Explozie provocată de un bărbat care a vrut să moară împreună cu copilul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul a fost fotografiat de tată lângă buteliile folosite pentru a provoca explozia. FOTO BZI.ro
Copilul a fost fotografiat de tată lângă buteliile folosite pentru a provoca explozia. FOTO BZI.ro

Pentru că pierduse custodia copilului şi nu dorea să-l încredinţeze mamei, un individ din Piatra Neamţ a dat drumul la gazul din trei butelii şi a provocat o explozie.

Un caz neverosimil s-a petrecut în ziua de 27 ianuarie 2021, într-un apartament din Piatra Neamţ, un proces de divorţ şi pierderea custodiei fiului deteminându-l pe un individ să recurgă la un gest extrem. 

El a încercat să-şi ucidă copilul, dacă în mod conştient sau involuntar încă nu se ştie, şi să se sinucidă prin provocarea unei explozii. 

Detaliile acestui caz sunt şocante, cel în cauză, Ştefan Bocancea, un taximetrist de 39 de ani, vorbind, înainte de deflagraţie, cu jurnaliştii de la o publicaţie online din Iaşi şi detaliind despre ceea ce intenţionează să facă, motivând că va proceda aşa deoarece vrea „dreptate“. 

Potrivit bzi.ro (Bună Ziua Iaşi), bărbatul din Piatra Neamţ a dat mai multe mesaje paginii de Facebook BZI.RO în care afirma că este dispus să recurgă la orice gest doar pentru a nu ceda copilul. Reporterii BZI au vorbit cu acesta încercând să-l convingă să nu recurgă la acest gest, ulterior sunând la purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. 

Iată conţinutul unuia dintre mesaje: „De duminică m-am izolat în casă cu fiul meu pentru a-mi cere dreptatea. Astăzi este ultima masă pentru care mai am ceva să îi dau. Am fost sunat de la poliţie să ies afară. Nu pot face acest lucru deoarece să (probabil a vrut să scrie sunt - n.red.) trecut de pragul psihologic de dialog şi oncredere (probabul încredere - n. red.). Nu vreau decât dreptate. Am ajuns la capătul răbdării ca om. Dacă vor încerca să intre, trebuie să recurg la ce nu vreau să fac!“. 

Bocancea locuia cu chirie în apartamentul aruncat până la urmă în aer şi a reacţionat aşa după ce fosta soţie l-a anunţat că va veni după copilul de 7 ani, deoarece nu îi fusese încredinţat după perioada cât a fost lăsat să stea cu el. Numai că acesta a ameninţat că va provoca o explozie, trimiţându-i fostei neveste un mesaj, iar aceasta, speriată, a cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112. 

Forţele de intervenţie s-au mobilizat imediat, dar la apariţia oamenilor legii în apropierea blocului taximetristul a deschis mai multe butelii, a dat foc la nişte haine, iar în urma acumulării de gaze s-a produs explozia urmată de incendiu. 

Copilul a suferit arsuri de gradul II şi III pe faţă 

„Cadrele Poliţiei Piatra Neamţ au fost sesizate de către o femeie cu privire la faptul că fostul soţ va incendia locuinţa în care se afla împreună cu fiul său minor. Imediat, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, fiind solicitat şi sprijinul luptătorilor SAS. În momentul în care luptătorii SAS au pătruns în incinta imobilului, s-a produs o explozie, urmată de izbucnirea unui incendiu. 

Minorul a fost scos din imobil de un poliţist, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate“, a declarat Dimitrie Mocanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

A urmat apoi intervenţia pompierilor, care au deplasat în zonă autospeciale pentru pentru lucru la înălţime, de lucru cu apă şi spumă, incendiul fiind lichidat în scurt timp. Un număr de 30 de locatari, care erau acasă la acel moment, au fost evacuaţi din imobil de către forţele de ordine. 

Cel mai grav este faptul că în urma exploziei, copilul în vârstă de 7 ani a suferit arsuri de gradul II şi III la nivelul feţei. Minorul a fost preluat de un echipaj de ambulanţă, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă din Roman, deoarece unitatea sanitară din Piatra Neamţ deserveşte doar pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. 

Şi autorul inimaginabilei fapte s-a ales cu arsuri în urma deflagraţiei şi incendiului, este în custodia poliţiştilor şi a ajuns la acelaşi spital ca fiul pentru tratarea leziunilor. Ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ. 

„Din cercetările preliminare efectuate a reieşit că, pe fondul unui litigiu cu fosta soţie privind încredinţarea minorului, bărbatul a recurs la acest gest“, a mai precizat Poliţia Neamţ.

Specialiştii din cadrul Inspectoratul de Stat în Construcţii au evaluat starea imobilului în urma exploziei, constatându-se că nu a fost afectată structura de rezistenţă, dar câteva locuinţe de pe palier şi cele de la parter şi etajul doi au suferit serioase avarii.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

„Plâng“ zidurile unei fortăreţe seculare. Ce a cauzat fenomenul şi ce promit autorităţile să facă FOTO

Profesorul către eleva pe care o hărţuia sexual: „Hai sictir! Ţara e plină de curve proaste ca tine!“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite