Decizie-şoc a noului primar de la Piatra Neamţ: I-a trimis la pensie pe „împăraţii“ Domiţian şi Vespasian

Decizie-şoc a noului primar de la Piatra Neamţ: I-a trimis la pensie pe „împăraţii“ Domiţian şi Vespasian

Adrian Carabelea şi-a prezentat echipa de consilieri personali. FOTO monitorulneamt.ro

Adrian Carabelea (PNL), primarul-surpriză de la Piatra Neamţ, a decis ca toate persoanele care lucrează în administraţia oraşului şi au vârsta de pensionare să renunţe la funcţie şi să-şi vadă de pensia lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proaspăt instalat în funcţia de edilul liberal al municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, cel care înainte de alegeri era credidat cu a treia şansă, după Dragoş Chitic, primarul în exerciţiu şi Răzvan Cuc, fostul ministru PSD al Transporturilor, a luat o primă decizie care i-a surprins pe
mulţi. 
 
Edilul a decis să înceteze colaborarea cu toţi cei din  administraţia publică a oraşului care au vârsta de pensionare, ei urmând să plece acasă. Asta pentru ca să se bucure de statul pe care îl oferă ieşirea din câmpul muncii. Iar în  această postură sunt destule persoane, printre ele şi două cu importante funcţii în Primăria Piatra Neamţ. 
 
Noul edil a susţinut că hotărârea a luat-o după ce, în prealabil, s-a întâlnit cu cei vizaţi, având discuţii „sensibile“ cu ei şi le-a mulţumit pentru că au înţeles raţiunea deciziei, care s-a bazat pe cinci argumente de ordin etic, public, sanitar, social şi economic. 
 
 
„Vreau să aduc mulţumiri colegilor din Primăria Piatra Neamţ, care au atins vârsta de pensionare. Am avut o discuţie destul de sensibilă cu domniile lor şi am decis încetarea raporturilor de serviciu pentru colegii care au atins vârsta de pensionare“, a declarat primarul Adrian Carabelea. 
 
Totuşi, o parte dintre pensionari vor mai avea tangenţă cu administraţia, spunând că vor sprijini noua echipă de conduce, dar din calitatea de „consilieri onorifici“, oferindu-şi, dacă va fi cazul, experienţa căpătată în administraţie în mod benevol, fără a fi retribuiţi.
 
„Apreciez şi le mulţumesc din nou pentru felul în care au înţeles cele cinci argumente etice, publice, sanitare, sociale şi economice pe care le-am prezentat şi mă bucur că am luat o decizie curajoasă de a avea o discuţie corectă. Unii şi-au exprimat intenţia de a fi în continuare în echipa primarului în calitate de consilieri onorifici şi le mulţumesc pentru acest gest de nobleţe“, a mai afirmat edilul Pietrei. 
 
Acesta a anunţat şi o altă schimbare în staff-ul primăriei, referindu-se la city-managerul Bogdan Puşcaşu, a cărui activitate este de apreciat, dar că doreşte pe viitor un alt „profil“ de administator public şi caută persoana potrivită.
 

Cine sunt şefii cu prenume de împăraţi romani trimişi acasă

Printre cei care vor părăsi administraţia se află Ioan Domiţian Nedeianu, nimeni altul decât arhitectul şef al municipiului din anul 2013, când a ocupat funcţia în urma unui concurs la care a fost singurul candidat. El a lucrat şi în mediul privat, având un birou individual de arhitectură. 
 
Avea atribuţii în tot ce ţine de urbanism, amenajarea teritoriului, autorizarea şi executarea lucrărilor de
construcţii, semnând certicatele de urbanism, autorizaţiile de construire sau desfiinţare, plus avizele de amplasare şi avizele primarului. 
 
Culmea Pietricica şi releul TV, simbolurile oraşului. FOTO Facebook
 
Altă persoană cu funcţie este Vespasian Puiu Fecic, şeful Direcţiei Patrimoniu, Autorizări şi Transport. El a câştigat postul în anul 2017, exact când fiul era secretarul primăriei, calitate pe care a avut-o din 2012 şi până în 2018. Fecic tatăl are şi o sentinţă penală de 2 ani cu suspendare, dispusă în 2012 de Curtea de Apel Bacău, în urma unei anchete a Parchetului Naţional Anticorupţie. 
 
Atunci, cinci funcţionari de la Direcţia Taxe şi Impozite Piatra Neamţ, unde Puiu Fecic era jurist, erau condamnaţi şi obligaţi la plata unor daune imense după ce instanţa a considerat că au fost dispuse taxe ilegale companiilor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor. Firma E.ON Moldova Distribuţie trebuia să primească de la cei cinci acuzaţi în solidar cu primăria despăgubiri de 12.706.851 de lei vechi, iar E.ON Gaz Distribuţie 2.508.536 de lei vechi. 
 
Revenind la primarul Carabelea, acesta şi-a prezentat şi noua echipă de consilieri personali. Unul va fi
Oana Radu, care va activa în domeniul proiectelor civice. Mihaela Munteanu, implicată în multe proiecte de voluntariat din zona protecţiei mediului, „este pasionată de tehnologie şi de digitalizare şi este omul sub umbrela căruia se va realiza procesul de digitizare, digitalizare şi transformare digitală a municipalităţii, după cum a prezentat-o edilul. 
 
Al treilea consilier personal este Vlad Moscalu, reîntors acasă din străinătate, care a lucrat şi coordonat mii de persoane pe mari şantiere ce vizau investiţii de miliarde de euro.
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările