FOTO Peştera Munticelu, minunea naturii descoperită de nişte copii plecaţi în căutarea ghioceilor

FOTO Peştera Munticelu, minunea naturii descoperită de nişte copii plecaţi în căutarea ghioceilor

Cheile Şugăului FOTO: Florin Jbanca

Rezervaţia Cheile Şugăului - Munticelu din judeţul Neamţ le oferă vizitatorilor oportunitatea unei experienţe inedite în măruntaiele pământului. În zonă sunt multiple posibilităţi de distracţie şi aventură, printre care şi cea mai lungă „via feratta” din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peştera Munticelu, una dintre puţinele formaţiuni de acest gen din Carpaţii Orientali, este situată în Rezervaţia Naturală Cheile Şugăului - Munticelu, din judeţul Neamţ, în imediata vecinătate a Cheilor Bicazului, unul dintre cele mai căutate obiective turistice din ţară. Până la Cheile Şugăului - Munticelu se poate ajunge venind dinspre Piatra Neamţ, urmând drumul naţional DN 12 C.

Cu maşina se ajunge în circa o oră, trecând prin oraşul Bicaz. Cei care vin în zonă de deasupra Cheilor Bicazului, pe acelaşi tronson de drum, ajung în circa 20 de minute la poarta de intrare în Cheile Şugăului-Munticelu.

Peştera din spatele tunelului

„Peştera se cheamă Munticelu pentru că este localizată în masivul Munticelu, în extremitatea nord-estică a munţilor Hăşmaş, de pe raza comunei Bicaz-Chei“, spune Ticu Lăcătuşu, ghidul vizitatorilor care ajung în rezervaţia al cărei custode este Clubul Montan Român. Sediul ONG-ului condus de cel mai titrat alpinist român este cabana Ecolog, situată pe flancul sudic al ariei protejate, aproape de intrarea în rezervaţie, la circa 200 de metri din parcarea de lângă drum. Se ajunge aici pe principala potecă de acces, după un urcuş de circa 15 minute care dezmorţeşte încheieturile picioarelor.

Pe traseu, o mică abatere spre stânga faţă de sensul de urcare permite accesul spre un balcon natural din care poate fi văzută strânsoarea cheilor Şugăului, pârâu care curge năvalnic printre pereţii înalţi de stâncă şi se varsă apoi în râul Bicaz.

La sediul administrativ de teren al rezervaţiei, o construcţie din bârne groase de lemn, este asigurată supravegherea permanentă şi se organizează periodic activităţi de training, cercetare, educaţie şi ecoturism. Poiana din faţa cabanei Ecolog este punctul din care pleacă cele trei trasee turistice, unul dintre ele ducând la peştera Munticelu.

Marcat cu cerc galben, traseul pleacă spre dreapta, în urcare, prin Jgheabul cu Luşi, apoi prin Peştera Tunel, şi apoi  spre Peştera Munticelu, la care se ajunge în decurs de o oră şi jumătate, cronometrând timpul de la intrarea în rezervaţie, sau o oră şi 15 minute din poiana cabanei Ecolog.

„Peştera Munticelu este unicat în Carpaţii Orientali şi în Moldova. Ce o face deosebită la nivel naţional ar fi şi traseul până la această peşteră. Este unul dintre cele mai frumoase trasee din Carpaţi fiindcă pentru a ajunge acolo ai şansa să mai parcurgi o mică peşteră – Peştera Tunel, unde intri printr-un versant şi ieşi prin celălalt versant, aidoma unui tunel, după cum îi spune şi numele. Se iese în vârful unui turn de calcar pe creastă, apoi se coboară la peştera Munticelu. Tot traseul acesta este o raritate în Carpaţi, este foarte spectaculos“, ne asigură Ticu Lăcătuşu.

Peşteră descoperită de copii

Ajunşi la intarea în Peştera Munticelu, aflăm că al doilea nume al grotei este „Ghiocelul“. Un nume legat de istoria descoperirii ei.

„Este o peşteră relativ nouă, comparativ cu altele din ţară şi din lume, care se cunosc poate de sute de ani. Această peşteră a fost descoperită în anul 1973 de patru copii care căutau ghiocei. Ei au fost primii care au intrat în ea, au rămas fascinaţi şi au anunţat acasă, iar vestea s-a răspândit repede. A aflat şi presa, au venit ziarişti, au venit şi specialiştii de la Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ şi s-a anunţat şi Institutul de Speologie «Emil Racoviţă». Cristian Lascu, unul dintre cei mai mari speologi ai României, şi Ioan Povară au venit aici şi ei au fost cei care au cartat peştera“, prezintă alpinistul istoria descoperirii acestei peşteri. O istorie zbuciumată în cele peste patru decenii care au urmat.


Cei doi speologi au mărit intrarea în peşteră, deoarece era mai greu accesibilă, şi tot ei au hotărât să monteze o uşă de protecţie.

„Ei au bănuit că dacă va fi lansată rapid vestea pe piaţă, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte peşteri care nu au fost protejate după ce au fost descoperite, ea va fi distrusă. Şi cumva ei au avut dreptate. Cu toate că nu a fost distrusă imediat, în următorul an, ci treptat. Acea uşă care a fost montată în primă fază nu a fost securizată, şi se putea intra, practic accesul era liber în peşteră. Fiind şi departe de drumul naţional, la circa o oră de mers, într-o zonă oarecum mai izolată, nimeni nu i-a asigurat o monitorizare sau administrare acestei peşteri“, spune cu tristeţe Ticu Lăcătuşu.

„Ploi de macaroane“ din tavan

Deşi de mici dimensiuni, cu o lungime totală a galeriei de 150 de metri, peştera Munticelu este deosebită prin formaţiunile sale şi prin morfologia sălii principale, lungă de 30 de metri şi înaltă de 4-5 metri. Se intră pe un tunel scurt, apoi se ajunge în galeria principală luminată cu leduri după amenajările făcute în ultimii ani de custodele rezervaţiei. În mijlocul acestei mari săli sunt căzute nişte blocuri imense de calcar şi ai senzaţia că sunt mai multe săli.

Astfel, se poate face un traseu prin peşteră, ocolind blocurile din centrul ei. „Interesant este că peştera, deşi e mică, are o densitate foarte mare de speleoteme, mai ales stalactite, formaţiunile care cresc din tavan, tip «lumânare». S-au format într-un mediu foarte stabil, fără curenţi de aer, ca să poată să dea această formă foarte subţire şi foarte lungă, de aproape un metru. Era cam cea mai mare densitate din România la momentul iniţial, al descoperirii peşterii. Aceste formaţiuni iau naştere prin depunerea carbonatului de calciu din apa care circulă prin fisurile masei de calcar, îl dizolvă şi când iese, se degajă dioxidul de carbon şi imediat se depune carbonatul de calciu, un proces care durează sute de mii de ani“, precizează custodele rezervaţiei.


Formaţiuni înalte de 3 metri, dar nu mai groase de 3 centimetri, aceste speleoteme deosebit de fragile au fost distruse aproape în totalitate. Speleoteme demne de interes sunt însă stalactitele fistulare, care în câteva puncte formează adevărate ploi de „macaroane“.

„Peştera a fost o adevărată bijuterie speologică la începuturi, dar acele stalactite s-au cam distrus, din păcate. Au rămas doar cele la care vizitatorii nu au putut ajunge. Aceste stalactite sunt extrem de fragile, foarte subţiri, au câţiva milimetri în secţiune şi de-aceea le-a fost şi uşor să le rupă“. Pentru cine vizitează peştera, interesante nu sunt doar speleotemele (stalactitele şi stalagmitele), ci şi acele curgeri parietale de calcar de pe podea şi pe pereţi.

„Podeaua este în mare parte împodobită cu formaţiuni de calcar. Se formează pe jos o crustă calcaroasă cu multe fisuri provocate de apa care a dizolvat calcarul. Aceste fisuri centimetrice numite lapiezuri, uneori, mai ales primăvara, sau după ploi abundente, generează adevărate bazine sau lăculeţe în peşteră. Mai sunt mici galerii laterale, diverticule, dar care nu au putut fi penetrate de cercetători şi e posibil să mai apară în viitor şi alte surprize speologice în zonă“, spune Ticu Lăcătuşu.

Cât costă intrarea

Vizitarea Peşterii Munticelu costă 10 lei pentru adulţi, respectiv 5 lei pentru copii/elevi între 7 şi 18 ani. Pentru cine vrea să viziteze parcul natural Cheile Şugăului – Munticelu, taxa de acces este de 10 lei (adulţi), respectiv 2,5 lei copii/elevi (7-18 ani).

Fost refugiu pentru ursul de cavernă

Peşterile au fost, de-a lungul vremurilor, locuri de adăpost pentru animale sălbatice sau pentru oameni, în preistorie. Astfel de vestigii au fost descoperite la Munticelu, „vedeta“ peşterii din rezervaţie fiind un femur de urs prins într-o stalactită. „Într-una dintre galerii există oseminte ale ursului de peşteră, cu denumirea ştiinţifică «ursus spelaeus», care a trăit acum 40.000 de ani în zonă. Peştera era un adăpost perfect şi pentru urs, şi pentru mistreţ, probabil, dar peşterile au fost refugii şi pentru oamenii preistorici. În apropiere, la Piatra Altarului din Cheile Bicazului, s-au găsit nişte vestigii antropologice ale unor strămoşi de circa 40.000 de ani.


Cercetătorul Constantin Grasu, de la Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi a găsit nişte cremene şi vârfuri de suliţă care atestau că oamenii care trăiau în aceste zone se ocupau cu vânătoarea şi locuiau în acest mediu, aparent foarte ostil. Vestigii similare s-au găsit şi în Ceahlău, în punctul numit La Scaune, printre cele mai vechi din Europa“, ne explică Ticu Lăcătuşu.

Faima peşterii i-a adus şi probleme, mulţi dintre vizitatori venind aici pentru a căuta fosilele de urs. „Din 1973 până prin anul 2013, în decurs de 40 de ani, a intrat în această peşteră cine a vrut, iar distrugerile s-au produs chiar în ultimii ani din era comunistă. În anii ’80 deja toţi căutau fosile de ursus spelaeus. Toţi copiii care treceau în grupuri luau ca suvenir fosile pentru că acolo a fost un adevărat cimitir de ursus spelaeus“, afirmă alpinistul. Tot în peşteră, trăiesc şi cinci specii de lilieci, care mai ales iarna hibernează în interior. Dintre acestea, patru specii sunt ocrotite la nivel european prin reţeaua Natura 2000.

Noua faţă a peşterii

După preluarea în custodie a rezervaţiei Cheile Şugăului – Munticelu, Clubul Montan Român a început să amenajeze peştera pentru a fi vizitabilă în condiţii civilizate.

„Noi am securizat peştera în mai multe rânduri, dar uşa a fost furată. Printr-un proiect european pe care l-am aplicat pentru întreaga rezervaţie, am montat o uşă nouă în 2013 şi, de patru ani, peştera Munticelu este securizată. Era nevoie de aşa ceva pentru că, din păcate, prin anii 2000 a fost vandalizată, s-a făcut foc acolo, s-au aprins cauciucuri, s-a intrat cu făclii, s-a afumat... În ultimii patru ani deja peştera începe să se albească din nou, a început să se depună iar un strat proaspăt de carbonat de calciu, chiar dacă este de sub un milimetru grosime, dar suficient ca să mai deschidă, să mai lumineze peştera“, spune Ticu Lăcătuşu, cel care a redat peştera circuitului turistic.

„Arată destul de bine, pentru că am reuşit să o şi iluminăm cu panouri fotovoltaice amplasate în exterior. Avem şi camere video, aparatură de înregistrare cu senzori şi la intrare, şi în interior şi am montat şi nişte panouri informative la intrare, cu date despre peşteră, de speologie, despre Emil Racoviţă. Acele lumini din interior funcţionează doar atunci când sunt vizitatori. Este o peşteră care merită a fi văzută“, este invitaţia alpinistului. 
În interiorul peşterii, temperatura constantă este de 4 grade Celsius, atât vara, cât şi iarna. Vizitarea se face în grupuri de cinci persoane plus ghid. Pentru cei care vor să viziteze peştera nu trebuie decât echipament clasic de munte, iar lanterne frontale se găsesc la cabana Ecolog, de unde turiştii le primesc pentru folosire, fără a plăti în plus. „Regulile care trebuie respectate: vizitarea să se facă în linişte, oamenii să aibă un comportament adecvat, să nu abandoneze resturi menajere, să nu aprindă foc sau făclii“, mai spune Ticu Lăcătuşu.

Astragalus, cea mai lungă via ferrata din România

Pe raza parcului natural pot fi parcurse cele trei trasee amenajate. Pe fiecare dintre ele este câte un punct de observare în locul cel mai înalt.

„Sunt trei puncte belvedere care oferă nişte panorame spectaculoase. Celelalte două trasee se pot parcurge într-o oră şi jumătate, pe triunghi roşu, până la altitudinea de 900 de metri, cu vedere spre cariera de calcar şi spre cătunul Bârnadu, respectiv în 5 ore şi jumătate, pe marcajul cu cruce albastră, până la vârful cel mai înalt, Munticelu, de la cota 1.381 de metri şi retur, până la cabana Ecolog“, spune alpinistul. 

Cheile Şugăului propriu-zise pot fi parcurse prin apă, iar drumul forestier de 5 km, care duce spre Cupaş şi Jidanu, poate fi parcurs uşor cu bicicleta.

„În Cheile Şugăului - Munticelu sunt peste 30 de trasee de escaladă de toate gradele. Tot aici avem cea mai lungă via ferrata din România, cu cinci trasee pentru cei care doresc să trăiască o experienţă deosebită de escaladă în condiţii de siguranţă. Această via ferrata am numit-o Astragalus, după  o specie endemică - Astragalus Pseudopurpureus, o floare care creşte aproape exlusiv în rezervaţia de aici“, precizează Lăcătuşu. 

Cheile Șugăului FOTO: Florin Jbanca

Imagini din aceeasi galerie
  • Cheile Șugăului FOTO: Florin Jbanca
  • Minunile Rezervației Cheile Șugăului Munticelu FOTO Florin Jbanca
  • Minunile Rezervației Cheile Șugagului Munticelu FOTO sugau.ro
  • Minunile Rezervației Cheile Șugăului Munticelu FOTO viziteazaneamt.ro
  • Minunile Rezervației Cheile Șugăului Munticelu FOTO Florin Jbanca
  • Minunile Rezervației Cheile Șugăului Munticelu FOTO Florin Jbanca
  • Minunile Rezervației Cheile Șugăului Munticelu FOTO Florin Jbanca
  • Minunile Rezervației Cheile Șugăului Munticelu FOTO  viziteazaneamt.ro
  • Minunile Rezervației Cheile Șugăului Munticelu FOTO Florin Jbanca
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările