Cum a rezistat Cetatea Neamţului asediului lui Mahomed Cuceritorul. Mărtor din tabăra turcilor: „Toţi se apărau cu tunurile şi nu le păsa de noi“

Cum a rezistat Cetatea Neamţului asediului lui Mahomed Cuceritorul. Mărtor din tabăra turcilor: „Toţi se apărau cu tunurile şi nu le păsa de noi“

Cetatea Neamţului FOTO: Adevărul

În anul 1475, Ştefan cel Mare a avut de înfruntat campania furibundă a otomanilor de cucerire a Ţării Moldovei. Domnitorul Moldovei a repurtat o victorie strălucită pe 10 ianuarie, iar în vara anului următor, plăieşii au rezistat timp de opt zile asediului Cetăţii Neamţului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sursele istorice care vorbesc despre asaltul turcilor asupra Cetăţii Neamţ, din vara anului 1476, sunt mărturiile martorului ocular Giovanni Maria Angiolello, scrierile cronicarului Ion Neculce sau relatările din Cronica moldo-germană.
 
În lucrarea „Reflecţii istorice privitoare la Cetatea Neamţului. Pagini de istorie militară medievală” (Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2009), istoricul Vitalie Josanu aminteşte contextul în care otomanii au ajuns sub zidurile fortăreţei muşatine. Acesta spune că Ţara Româneasca fusese scoasă din lupta antiotomană în urma intervenţiei turcesti din 1462, când Radu cel Frumos era instalat la Târgovişte, iar pe tronul Ungariei ajunsese Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, prea puţin interesat de continuarea politicii pentru care tatăl său şi-a dat viaţa. 
 
„Probabil ca acestea sunt câteva dintre motivele pentru care Ştefan cel Mare a amânat pana în 1473 intrarea deschisă în frontul antiotoman când l-a schimbat din scaunul Ţării Româneşti pe Radu cel Frumos, fidel turcilor, cu Laiotă Basarab şi a încetat plata haraciului. Înainte de toate însă, domnul a recuperat Chilia şi Hotinul, s-a apropiat de Polonia, a restabilit legăturile cu Ungaria şi a încercat să readucă Ţara Româneasca în frontul antiotoman prin câteva intervenţii sub forma unor conflicte spontane”, se arată în lucrarea lui Vitalie Josanu. 
 
Intervenţia pentru înlăturarea de pe scaun a lui Radu cel Frumos din 1473, a stârnit reacţia otomanilor, dar pe 10 ianuarie 1475, la Podul Înalt, lângă Vaslui, Ştefan cel Mare a repurtat o victorie strălucită asupra oştilor conduse de Suleiman (Soliman) Paşa. 
 
„Desigur, semeţia domnului moldovean nu putea rămâne nepedepsită şi în vara anului următor, însuşi Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, pornea împotriva Ţării Moldovei”
 

Oastea lui Mahomed Cuceritorul la porţile Cetăţii Neamţ 

 
Autorul lucrării aminteşte şi de mărturia unui slujitor al lui Vlad Ţepeş, Ladislau, care spunea că moldovenii aflaţi în calea oştilor otomane s-au retras în munţi, în timp ce domnitorul s-a îndreptat spre târgul Romanului cu vreo 6000 de oşteni. În schimb, grosul armatei (peste 60 000 de oameni), se afla pe cealaltă parte a Siretului, probabil la Războieni, în aşteptarea confruntării finale. 
 
„De la Roman, Ştefan cel Mare, cu cei 6000 de oşteni, <a plecat şi s-a retras într-un castel numit Neamţ aşezat pe un munte>. Aşadar, se pare că Ştefan cel Mare a ajuns în acele împrejurări la Cetatea Neamţului şi este greu de precizat dacă sub conducerea sa a fost respins asediul cetăţii”. 
 
Despre expediţia lui Mahomed II în Moldova, lupta de la Războieni şi asediul Cetăţii Neamţului din vara anului 1476, o sursă importantă este mărturia unui martor ocular, Giovanni Maria Angiolello, un italian care  căzuse prizonier la turci şi a fost silit să lupte pentru otomani. 
 
Acesta susţinea că turcii l-au pus pe fugă pe Ştefan şi l-au urmarit prin pădure „şi, dacă pădurea nu ar fi fost deasă şi întunecoasă din cauza înălţimii copacilor, puţini ar fi scăpat”. 
 
Ajunşi în spatele pădurii, oastea turcească s-a odihnit trei zile iar o parte s-a îndreptat spre Suceava, pe care au găsit-o pustie iar cetatea, bine înzestrată, a rezistat asediului. Giovanni Angiolello spune că oastea otomană s-a întors apoi la „o cetate aşezată în munţi, unde se aflau prinşii turci, luaţi în prinsoare în iarna anului trecut, când a fost înfrant Soliman paşa” (la Podul Înalt, n.n.). 
 

Mărturie din tabăra otomanilor: „Toţi se aparau cu tunurile şi nu le pasa de noi”

 
„Pentru a cuceri cetatea, turcii au aşezat şapte bombarde care au bătut opt zile, două din ele au plesnit <iar acei care se găseau în cetate n-au vrut să stea de vorbă, toţi se apărau cu tunurile şi nu le păsa de noi>”, se arată în lucrarea citată, conform martorului ocular.  
 
Informaţii despre ce se întampla în tabara moldovenilor, în Cetatea Neamţ,  sunt oferite de cronici, de inscripţia de la Mănăstirea Războieni şi de solia lui Ioan Tamblac la Veneţia din 1477 legată de confruntarea de la Valea Albă. 
 
De asemenea, Vitalie Josanu aminteşte de alte date referitoare la asediul Cetăţii Neamtului oferite de cronicarul Ion Neculce, în contextul aceleiaşi campanii militare otomane împotriva Moldovei din vara anului 1476, subliniind şi aportul decisiv al unui prizonier neamţ pentru apărarea fortificaţiei. 
 
„Mărturia potrivit căreia apărătorii Cetăţii Neamţului au ripostat cu tunurile poate fi verificată cu însemnarea lui Angiolello – <acei care se găseau în cetate n-au vrut să stea de vorbă, toţi se apărau cu tunurile şi nu le păsa de noi> - ceea ce o face credibilă, în ciuda faptului cî este ceva mai târzie. 
 
De asemenea, o scurtă precizare se regăseşte în Cronica moldo-germană, în dreptul anului 1476, după care <Împăratul a asediat un castel cu numele Neamţul. Atunci au tras din castel în tunul cel mare şi au împuşcat şi pe comandantul artileriei>. Observaţia ce se impune aici este afirmaţia lui Ion Neculce, potrivit căreia turcii şi-au montat tunurile (<puscile>) şi tabăra (<corturile>) <deasupra unui munte pre despre Moldova>”
 
Iniţial s-a crezut că tunurile turceşti folosite la asediu, printre care se aflau şi şapte bombarde gigantice, au fost amplasate pe platforma din dreptul faţadei de nord a cetăţii. 
 
„În cazul în care Ion Neculce deţinea date exacte, Mahomed II şi-a amplasat bombardele, tunurile şi tabara pe masivul Ţiful, dinspre râul Moldova – unde se afla şi drumul de acces spre Cetatea Neamţului – şi a fost atacată faţada de răsărit a fortificaţiei, în punctele apărate de cele două bastioane”, spune Vitalie Josanu. 
 
 

Retragerea otomanilor din Moldova s-a transformat în fugă 

 
Autorul concluzionează că deznodământul asediului asupra Cetăţii Neamţului, dar şi al întregii invazii otomane asupra Ţarii Moldovei, nu a fost pe măsura aşteptărilor lui Mahomed al II-lea. 
 
„Ştefan nu fusese îngenunchiat, cetăţile nu-i fuseseră cucerite, iar mândra oştire otomană, de vreo 90.000 de oameni şi 9.000 de oşteni munteni, măcinată de ciumă, <că bolnavii mureau de la o oră la alta> şi de foame, părăsea dezorganizat Ţara Moldovei, astfel încât, în apropiere de Dunăre, retragerea li s-a transformat în fugă”
 
Despre daunele provocate Cetăţii Neamţului în urma asediului din 1476 nu se cunosc prea multe detalii, iar istoricul spune că, foarte probabil, acestea au fost remediate în scurt timp de Ştefan cel Mare. 
 
„Cert este că, după aproape jumatate de secol, la 1529, Petru Rareş scria bistriţenilor să-i trimită meşteri zidari pentru refacerea Cetăţii Neamţului , probabil pentru a o pregăti să facă faţă unor noi vremuri de război”, mai spune Vitalie Josanu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: