Cum încălca fosta Securitate secretul corespondenţei în perioada anilor '80. Atribuţiile Unităţii Speciale „S“

Cum încălca fosta Securitate secretul corespondenţei în perioada anilor '80. Atribuţiile Unităţii Speciale „S“

Supravegherea cât mai strictă a populaţiei, de teama unor revolte împotriva sistemului, era o constantă pentru regimul comunist din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Între mijloacele folosite de fosta Securitate pentru a preîntâmpina eventuale ameninţări la adresa sistemului era şi controlul corespondenţei.
 
Aceste aspecte au fost analizate de istoricul Liviu Ţăranu în studiul  intitulat „Încălcarea secretului corespondenţei în anii ’80. Studiu asupra organizării şi funcţionării Unităţii Speciale «S»” şi publicat în Caietele CNSAS (nr. 9-10 din 2012). 
 
„...în cazul României, Securitatea a avut, între altele, şi rolul unui institut de sondare a opiniei publice, folosind însă metode care nu au nimic de-a face cu ceea ce se numeşte astăzi o anchetă sociologică. Acest gen de „cercetare” s-a întreprins totodată cu încălcarea sistematică a unui drept fundamental al omului: libertatea şi secretul corespondenţei”, arată istoricul, cercetător în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. 
 
Autorul precizează că s-a oprit asupra anilor ’80 deoarece această ultimă decadă a comunismului reprezintă intervalul în care, după o perioadă de relativ dezgheţ intern (anii ’60 şi ’70), se revine la un control informativ mult mai strict al populaţiei, pe fondul înrăutăţirii situaţiei economice şi al creşterii nemulţumirilor sociale. 
 
„încă de la începuturile regimului comunist, controlul şi cenzura corespondenţei au făcut obiectul muncii unor structuri specializate care au funcţionat în cadrul Securităţii sub diferite denumiri: Serviciul «D» - controlul corespondenţei (1948-1951), Direcţia Filaj şi Investigaţii (1951-1955), Serviciul «F» controlul corespondenţei (1956-1967)7, Direcţia a XII-a (1967-1968), Direcţia a IX-a (1968-1973) şi Unitatea Specială «S» (1973-1989)”, precizează autorul studiului. 
 

Ce urmăreau securiştii în scrisorile românilor 

Iată şi ce urmăreau angajaţii acestei unităţi speciale în corespondenţa pe care o controlau în deceniul opt: 
 
„Unitatea specială «S» şi unităţile corespondente din teritoriu, în procesul muncii specifice, depistează şi reţin toate categoriile de trimiteri poştale în al căror conţinut sunt vehiculate idei şi concepţii potrivnice intereselor statului nostru, acţiunile respective fiind semnalate unităţilor centrale şi teritoriale de securitate pe profile de muncă iar, de la caz la caz, acestora le vor fi înaintate spre informare şi materiale în original”
 
Pentru a nu fi deconspiraraţi, lucrătorii din cadrul Unităţii Speciale „S” aveau obligaţia de a recruta în calitate de colaboratori pe funcţionarii Poştei sau ai Direcţiei Vămilor.  
 
„Informaţiile de la aceste surse erau transmise apoi către direcţiile operative ale Securităţii, în funcţie de importanţa şi profilul lor”, mai preciza istoricul Liviu Ţăranu. 
 
În studiul publicat se arată că erau verificate cărţi poştale, scrisori, telegrame, colete expediate de români în străinătate, dar se acorda o şi mai mare atenţie la tot ceea ce venea din afară, mai ales din Vest. 
 
„Mecanismul era simplu: ofiţerii sau colaboratorii Unităţii Speciale S  preluau, dimineaţa, corespondenţa de la şefii oficiilor poştale, şi după control (desfăşurat în birouri situate în cadrul aceloraşi oficii), aveau obligaţia ca până la ora 17,00 să repună în circuitul poştal trimiterile care nu prezentau interes. Operaţiile efectuate după preluarea corespondenţei erau specifice: control (filajul), cenzură, control fizico-chimic, recondiţionare şi, la final, reintroducere în circuitul poştal”
 
În 1988, în medie, într-un judeţ, existau circa 4.000 de urmăriţi la cererea direcţiilor operative şi încă aproximativ 1.000 care se aflau pe listele proprii ale Unităţii Speciale „S”.
 
„Fiecare angajat, confrunta zilnic adresa de pe plic cu numele şi adresa din tabelele cu urmăriţi, pentru mai bine de 1.500 de scrisori (pentru corespondenţa din ţară). În cazul corespondenţei externe, volumul de corespondenţă filat era mult mai mare, în plus, aici fiind nevoie de traducerea unor texte şi de redactarea unor rezumate după scrisorile care prezentau interes”, se mai arată în studiu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: