Dezorientaţi de mutarea instituţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orbecăiala unora dintre nemţeni este greu de înţeles de către şefii instituţiilor, în condiţiile în care au trecut doi ani de la schimbarea sediilor.

Mai multe instituţii publice nemţene au fost nevoite să-şi schimbe „domiciliul“ în ultimii ani, după ce foştii proprietari au revendicat şi au câştigat în instanţă clădirile în care funcţionau. Astfel, Tribunalul Neamţ s-a mutat într-un spaţiu al Romtelecom, iar Casa Judeţeană de Pensii funcţionează acum într-un fost sediu de bancă.


Deşi au trecut aproape doi ani de la mutare, unii pensionari  mai caută încă instituţia la sediul vechi, situat pe aceeaşi stradă, dar la o distanţă de 400 de metri. „Ştiam că s-a mutat Casa de Pensii, dar am venit aici din greşeală“, spune amuzată de propria confuzie Mariana Dumitraşcu. Pe geamurile fostului sediu sunt şi acum lipite afişele care îi informează pe oameni că sediul Casei de Pensii e tot pe strada Calistrat Hogaş, dar în fosta clădire Banc Post.


„În aceşti doi ani am încercat prin toate mijloacele posibile să-i informăm pe cetăţeni unde s-a mutat Casa de Pensii. Am lipit afişe cu adresa actualizată la fostul sediu, iar personalul care a rămas la vechiul sediu pentru scanarea cărţilor de muncă îi îndrumă pe cei care nu ştiu“, spune Mona Bocancea, directorul Casei de Pensii. Un alt motiv pentru care funcţionarii s-au plimbat cu mobila prin oraş a fost şi cel legat de necesitatea eliberării temporare a sediului instituţiei.

Sediul Poştei, mutat după un secol  
La finalul anului trecut, peste 200 de funcţionari au trebuit să se mute din clădirea Poştei centrale deoarece construcţia, veche din anul 1873, trebuia renovată. În urmă a rămas o clădire impozantă şi un mesaj pe poarta de acces, care îi trimite pe clienţi la noile sedii situate lângă Muzeul de Istorie, respectiv la mall-ul din zona pieţei. „Mi-a sărit în ochi anunţul de la poartă şi voiam să văd ce scrie pe el“, spune pietreanul Vasile Ciubotaru, care s-a oprit curios în faţa vechiului sediu P.T.T.R. din Piatra Neamţ. „Clădirea a fost donată de regele Carol I în 1873 cu destinaţia specială pentru Oficiul de Poştă şi Telecomunicaţii. Reparaţii nu s-au mai făcut din 1967“, explică Mihai Chebac, şef în cadrul Companiei Poşta Română. Pentru reparaţia clădirii de patrimoniu vor fi cheltuiţi 2,3 milioane de lei, dar în toamna anului viitor, funcţionarii şi factorii poştali se vor întoarce în sediul vechi, reabilitat.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite