Femeile din viaţa marilor duhovnici ai românilor. Julieta, Iustina şi Ana, ucenice şi sfetnici ai părinţilor Arsenie Boca, Iustin şi Cleopa

Cei mai iubiţi duhovnici ai românilor au beneficiat în timpul vieţii de ajutorul unor oameni providenţiali. În umbra lui Arsenie Boca, Iustin Pârvu sau Ilie Cleopa au stat personaje feminine care le-au fost devotate până la moarte şi chiar şi după dispariţia lor.

Pe cât de mult au suferit de pe urma prigoanei la care au fost supuşi de regimul comunist, pe atât de mult au fost iubiţi de popor. Marii duhovnici ai românilor au fost copleşiţi de nevoile oamenilor care îi căutau spre a-şi alina suferinţele, dar au primit deseori dovezi de recunoştinţă din partea credincioşilor. 

Dedicaţi întru totul misiunii pe care şi-au asumat-o în timpul vieţii, Arsenie Boca, părintele Iustin de la Petru Vodă sau părintele Cleopa de la mănăstirea Sihăstria au avut parte, la rândul lor, de sprijin. Pentru cei trei duhovnici, acest ajutor a venit din partea unor femei care, din umbră, i-au susţinut şi le-au fost alături în momente de cumpănă. 

Arsenie Boca s-a ferit de „cunoştinţe” cu fetele

În autobiografie, Arsenie Boca dezvăluie câteva detalii puţin cunoscute despre familia sa. El amintea că, în timpul cursurilor la Academia de Teologie din Sibiu, şi-a vândut casa părintească pentru a-şi putea continua studiile. De aici aflăm şi relaţia pe care o avea cu mama sa.

„Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata, iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală”, nota Arsenie Boca. 

În aceeaşi perioadă, el a decis să păstreze o distanţă cât mai mare faţă de mama sa, pentru a o proteja. 

„Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit”.

Arsenie Boca mărturisea că îşi impusese de altfel, încă de la plecarea din Brad, localitatea natală, o disciplin[ austeră care presupunea ca pe perioada teologiei să evite pe cât posibil femeile. 

„Mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am”, mai nota Arsenie Boca în autobiografia datată 17 iulie 1945.    

Maica Zamfira, singurul ucenic al părintelui Arsenie Boca    

În urmă cu zece ani, în martie 2005, în cuvântul rostit la privegherea Maicii Zamfira stavrofora, părintele Daniil Stoenescu, Episcop al Episcopiei Dacia Felix de la Vârşeţ, a dezvăluit o mărturisire pe care i-o făcuse părintele Arsenie Boca.

„Nu întâmplător, prin anii ’77 -’78, aflându-mă numai cu Părintele şi Măicuţa aici, în casa de vizavi, în chilia de dincolo de uşa acestei sfinte biserici (n.n. biserica Manastirii Prislop), mi-a spus Părintele, fiind de faţă şi sfinţia sa, maica Zamfira, că este <singurul meu ucenic>. Ştiţi că Părintele nostru nu se juca cu cuvintele şi a rostit această mărturisire”, spunea părintele Stoenescu.

Maica Zamfira, pe numele ei de mirea Julieta Constantinescu, s-a născut în Bucureşti în anul 1925 şi a devenit călugăriţă la începutul anului 1950, luându-şi numele după Domniţa Zamfira, ctitor al Mănăstirii Prislop alături de Nicodim cel Sfinţit.

„Este călugăriţa care i-a stat alături Părintelui Arsenie Boca timp de 43 de ani şi despre care se spune că părintele ar fi spus, în a doua parte a vieţii, ca ar fi fost <singurul meu adevărat ucenic>”, apare pe blogul anomismia.wordpress.com. Tot aici se mai precizează că la cimitirul mănăstirii de la Prislop, crucea maicii Zamfira, decedată în 2005, este imediat vecină crucii Părintelui Arsenie.

Mormântul Maicii Zamfira de la Prislop, aproape de cel al lui Arsenie Boca FOTO: anomismia.wordpress.com

Aceeaşi sursă notează o serie de repere biografice care arată importanţă Maicii Zamfira în viaţa lui Arsenie Borca. 

Julieta Constantinescu a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti în anul 1948, iar în vara anului 1946 ea a venit la Mănăstirea de la Sâmbăta, „unde Părintele începuse polarizarea studenţească, alături de alţi studenţi bucureşteni”. 

Prietenia cu Julieta Constantinescu

În cercetarea subiectului legat de rolul Maicii Zamfira în viaţa părintelui Arsenie Boca este important de reţinut un episod relatat de călugărul Antonie (Leonida) Plămădeală (cel care avea să devină mai târziu Mitropolitul Antonie al Ardealului), într-o depoziţie dată la Securitate în 1955, sub interogatoriu.

„În anul 1949, sosind la Mănăstirea Prislop, am găsit pe călugărul Boca Arsenie, care era stareţul acestei mănăstiri. Mai erau la mănăstire fraţii Dănilă Gheorghe şi Andrei, veniţi de la Mănăstirea Sâmbăta. Mai era o fată cu numele Constantinescu Julieta şi eu împreună cu un coleg preot, Stelian Manolache. Această fată care venise din Bucureşti să viziteze Mănăstirea Prislop nu a mai voit să plece de la mănăstire, deşi eu şi colegul meu i-am arătat călugărului B.A. şi ei personal, că şederea unei fete între călugări şi între noi care eram mai tineri, atata timp (2-3 luni), nu este potrivită şi deci am cerut călugărului să îi spună să plece de la mănăstire. Din această cauză s-au iscat certuri între noi, fapt pentru care B.A. mi-a pus în vedere mie şi colegului să ne căutăm alt loc dacă nu ne place acela, iar până la urmă a plecat această fată, Constantinescu Julieta; pe urmă am plecat şi eu, din cauză ca mereu m-am certat cu călugarul B.A. pentru plecarea acestei fete, iar el fiind mereu trist şi supărat. Menţionez că nu am nici o banuială de ordin moral asupra prieteniei ce s-a legat între B.A. şi Constantinescu J. La fel am auzit că după plecarea mea de la mănăstire la Mitropolia Olteniei, această fată s-ar fi întors din nou la Prislop şi că ar fi devenit stareţă”.

Întrebat care a fost atitudinea Julietei Constantinescu faţă de călugărul interogat, acesta a răspuns anchetatorului:

„Sosind la Mănăstire, această fată a manifestat interes pentru chestiunile teologice, fiind şi ea absolventă a Teologiei din Bucureşti şi admira personalitatea călugărului Arsenie din punct de vedere religios, ca o persoană sfântă. Rugăciunile le făcea împreună cu B.A. în biserică, la plimbare mergeau tot împreună. La auzul celor spuse de noi, că ea ar fi bine să părăsească mănăstirea, s-a supărat pe mine şi pe colegul meu şi nu a mai vorbit cu noi, decât cu călugarul B.A., cu care studiau împreună toată ziua. Totodata disperată că va pleca din mănăstire, i-a spus călugarului B.A. că dacă o va alunga se va sinucide, fapt pentru care B.A. motiva faţă de noi reţinerea ei în mănăstire. Menţionez că, tot timpul cât am stat la această mănăstire, nu am avut relaţii prieteneşti cu această fată, pe motivele arătate mai sus”, mai consemnează Antonie Plămădeală.

A avut grijă de Arsenie Boca şi după moartea lui 

Maica Zamfira a ajuns foarte repede stareţă a Mănăstirii Prislop, transformată în mănăstire de maici în anul 1950. Un an mai târziu, Arsenie Boca a fost arestat şi trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră până în  martie 1952, interval în care Maica Zamfira a reuşit să ajunga la locul de detenţie şi să îi ducă câte ceva. 

Obştea Mănăstirii Prislop în 1958: episcopul Aradului, Părintele Andrei Magieru alături, şezând, Părintele duhovnic Arsenie Boca - între cei doi Maica Zamfira Sursa foto: anomismia.wordpress.com

„În 1959, părintele Arsenie şi Maica Zamfira au fost îndepărtaţi din mănăstire şi li s-a interzis să mai poarte veştmântul monahal. Părintele Arsenie nu a mai avut voie să slujească niciodată, până la moarte, şi nici să îmbrace haina preoţească. Toate acestea, datorită pericolului pe care îl reprezentau pentru bolşevismul comunist, ca exponenţi ai unui foarte puternic nucleu de ortodoxie şi credinţă. Practic, Maica Zamfira a împărţit surghiunul cu duhovnicul şi modelul ei, mereu”, se mai arată pe anomismia.com

Îndepărtat de la Prislop, Arsenie Boca a locuit o perioadă în Bucureşti, în casa în care stătea mama Julietei Constantinescu, pe str. Litovoi Voevod. După pensionare, în vara lui 1968, părintele Arsenie s-a angajat la pictarea unei bisericuţe din satul Drăgănescu, unde preot paroh era soţul surorii Julietei Constantinescu, părintele Savian Bunescu. 

