Fost senator, condamnat pentru omor din culpă. Familia victimei primeşte despăgubiri de 160.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Manoliu are o sentinţă fără executare. FOTO Monitorul Neamţ
Dan Manoliu are o sentinţă fără executare. FOTO Monitorul Neamţ

Puţin peste şase ani a durat ancheta şi procesul în care a fost condamnat un fost senator, el fiind autorul unui accident de circulaţie mortal.

Dan Manoliu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi fost senator, a fost condamnat penal fără executarea pedepsei, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. 

Sentinţa nu este definitivă, a fost pronunţată pe data de 7 februarie 2022 de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, putând fi contestată tot la această instanţă, dar la un complet format din mai mulţi judecători. 

Decizia vine după mai bine de şase ani de la comiterea unui accident, pe 21 decembrie 2015, când vicepreşedintele CJ se afla la volanul maşinii de serviciu. Dan Manoliu a mai fost obligat să presteze muncă în folosul comunităţii timp de 60 de zile, la Primăria Roman, iar firma de asigurări trebuie să achite daune de 160.000 de euro rudelor victimei. 

„Condamnă inulpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare,

pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. (...) Dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere şi fixează un termen de supraveghere de 2 ani. (...) Impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate“, conform instanţei. 

Pe durata termenului de supraveghere, fostul demnitar trebuie să respecte măsuri de supraveghere, între care să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;  să anunţe schimbarea locuinţei şi orice

deplasare care depăşeşte cinci; să comunice schimbarea locului de muncă, etc. 

danmanoliu1

Autorul accidentului a suferit răni uşoare FOTO Monitorul de Neamţ

Pe data de 21 decembrie 2015, în jurul orei 09.00, Dan Manoliu venea de la Roman spre Piatra Neamţ, la serviciu, iar în localitatea Bârgăoani a surprins şi accidentat mortal un biciclist în vârstă de 58 de ani. Ulterior, vicele CJ declara că i s-a făcut rău la volan, a pierdut controlul direcţiei şi că s-a trezit, după ce a spulberat un gard, în curtea unui sătean. Nu consumase alcool şi nu a suferit răni grave. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un echipament agabaritic unicat de 105 tone, realizare de excepţie a unei firme româneşti

Zimbrii din Codrii Neamţului au nevoie de voturile românilor. „Participă“ la un concurs de talie mondială

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite