Dracul, în credinţele românilor: sub câte nume era cunoscut în popor şi unde se spunea că stă ascuns

Dracul este unul din personajele cu cele mai multe referinţe în folclorul popular al românilor. Mare parte a superstiţiilor au legătură cu celebrul personaj, dar el apare şi în poveştile transmise prin viu grai de strămoşi.

În revista „Şezătoarea”, prima publicaţie românească de literatură populară şi folclor (apărută între 1892 şi 1931), şi-au găsit locul o mulţime de articole dedicate credinţelor, superstiţiilor şi bogăţiilor spirituale culese din satele Moldovei şi Munteniei. În volumul IV din anul 1897 al „revistei pentru literatură şi tradiţiuni populare” (cum se intitula publicaţia apărută la Fălticeni), învăţătorul S. Mihăilescu publica un articol tematic despre dracul în credinţele populare ale românilor. 

Autorul a cules o serie de mituri care circulau despre acest personaj, sau legate de influenţa sa asupra lumii la sfârşit de veac XIX. Alăturat prezentăm zece credinţe pe care S. Mihăilescu le-a dezvoltat în articolul din „Şezătoarea”:  

„1. Poporul nostru crede că dracul îi făcut de Dumnezeu şi la început a fost înger, dar din cauza mîndriei lui a căzut din cinstea ce avea. Dumnezeu l-a pedepsit să nu mai stea lângă scaunul lui în cer, ci să cadă jos, pe pământ. 

2. Câte un drac se ţine de fiecare om şi-l îndeamnă la rele. Locul lui de şedere este pe umărul stîng, căci pe umărul drept stă un înger care îndeamnă pe om la fapte bune. Omul care face fapte rele îşi îndepărtează pe înger de la el şi rămâne numai pe sama dracului.

3. Draci sînt foarte mulţi pe lumea aceasta şi încă se tot înmulţesc. Ei locuiesc prin zidiri părăsite, pivniţi, mori, prin codri pînă şi’n biserică de unde numai atîta fuge cînd iese preotul cu sfintele daruri. Locueşte şi pe comorile cari-s date lui. Acei bani nu’s curaţi. Dracul mai locueşte şi’n locurile unde s-a făcut vre’un omor. Dracu se ascunde sub copaci, sub vite, sub oameni şi mai cu samă sub cîni şi mîţe, de aceia le alungă oamenii de pe lîngă ei, în vreme de cumpănă.

4. Dracului i se mai zice: diavolu, necuratu, ucigă-l crucea, ucigă-l toaca, cornilă, vîrlan, cel cu coarne, cel mitilel, etc. 

5. Tutunul a crescut din sîngele unui drac care s-a spînzurat şi de aceea, cine fumează tutun, pe ceea lume ar să şadă’n fum. 

6. Bradul îi făcut de Dumnezeu, da’, tot cerîndu-l dracul, D-zeu i l-a  făgăduit că-l dă, după ce a cădea frunza. D-zeu a poruncit să nu mai cadă frunza, aşa că dracul tot aşteaptă. 

7. Cine a prinde pe dracu, dacă l-a lega cu brăcinariu i-a luat toată puterea şi-l poate chinui cum a vra. 

8. Cine poate avea pe dracu, poate face minunăţii mari: pe cine vrea îl poate duce călare pe prăjină, poate lua mana vacilor, poate face de ursită, şi cîte multe altele de acestea pe care nu le poate face omul singur. 

9. Cînd vrea cineva să capete un drac, ia un ou de părăsitură (ou de tot mic, de găină sau altă pasăre) şi-l cloceşte subsuoară timp de o lună, da la biserică nu trebue să se ducă în acel timp. 

10. D-zeu a pus pe Sfîntul Ilie să ucidă pe dracu; cînd tună, aleargă după el şi cînd trăzneşte a ucis pe dracu.“