri, pe Ceahlău. Al doilea a fost pe 31 octombrie, tot în zona mintană.
 
Meteorologii susţin că valul de frig va mai dura câteva zile, de la mijlocul săptămânii viitoare fiind prognozate maxime de 13 grade Celsius şi minime nocturne de 2-3 grade, ceva mai scăzute în depresiuni şi în zona montană.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: