Grigore Caraza, simbol al disidenţei anticomuniste: „23 August 1944 este cea mai cruntă şi mai neagră vânzare pe care putea să o facă cineva neamului“

Grigore Caraza, alături de parintele Arsene Papacic. FOTO: Dan Sofronia

Profesorul Grigore Caraza din Neamţ a stat 21 de ani în temniţele comuniste, fiind unul dintre cei 56 de deţinuţi care au rezistat torturilor pentru reeducare.

„La Aiud am stat cu toată floarea Neamului Românesc. Sub mausoleul de acolo şi Râpa Robilor, pământul este plămădit de creiere intelectuale române şi din sângele lor. Acolo a fost închisoarea cea mai grea din sud-estul Europei.

Acolo am învăţat de la oamenii mari că noi nu suntem clădiţi numai din trup şi suflet. Noi mai avem şi o a treia calitate, dată doar fiinţei umane, scânteia de divinitate. 

În cei 21 de ani de temniţă grea, 2 ani de domiciliu forţat şi 21 de ani de exil, nu Diasporă, am fost condus de steaua mea de pe cer, de divinitate, la care m-am rugat continuu şi de două principii. Primul, al femeii dace, care, atunci când bărbatul pleca la război îi spunea «pe scut sau sub scut» şi, după vorbele lui Seneca, ce susţinea ideea că «cine ştie să moară, nu va fi niciodată rob». 

Comuniştii au vrut să distrugă credinţa din noi şi să ajungem în condiţia de neoameni. Au început cu Piteştiul, au continuat cu Gherla, Aiud, Târgu Ocna şi cu altele, care au fost un dezastru pentru Neamul Românesc. 

Petre Ţuţea, cu care am făcut Aiudul, spunea: «Comunismul este o moarte continuă». Şi aşa şi este. Văd aici mulţi tineri şi mă bucur. Îmi pare bine pentru cei ce ştiu pe ce drum să meargă în viaţă, pentru că acesta trebuie să fie pe verticală, cu Divinitatea. În concluzie, principiile după care trebuie să ne conducem, sunt dreptate, credinţă şi iubirea de ţară. Să fim mereu mândri că suntem români“. 

Acestea erau cuvintele spuse de Grigore Caraza, un luptător anticomunist din Poiana Teiului, judeţul Neamţ, la o lansare de carte, acum vreo 15 ani, la Borca, tot în ţinutul Neamţului, sub poale de Ceahlău. Era vorba de „Aiud însângerat“, a treia ediţie, una revizuită, în care autorul descria sinistra „viaţă“ din închisorile comuniste şi de rezistenţa sa şi a unor elite româneşri la metodele diabolice de reeducare, pentru formarea „noului om comunist“. 

„Nereeducat şi ireducabil“

Grigore Caraza, născut pe 1 februarie 1929 - decedat pe 10 noiembrie 2014, a fost una dintre figurile proeminente ale Rezistenţei anticomuniste din România.

A absolvit şcoala primară în satul natal, Călugăreni, Poiana Teiului, Neamţ, urmează Şcoala Normală Gheorghe Asachi din Piatra Neamţ. În 1948, este numit director al Şcolii Călugăreni. Începuse perioada de stăpânire sovietică în România, deci şi în Neamţ, pe Valea Bistriţei. 

În aceste condiţii, învăţătorul Caraza s-a angajat în lupta împotriva regimului comunist aservit interesului ruşilor. În martie '49, organizează rezistenţa anticomunistă în această zonă montană şi înfiinţează, împreună cu un cunoscut, organizaţia Frăţiile de Arme. E trădat de un „prieten“ şi arestat pe 31 august 1949. 

A fost condamnat la 47 de ani de muncă silnică, temniţă grea şi domiciliu forţat în Bărăgan. După gratii a suferit în perioada 31.08.1949 -  22.07.1977, cu trei întreruperi.

Grigore Caraza se numără printre cei 56 de foşti deţinuţi politici care au rezistat reeducărilor din iadul comunist „Se eliberează deţinutul Caraza V. Grigore, «nereeducat şi ireducabil»“, se arăta în dosarul de eliberare din detenţie. Era 22 iulie 1977. A „intrat“ în temniţă la 20 de ani şi a fost eliberat definitiv la 48 de ani.

După gratii a stat deci 21 de ani în penitenciarele de la Piatra Neamt, Bacău, Galata, Văcăreşti, Jilava, Târgu Ocna şi Aiud, printre camarazii săi de suferinţă fiind Petre Tutea, Istrate Micescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Petrovici, Dumitru Stăniloaie, Iustin Pîrvu, Dumitru Bejan, Paulin Clapon.

Apoi, avea să mai sufere o traumă, pe 23 mai 1980 fiind „exilat“, în SUA, comuniştii considerâdu-l „pericol public“. După 21 de ani de muncă la o companie din New-York, revine în România, stabilindu-se la Piatra Neamţ. 

Şi-a studiat la CNSAS cele 22 de dosare cu peste 8.000 de file, unde a găsit însemnări care l-au cutremurat. 

Cea mai lungă detenţie a profesorului Caraza a fost la Aiud FOTO adevarul.ro

La 23 august 2020 se împlinesc 76 de ani de la actul din aceeaşi zi a anului 1944, unul despre care ştim ce consecinţe a avut pentru România. Unii au spus că nu se putea face altceva la acel moment, alţii că a fost o trădare. 

Prezentăm în continuare un interviu publicat acum 13 ani, în 2007, întrebărilor reporterului „Monitorul de Neamţ“ răspunzând Grigore Caraza, figură emblematică a luptei anticomuniste din ţară, unul dintre puţinii „nereeducaţi“ din miile de deţinuţi din puşcăriile fostului regim. 

Şi spunea profesorul Caraza: „23 August va rămâne o dată importantă în istoria României, indiferent de comentariile care se vor face. O vreme destul de îndelungată, a fost sărbătorită ca zi naţională a României, dar totul funcţiona în baza unei minciuni, a unei mistificări de pe urma căreia a avut de suferit întreaga istorie a ţării. Ne rămâne nouă şi celor din viitor, dar istoricilor, în principal, misiunea de a clarifica şi acest episod al destinului nostru, tot aşa cum trebuie adusă lumina şi în legătură cu alte momente mai mult sau mai puţin glorioase ale istoriei românilor“. 

Ce putem face noi, ca gazetari, este să dăm cuvântul celor care încă mai pot, dar care puţini au mai rămas, să aducă mărturii despre acea epocă.

Grigore Caraza, în curtea Redacţiei Monitorul de Neamţ FOTO Dan Sofronia

23 August 1944, la poalele Ceahlăului, la radio 

Reporter: Cum aţi trăit ziua de 23 august 1944? 

Grigore Caraza: În Poiana Teiului, la capătul satului era casa părinţilor mei. Era o casă mare, cu multe camere. Aveam şi una deasupra, nu-i pot spune neapărat etaj. Această casă s-a pretat foarte bine pentru a fi comandament pentru trupele aflate în zonă. Au fost şi românii, şi germanii, şi ruşii. În 1940 şi 1941, de pildă, a fost Comandamentul românesc. 

În zonă erau batalioane de vânători de munte. Nu ştiu dacă aveţi cunoştinţă, dar vânătorii de munte au

reprezentat floarea Armatei Române şi, de aceea, ruşii i-au desfiinţat. În 22-23 august 1944, în casa noastră era Comandamentul german al trupelor din zonă. Veniseră foarte mulţi germani în acea seară şi s-au culcat, care pe hol sau pe coridor, care afară în balcon, sau chiar în curte. 

A venit repede la noi o vecină care ne-a spus să mergem, pentru că la ora 11.00 urma să se comunice ceva foarte important la radio. Trebuia să vorbească Regele. Am mers la radio... Acum trebuie să vă spun că pe atunci la noi în sat erau doar patru, la preot, la agentul sanitar, la învăţător şi la un ţigan din şatră. Noi am mers la agentul sanitar şi l-am auzit pe Regele Mihai. 

„Români! În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. Un nou Guvern de

Uniune Naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pace cu Naţiunile Unite. 

România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. (...) Români! Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi, în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sunt garantate şi vor fi respectate“.

Grigore Caraza, alături de profesorul Ioan Roşca, la Poiana Teiului FOTO Dan Sofronia 

„Noi plecăm, dar să vedeţi ce o să fie când vor veni ruşii peste voi“. „Parcă fumega din ei/ Duhnet de sălbăticiune“ 

Rep: Cum au reacţionat nemţii din sat?

G.C.: Chiar în camera vecină erau doi. Unul era, mi se pare, din Alsacia. Ştiau româneşte destul de bine şi au trecut în camera în care stăteam noi şi au ascultat şi ei. Cum? Aţi întors armele împotriva

noastră? Şi acum dumneavoastră ce o să faceţi cu noi? Ne tot întrebau, noi având mâinile goale. Apoi au trecut înapoi în camera lor şi au dat alarma la toţi germanii de prin Poiana Teiului. 

Noi, dimineaţă, trebuia să plecăm în refugiu la Deva, dar nu am mai mers. Am fost la primărie şi nemţii au oprit şi au coborât din două maşini şi i-au arestat pe toţi, pe primar, pe notar, pe toţi fruntaşii satului. În câteva zile, nemţii au plecat şi ne-au lăsat pâine, conserve şi carne. Au spus: «Noi plecăm, dar să vedeţi ce o să fie când vor veni ruşii peste voi». În stradă, cei din Comandamentul german m-au întrebat dacă nu vreau să merg cu ei. M-am gândit toată viaţa dacă nu ar fi fost mai bine să merg. 

Mama şi tata s-au speriat şi mi-au spus să nu mă duc, aşa că am rămas. În zilele următoare a trebuit să mergem sus pe deal (pe Ceahlău - n.r.), pentru că ruşii ajunseseră în zonă şi au început să «bată» cu tunurile în sat. Pe data de 8 septembrie, de Sfânta Maria, nemţii au dărâmat un deal peste şosea şi se mai putea trece doar pe lângă malul Bistriţei. După aceea, ei au plecat şi au venit ruşii ca ultimii barbari. Ceea ce au făcut ruşii şi comunismul până acum nu au făcut cele 10-12 valuri de popoare năvălitoare într-o 1.000 de ani la noi în ţară. Ăia veneau, luau ce aveau de luat şi plecau. Ăştia ne-au luat şi sufletul şi tot...

Rep.: Care era atmosfera în sat după 23 august 1944?

G.C.: După 23 august, oamenii erau supăraţi şi necăjiţi. Mai ales când au văzut cum au venit ruşii. Şi se spunea: „Din Ural spre soare apune/ Cum veneau încinşi cu piei/ Parcă fumega din ei/ Duhnet de sălbăticiune/ Viclenii răsăritene ascuţeau ca un tăiş/ Gândul galben şi pieziş în ochi mici fără

spr'ncene“.

„Am mers cu nemţii pentru a recâştiga Basarabia şi apoi i-am înjunghiat pe la spate“

Rep.: Dacă ar fi să comparaţi cele două ocupaţii, germană şi rusă, cum le-aţi descrie?

G.C.: Nemţii sunt un popor civilizat. Dacă veneau să ceară o găină sau ouă, plăteau pe loc cât cereai. Oamenii le prinseseră slăbiciunea şi cereau din ce în ce mai mult. Ceilalţi, ruşii, împuşcau porcul, îi tăiau un picior şi după aceea găseai restul putred ascuns în porumb. Îţi împuşcau găinile din curte, îţi luau vaca. Dacă te opuneai, aveai necazuri. Nu te omorau, dar nu îţi era uşor. Au venit ca ultimul popor năvălitor. La noi în casă era mâncare şi băgau pumnii în oală şi mâncau. Ne luau mamele, surorile, fetele din sat şi le siluiau. În sat a fost o fetiţă de opt ani care a păţit aşa ceva. A fost vai şi amar tot timpul cât au stat ruşii la noi.

Rep.: Acum, după ce aţi văzut atâtea, care este părerea dumneavostră despre actul de la 23 August?

G.C.: Regele a vorbit în numele poporului, dar actul de la 23 August a fost aranjat cu Emil Bodnăraş. Acesta venise din Rusia şi a fost ascuns de rege la Palatul Regal, ca inginerul Ceauşu. Regele l-a

ascuns şi, împreună cu Sănătescu, cu Racoviţă şi chiar cu Maniu, au făcut actul de la 23 August.

Actul de la 23 August a fost cea mai cruntă şi cea mai neagră vânzare pe care putea să o facă cineva neamului. Am mers cu nemţii pentru a recâştiga Basarabia şi apoi i-am înjunghiat pe la spate. Se spune că 23 august a fost grozav şi că a scurtat războiul cu şase luni. O fi fost! A fost bine pentru ruşi, englezi şi americani. Nu şi pentru români. Îmi amintesc cum s-au comportat ruşii cu ostaşii noştri, imediat, începând cu 24 august 1944. Ei aveau ordin să predea armele, iar ruşii i-au luat prizonieri şi i-au trimis în Siberia. Mai spuneau la radio că au cucerit Bucureştiul în care au fost primiţi cu flori.

Rep.: Credeţi că regimul comunist a confiscat această zi?

G.C.: 23 august s-a sărbătorit din 1945 şi până în 1989, inclusiv. Aşa au fost vremurile. Noi sărbătoream şi 7 noiembrie şi toate celelalte sărbători ale ruşilor. Se spunea că, dacă plouă la Moscova, la Bucureşti se deschid umbrelele. De aia râd toţi de noi chiar şi acum. Comuniştii şi-au asumat tot. Munţii, pădurile, casele noastre şi această zi. Au confiscat tot...

Rep.: Ce veţi face mâine (era  23 august 2007 - n.r.) ?

G.C.: Este o zi tristă pentru mine. De fiecare dată, pe 23 august mă trezeam şi plângeam. A fost un dezastru pentru neamul românesc. Probabil că şi mâine o să-mi vină să plâng. 

Rep.: Credeţi că noi, ca popor, am progresat din 1944 până în prezent? Vă întreb pentru a profita de experienţa unui om trecut prin trei epoci.

G.C.: Conducătorii de astăzi păcătuiesc prin politicianism. Politicianismul ăsta nu reprezintă politică. Politica este arta de a guverna sau de a realiza posibilul şi chiar imposibilul. Mare parte din ăştia care conduc sunt oameni care fac totul doar pentru ei, din egoism. Nu se gândesc decât să jefuiască ce mai este de jefuit din ţara românească.

Grigore Caraza, la o lansare de carte, la Borca, Neamţ FOTO Dan Sofronia 

Vă recomandăm să mai citiţi:

21 de ani de la moartea stareţului Mănăstirii Sihăstria. Vorbele cu care Părintele Cleopa a devenit celebru:

Icoanele făcătoare de minuni de la mănăstirile din Munţii Stânişoarei. De ce li s-a mai spus „Lidianca“ şi „Axioniţa“