„El l-a invitat pe pictorul Zian (Arsenie) Boca să picteze zidurile bisericuţei săteşti. Astfel, alături de familia surorii Maicii Zamfira, Părintele şi-a putut regăsi o parte din pacea şi liniştea lăuntrice”.  

Maica Zamfira a fost cea care s-a îngrijit de sănătatea părintelui Arsenie Boca în ultima perioadă a vieţii sale, a organizat funeraliile de la Mănăstirea Prislop. Tot ea a moştenit scrieri, cărţi, schiţe şi picturi rămase de la părintele Arsenie. 

„A fost cea care s-a exprimat, dupa moartea Părintelui Arsenie, adesea cu lipsă de tact, cu ton tăios şi dur, la adresa unor persoane sau personalităţi din mediul monahal, clerical ori mirean, pe diverse teme sensibile, asumându-şi un oarecare oprobriu şi neînţelegere din partea unora”, se mai precizează în materialul postat pe anomismia.wordpress.com.

Tot aici se menţionează că Maica Zamfira s-a ocupat, alături părintele Daniil Partosanul (Stoenescu), de editarea celei mai importante cărşi a parintelui Arsenie, „Cărarea Împărăţiei”, în forma ei completă, originală şi actualizată.

„În noiembrie 1998, la 9 ani de la trecerea Dincolo a Părintelui Arsenie, şi la stăruinţa Maicii Zamfira, sinodul mitropolitan al Aradului, (care prin actele Episcopiei Aradului nr. 2407 şi 2408 din 1959 îi îndepărtesera pe ea şi pe Părintele Arsenie din Mănăstirea Prislop), semna hotărârea prin care, în sfârşit, după aproape 40 de ani, îndreptau cumplita greşeală de a-i fi exclus din monahism, pe motive politice”.

Părintele Cleopa şi-a adus mama la mănăstire

Părintele Ilie Cleopa, duhovnicul de la mănăstirea Sihăstria a îmbrăţişat de tânăr viaţa monahală. Părintele Arhimandrit Ioanichie Balan spune că Ana, mama sa, s-a născut la 10 octombrie 1876 „din părinţi agricultori şi buni creştini”. 

Din cei zece copii pe care i-a avut în urma căsătoriei cu Alexandru Ilie, cinci (patru băieţi şi o fată) au ales viaţa monahală.

„Ana era o femeie simplă, mică de statură, fără carte, dar cu o memorie deosebită. Ea adeseori plângea, căci avea darul lacrimilor. Durerea ei cea mai mare era aceea că aproape toţi copiii i-au murit de tineri. Singurul care a supravieţuit până la adânci bătrâneţi a fost Părintele Cleopa”, arată părintele Ioanichie Balan.

După ce a rămas văduvă în anul 1943, Ana a fost adusă de părintele Cleopa la mănăstire şi apoi tunsă în monahism la Agapia Veche în anul 1947, sub numele de Agafia. 

Episodul aducerii la mănăstire a Anei Ilie este povestit chiar de Cleopa părintelui Ioanichie Balan.

„Când a murit tata, mama îmi trimitea telegramă după telegramă, chemându-mă la înmormântare. Mai târziu, când ne-am întâlnit, mama m-a întrebat:

- De ce n-ai venit la înmormântarea tatei?

- Eu am venit la mănăstire şi nu mai am tată, nici mamă! am răspuns.

- Cum asa? Eu nu sunt mama ta? întrebă bătrâna printre lacrimi.

- Vino la mănăstire şi atunci eşti mama mea!”

O altă scenă povestită în lucrarea „Viaţa Părintelui Cleopa” arată caracterul Anei Ilie:

„Când venea câte un sărac la Agapia Veche si maica nu avea bani, lua de la ucenicele ei câte ceva si le spunea: <Am luat de la voi oleacă, că eu nu am!>. Iar ele îi răspundeau: <Bine, Maică Agafie, că ai luat>. Ea însă dădea totul la săraci!”

După mai bine de 20 de ani de viaţă la mănăstire, pe 15 septembrie 1968, schimonahia Agafia Ilie a murit la vârsta de 92 de ani.

Studenta de la Medicină  care i-a împlinit visul părintelui Iustin

Odată cu ridicarea ctitoriei de la Petru Vodă, părintele Iustin Pârvu a avut în plan să ridice şi un aşezământ filantropic destinat bătrânilor şi copiilor sărmani. Un rol important în punerea în aplicare a acestui proiect l-a avut Maica Iustina Bujor, cea care avea să devină în 2013, stareţa mănăstirii Paltin, de maici. 

Părintele Justin şi maica Iustina, ctitorii de la Petru Vodă FOTO: Cristina Nichitus Roncea 

În cartea „Iustin” („Puţine însemnări adunate de Florin Stuparu”, Ed. Scara, 2009), maica Iustina povesteşte în capitolul „Mănăstirea de la vale” cum a ajuns să-l întâlnească pe părintele Iustin Pârvu şi cum s-a împlinit acest proiect.

În ianuarie 1998, Maica Iustina, pe atunci studentă la Medicină, în anul V, a ajuns într-o vizită la Mănăstirea Petru Vodă.

„Ea voia să ajungă la mănăstirea din munte, despre care i se spusese că-i departe, sus, şi că iarna se ajunge foarte greu sau deloc… Era atrasă de munte şi-şi dorea o căsuţă într-un vârf de munte. Nu-şi dorea să devină un doctor iscusit prin vreun oraş al ţării”, povestea Florin Stuparu.   

Chiar Maica Iustina i-a povestit autorului că a intrat la părintele Iustin în chilie, doar fiindcă a fost „împinsă de la spate” de o fată întâlnită în arhondaricul mănăstirii. 

„Părintele, când m-a văzut, a început să zâmbească aşa frumos. Parcă îl cunoşteam dintotdeauna. M-am aşezat… M-a întrebat: De unde eşti? I-am zis că sunt din Bârlad, dar studentă în Iaşi, la începutul anului V. Aa, la Medicină! – zice. Zic: Da, la Medicină! Dar eu, cu o zi înainte de a intra la Părintele Justin, mă uitam pe dealul de vis-a-vis de mănăstire, şi i-am zis cuiva: Aici aş vrea să-mi fac eu casa! Casa pe care o visam eu din anul întâi de facultate. Încă nu intrasem la Părintele Justin şi ziceam: Aici e locul care îmi place. […] Ei, şi i-am spus părintelui: Eu nu vreau să fac carieră medicală, vreau să-mi fac un cabinet pe un munte, viaţa asta o vreau! Păi, ştii ceva? – zice – îţi faci un cabinet aşa ca o chilie de maică. Şi îmi arăta pe geam locul unde aş fi vrut să-mi fac casa. Vezi acolo? – zice. Aici o să fac un spital. Uită-te acolo bine! Acolo fac eu un spital. Nu mai pierzi timpul, vii direct aici! Şi, culmea! În primii trei ani ai mei de călugărie, cabinetul a fost în chilia mea”.

Proiectul mănăstirii „de la vale”

Iustina a început să vina din ce în ce mai des la Petru Voda, iar licenţa şi-a făcut-o stând chiar la mănăstirea Petru Vodă. 

„Cu două luni înainte de a termina facultatea, Părintele Justin a hotărât să o rasoforească pe studenta la medicină… Era în 1999, chiar dupa Paşti, când Părintele Justin însoţit de Părintele Ioan Sismanian au hotărât şi locul unde să înalţe mănăstirea pentru maici (la 2 km mai la vale faţă de mănăstirea de călugari). Licenţa şi-a susţinut-o maica, îmbrăcată deja rasofora”, relatează Florin Stuparu în lucrarea sa.

Iustina Bujor (prima din dreapta) alături de părintele Iustin FOTO: paltin-petruvoda.ro

În incinta mănăstirii de maici Paltin care se construia au început şi lucrările la azil şi la casa unde sunt laboratorul şi paraclisul. La finele anului 1999 prime maici s-au mutat la „mănăstirea de la vale”. 

„În prima mea chilie a fost şi paraclis, şi cabinet, au fost mai multe… Aici se ţineau slujbele, adică Cele Şapte Laude. Acolo au fost primele demonizate… La început, erau patru-cinci demonizate şi una nebună. Alta în pat, paralizată, cu bunica ei… Şi încă trei mai întregi. Deci asta era obştea. Şi, bineînţeles, nu aveam preot, ce preot să vină aici?! Nu aveam paznic, n-aveam lumină. Când începeau slujbele, începeau şi crizele. Trebuia să le ţinem. Erau în chilia mea: una sărea pe geam, una îmi bloca uşa, una făcea criza afară… Era ca în filmele de groază!“, mai povestea Maica Iustina.

Maica Iustina Bujor este stareţa mănăstirii Paltin-Petru Vodă din anul 2013 FOTO: petruvoda.ro