Femeia care a dat foc anexei unei biserici de nervi că a fost acuzată de infidelitate, condamnată la închisoare. Va plăti şi daune uriaşe către preot

Femeia care a dat foc anexei unei biserici de nervi că a fost acuzată de infidelitate, condamnată la închisoare. Va plăti şi daune uriaşe către preot

Floarea Trandafir a fost condamnată cu executare FOTO Dan Sofronia

Magistraţii au pus capăt unui bizar proces de distrugere prin incendiere, dar sentinţa în acest caz nu este definitivă, putând fi contestată de părţile implicate.

Un complet de la Judecătoria Târgu Neamţ s-a pronunţat într-un proces penal în care în care Floarea Trandafir, în vârstă de 35 de ani, a fost acuzată de comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere la parohia din localitatea Valea Seacă, comuna Bălţăteşti, judeţul Neamţ.
 
Pentru că a dat foc prăznicarului, generând un incendiu uriaş, care se putea extinde la biserică şi locuinţele sătenilor, inculpata a primit o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni de închisoare. 
 
„Condamnă pe Trandafir Floarea la două pedepse de 2 ani închisoare pentru distrugere. Aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 8 luni (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani), rezultând 2 ani şi 8 luni închisoare. Revocă  suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată aceleiaşi inculpate prin sentinţa penală (...) definitivă la 16.08.2019, pedeapsă pe care o adaugă la cea aplicată prin prezenta sentinţă penală, astfel că inculpata execută pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare“, se arată în sentinţă. 
 
Magistraţii au mai decis menţinerea arestării preventive şi a obligat-o la plata unor despăguri foarte mari pentru daunele provocate prin comiterea infracţiunii menţionate.
 
„Obligă inculpata Trandafir Floarea la plata către partea civilă Surugiu Mihai, în calitate de reprezentant al Parohiei Sfîntul Nicolae din satul Valea Seacă, comuna Bălţăteşti, judeţul Neamţ, a sumei de 300.000 lei, despăgubiri civile“, conform instanţei. 
 
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Acuzata pare a fi „atrasă“ spre cele bisericeşti, condamnarea rămasă definitivă anul trecut, 2 ani de detenţie cu suspendare, survenind în urma unui furt săvârşit la un aşazământ de cult din oraşul de domiciliu,Târgu Neamţ.
 

Acuzată de infidelitate, s-a răzbunat pe concubin incendiind prăznicarul

Deşi instanţa a acordat daune pentru recuperarea prejudiciului, este puţin probabil ca parohia să intre vreodată în posesia banilor, pentru că Floarea Trandafir provine dintr-o familie de etnici romi, neavând
resurse materiale. 
 
La data incendiului de mari proporţii, 16 martie 2020, acuzata era căutată de poliţişti după ce concubinul o dăduse dispărută, cu zece zile înainte, la audieri susţinând că a părăsit domiciliul pentru că nu se înţelegea cu concubinul, un individ gelos, care o acuza de infidelitate şi o bătea. Cât despre motivul incendierii, acesta i-a surprins şi pe anchetatori, autoarea declarând că a dorit să se răzbune în acest mod pe bărbatul din cauza căruia fugise de acasă.
 
Prăznicarul bisericii din Valea Seacă a suferit mari stricăciuni FOTO Dan Sofronia
 
În jurul orei 20.00, vestea că arde Parohia Sfântul Nicolae s-a răspândit printre săteni, mulţi încercând să stingă flăcările uriaşe. N-au putut să se apropie din cauza intensităţii sinistrului, cei care au făcut-o
fiind pompierii sosiţi cu patru autospeciale. 
 
Localnicii trăiau momente de încordare, deoarece exista pericolul ca flăcările să se extindă la biserica aflată la câţiva metri de imobilul care ardea şi casele din imediata apropiere. Sătenii au avut noroc, vântul nebătând spre locuinţe, ci spre o livadă, purtând într-acolo scânteile. Cercetările aveau să dea şi verdictul în ceea ce priveşte cauza. 
 
„A ars acoperişul de 500 de metri pătraţi, centrala termicâ, bunuri aflate în interior şi câţiva metri cubi de lemn. Cauza de producere este acţiunea intenţionată“, comunica Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava Neamţ. 
 
Astfel, în ancheta poliţiştilor a picat ipoteza că vreun sătean sau copil să fie făptaşul, trecându-se la
identificarea persoanelor străine care au fost observate prin sat. A doua zi, pe 17 martie, avea să fie identificată Floarea Trandafir, într-o localitate din comuna Agapia, aflându-se că îşi găsise, în urmă cu
câteva zile, adăpost într-un sat vecin cu cel unde s-a produs incendiul, într-o casă părăsită.


Vă recomandăm să mai citiţi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: