FOTO Când viaţa bate filmul: Ionuţ Ursu, orfanul voluntar pe ambulanţă care a bătut sistemul prin muncă şi ambiţie
0
Ionuţ a împlinit zilele trecute 26 de ani, vârstă la care a ieşit oficial de sub protecţia statului român. Momentul l-a găsit student şi voluntar la Ambulanţă, iar povestea vieţii sale poate face subiectul unui roman pe tema succesului.
Ionuţ Ursu, din Piatra Neamţ, a ieşit din sistemul de protecţie socială pe 6 martie, în ziua în care a împlinit 26 de ani. „A fost o desprindere din sistemul social în care eu m-am integrat, m-am dezvoltat şi am învăţat multe lucruri, chiar dacă mama nu a fost alături de mine. Mi-aş dori ca şi alţi copii să lupte, să se implice în acţiuni de voluntariat care te dezvoltă personal şi profesional“, spune tânărul. Abandonat de mamă la naştere, Ionuţ şi-a petrecut viaţa prin centrele de plasament din Piatra Neamţ, însă ambiţia de a reuşi în viaţă i-a animat întreaga existenţă.
Pasionat de domeniul medical
Acum, Ionuţ este student în ultimul an la Facultatea de Geografie de la Universitatea din Bucureşti, iar în timpul liber este voluntar în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), continuând astfel o preocupare pe care o avea şi la Piatra Neamţ, când putea fi văzut ajutând brancardierii din Urgenţele Spitalului Judeţean.
„Lucrez mai mult noaptea, la intervenţii, la acţiuni care implică mai mult personal. Car trusele medicale, ajut la transportul pacienţilor, încarc oxigenul în staţia de salvare“, explică Ionuţ. Practica în acest mediu l-a ajutat să capete experienţă, iar visul lui este ca în toamnă să dea la Medicină sau la Facultatea de Asistenţă Medicală.
„În timpul misiunilor, am un carnet pe care îmi notez tot ce se întâmplă, cum se pune un diagnostic, cum se acordă primul ajutor. Mi-am cumpărat şi cărţi de anatomie de la Universitatea «Carol Davila». Lucrez mai mult în timpul vacanţelor, vara fiind organizate acele corturi de prim ajutor“, relatează tânărul.
Spiritul său mereu dinamic şi generos l-a făcut repede să fie îndrăgit printre colegii de la Ambulanţă, printre cei care îl apreciază fiind doctorii Cristian Grasu, medic coordonator SABIF, şi Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Ionuţ între medicii Alis şi Cristian Grasu (stânga) şi doctorul Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei
A scos un om din stop cardiac
De anul trecut, Ionuţ s-a înscris şi în programul „Există un erou în fiecare dintre voi“, desfăşurat de SABIF, unde voluntarii pot interveni pentru stabilizarea unui pacient până la sosirea echipajului de Ambulanţă. Printr-o aplicaţie telefonică, aceştia sunt anunţaţi dacă în zona lor cineva are nevoie de ajutor, iar voluntarii au posibilitatea să răspundă cererii, contribuind astfel la salvarea vieţii persoanei în dificultate.
Tânărul a avut parte de un astfel de caz în august 2014, într-o zi când tocmai ajunsese în cămin dintr-o tabără. „Am primit pe telefon o solicitare pentru o persoană, la Gara de Nord. Am răspuns că mă duc, am luat un taxi şi, în faţa gării, am găsit un bărbat căzut, cu Poliţia în jurul lui, în aşteptarea salvării. M-am legitimat şi, după primele verificări, am constatat că era în stop cardio-respirator. Am început să-l resuscitez şi am anunţat în dispecerat, unde era doamna doctor Grasu, care mi-a spus să continui manevrele“, povesteşte Ionuţ.
Între timp, din dispecerat s-a luat decizia să fie trimis un echipaj de ambulanţă cu medic, iniţial fiind trimis un echipaj SMURD. „Când au ajuns medicii, după vreo opt minute, pacientul ieşise din stop, iar domnul doctor Grasu m-a felicitat şi m-a strâns la piept, spunându-mi că sunt un voluntar bun“, mărturiseşte tânărul.
Abandonat de mamă la cinci zile de la naştere
Ionuţ s-a născut pe 6 martie 1989, la Spitalul Bicaz, şi a avut parte de mama naturală doar pentru cinci zile, deoarece aceasta l-a lăsat în grija personalului unităţii şi a plecat pentru totdeauna. După circa o lună, o asistentă de la secţia Neonatologie l-a luat din spital şi l-a botezat la o biserică din oraş. Femeia nu şi-a putut asuma responsabilitatea creşterii sale, aşa că, după 3 luni, băiatul a ajuns la leagănul de copii din Piatra Neamţ.
„De la naşa mea am aflat că am fost abandonat de mamă după cinci zile de la naştere“, spune Ionuţ Ursu. Amintirile din centrul de plasament în care şi-a petrecut primii trei ani din viaţă se rezumă la cei zece copii care plângeau mai mereu de foame sau de dorul mamei. O nouă etapă în viaţa lui Ionuţ a fost apoi casa de copii.
„Ajunsesem acolo cu o stare de sănătate fragilă cauzată de un stafilococ pe care l-am căpătat în spital, imediat după naştere. Răceam foarte des şi n-am cum să uit că făceam injecţii. Pentru că eram atât de plăpând, s-a decis să fac grădiniţa acolo, în centru, şi nu în oraş, ca să nu-mi agravez starea de sănătate“, mai spune Ionuţ.
Ionuţ Ursu, într-o fotografie din copilărie (FOTO Arhiva personală)
A început şcoala la 9 ani şi jumătate
Anii petrecuţi în centrul de plasament – actualul Complex de Serivicii Comunitare „Elena Doamna“ din Piatra Neamţ – au reprezentat o experienţă dură pentru Ionuţ, pe care a trecut-o cu ajutorul unor oameni ce i-au rămas apropiaţi de suflet. „Îmi amintesc că injecţiile pe care le făceam erau foarte dureroase, iar doamnele Steluţa Asmarandei şi Felicia Sandu (n.r – directori ai instituţiei) veneau cu dulciuri şi mai uitam de suferinţă. La grădiniţă am avut parte de două educatoare deosebite, doamnele Georgeta Cernat şi Rodica Anisiei“, îşi aminteşte Ionuţ Ursu.
Clasa I a început-o la vârsta de 9 ani şi jumătate, la Şcoala nr. 28 „Carpaţi“ din Piatra Neamţ, iar integrarea în învăţământul de masă a fost o încercare grea.
„Eram singurul copil fără părinţi din clasă şi aveam tot felul de probleme de comunicare şi de comportament. Aveam haine mai ponosite faţă de colegii care veneau din familii normale“, povesteşte Ionuţ.
În plus, dezvoltase o fobie la vederea unui halat, teamă provenită de la o asistentă care îi făcea injecţiile.
„La şcoală ne aduceau cu un microbuz şi ne luau după încheierea orelor. Personalul centrului care era trimis să ne recupereze de la şcoală avea halate albastre, iar eu eram speriat numai la vederea halatului. Plângeam des în baia şcolii pentru că nu înţelegeam de ce nu am mamă, nu-mi vedeam rostul pe pământ“, mai spune Ionuţ.
Problemele s-au acutizat spre finele cursurilor primare, când s-a decis să urmeze cursurile de gimnaziu la Şcoala Specială „Alexandru Roşca“ din Piatra Neamţ.
„Acolo nu erau doar copii orfani, ci şi copii bolnavi, cu diverse probleme de handicap locomotor sau de altă natură. Starea mea psihică s-a deteriorat şi mai mult“, relatează Ionuţ. Norocul nu l-a părăsit şi a găsit în psihologul Steluţa Asmarandei un om providenţial.
„Când am auzit că doamna Steluţa s-a transferat la şcoala specială, m-am dus în baie şi am plâns de fericire. Am primit consiliere psihologică din partea dânsei, pentru că aveam traume pe care nu le puteam depăşi. Treceam de la o stare la alta brusc, plângeam, apoi râdeam, îmi era în continuare teamă de oamenii îmbrăcaţi în halate“, povesteşte Ionuţ.
Un alt moment greu pentru el a fost cel în care, aflat la casa de copii, a fost depistat cu HIV, o eroare medicală corectată peste câţiva ani.
„În acei ani erau mulţi copii identificaţi cu HIV. Îmi era milă de ei şi ascundeam prăjiturile pe care le primeam la desert sub saltea, sau după dulap, ca să le dau lor. În plus, ajutam la bucătărie şi mai primeam de la doamnele de acolo dulciuri pe care le duceam copiilor bolnavi. Până la vârsta de 17 ani, tot am mers la spital şi le duceam celor mici dulcuri şi, mai ales, fructe“, spune Ionuţ.
La evaluarea medicală de la încheierea gimnaziului, s-a demonstrat că Ionuţ nu era infectat cu HIV. Tot atunci, o comisie a făcut şi evaluarea psihologică, constatându-se că a fost greşită măsura prin care a fost mutat la şcoala specială. „De aceea, s-a decis să urmez liceul «Dimitrie Leonida» din Piatra Neamţ, la profilul turism şi alimentaţie publică“, completează Ionuţ Ursu.
Mama naturală i-a trântit poarta în nas
La vârsta de 17 ani, Ionuţ a avut ocazia să-şi cunoască mama, însă întâlnirea nu a fost aşa cum se aştepta. Prin efortul directoarei de la Şcoala „Alexandru Roşca“, s-a aflat că mama copilului locuia în comuna Ceahlău, din judeţul Neamţ.
„Am mers să o cunosc împreună cu mai multă lume. Erau cu mine şi cei de la primăria unde mama mea lucra, şi jandarmi, şi poliţie. Poate că şi de ruşinea satului a avut acea reacţie. Nu m-a recunoscut ca fiind copilul ei, a trântit poarta şi s-a ascuns în pivniţă. Am reuşit să-i spun că o respect că mi-a dat viaţă, dar că nu o pot iubi şi nu-i pot spune «mamă». Tot atunci, mi-am cunoscut şi fratele mai mic, pe Ştefănuţ (16 ani). Peste un timp, am reluat legătura şi mai vorbim, pentru că vreau să am grijă de frăţiorul meu, care acum e la Liceul Sportiv“, spune Ionuţ.
A muncit de mic
În perioada cât a fost cazat în căminul Şcolii Speciale „Alexandru Roşca“, Ionuţ a fost remarcat pentru spiritul practic şi generozitatea de care dădea dovadă faţă de ceilalţi copii. A făcut diverse activităţi, de la ajutorul pe care îl oferea la bucătărie până la munca grea de şantier pe care a prestat-o la lucrările de construcţie a bisericii din curtea Spitalului Judeţean.
„Fugeam de la cămin după-amiaza, mergeam la copiii de la Contagioase ca să le duc fructe şi apoi stăteam la slujba de seară. Când se lucra la zidirea bisericii ajutam şi eu cum puteam, iar părintele îmi dădea bani pentru asta. Tot atunci, îmi cumpărasem un căruţ şi îi ajutam la piaţă pe oamenii care veneau cu mărfuri să le transporte mai uşor. Aşa câştigam ceva bani cu care îmi cumpăram haine. Am simţit că nu trebuie să depind de nimeni şi să mă descurc singur“, spune Ionuţ.
Tânărul recunoaşte că biserica l-a ajutat mult să treacă peste o perioadă dificilă din viaţă, aşa cum este adolescenţa, mai ales când nu avea părinţi care să-l sfătuiască.
Ionuţ, în timpul unei evaluări practice
„Echilibrul meu psihic a fost biserica şi am reuşit să mă dezvolt şi să depăşesc traumele din copilărie datorită lui Dumnezeu. Îmi plăcea mult să ascult corul, am ajuns să cânt şi eu în strană. Biserica m-a ajutat, pentru că acolo am găsit înţelegere. Duminica aduceam cu mine şi câte 10-12 copii la slujbe“, povesteşte tânărul.
Şi-a luat permisul fără ştirea nimănui
În ultimii ani de liceu, Ionuţ s-a angajat la o cofetărie şi a reuşit să obţină şi permisul auto. „Am făcut cursuri de conducere fără ca nimeni să ştie, fără să anunţ pe nimeni. Atunci când a ajuns plicul cu permisul la cămin, toată lumea a rămas surprinsă. Le-am spus profesorilor că am vrut să mă autodepăşesc, să mă dezvolt, că nu vreau să stau o viaţă întreagă în cămin“, spune Ionuţ. Impresionat de povestea lui, patronul şcolii de şoferi i-a returnat o parte din taxă.
Ambiţios, Ionuţ s-a impus în cofetărie, la sectorul de prăjituri, apoi a ajuns să transporte produsele cu maşina prin judeţ. Ionuţ a mai lucrat, tot în timpul liceului, la o firmă de serigrafie, după care a decis, la sfatul profesoarei de geografie, să dea la facultate.
„Am ales să dau la Bucureşti şi sunt convins că am făcut o alegere bună. În primul an, am intrat pe un loc cu taxă, apoi, pentru că am avut note peste 8 în prima sesiune, am intrat pe un loc la buget“, spune Ionuţ, care în vară îşi încheie studiile cu examenul de licenţă.
Pe 10 martie 2015, la patru zile după ce a împlinit 26 de ani, Ionuţ a invitat reprezentanţi ai diferitelor instituţii de ocrotire şi autorităţi (Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Primărie, Consiliul Local, etc) să le adreseze mulţumiri pentru că au avut grijă de el în aceşti ani.
Ionuţ le-a mulţumit oamenilor care l-au ajutat în cei 26 de ani (FOTO: Arhiva personală)
„A fost o desprindere din sistemul social în care eu m-am integrat, m-am dezvoltat şi am învăţat multe lucruri, chiar dacă mama nu a fost alături de mine. Mi-aş dori ca şi alţi copii să lupte, să se implice în acţiuni de voluntariat care te dezvoltă personal şi profesional”, spune tânărul.
În cele 6 complexe de servicii (centre de plasament) din Neamţ sunt acum 390 de copii şi tineri beneficiari ai sistemului de protecţie socială. Dintre aceştia, 20 sunt studenţi la diverse facultăţi din ţară, iar 5 urmează cursurile unor şcoli postliceale.
Se încarcă comentariile...
