Cum i se face „reclamă“ Poliţiei Române la Viena şi Praga. „Când i-am zis că-s poliţist, a rămas interzis“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Cănărău circulă cu maşina astfel tapetată de anul trecut FOTO Facebook
Ioan Cănărău circulă cu maşina astfel tapetată de anul trecut FOTO Facebook

Un poliţist, în concediu fiind, face un tur al Europei, trecând cu maşina prin Viena şi Praga. Microbuzul este inscripţionat cu afişe pe care scrie „Jos mafia din Poliţia Română“

Unii dintre românii aflaţi în concediu sau care muncesc prin

Budapasta, Viena şi Praga au avut, zilele trecute, surpriza să se întâlnească  cu un conaţional „original“, care a poposit în capitalele de stat menţionate. Este în vacanţă şi a plecat într-un voaiaj prin Europa la volanul maşinii sale. 

Numai că, pe microbuzul lui Ioan Cănărău, agent principal şef la Poliţia Roman, judeţul Neamţ, sunt postate afişe deloc măgulitoare la adresa Poliţiei Române şi a MAI. Pe ele scrie „Jos mafia din Ministerul Afacerilor Interne, Jos mafia din Poliţia Română!“, în timp ce pe lunetă este alt mesaj, în engleză: „Stop abuse (of power) in the Ministry of Internal Afairs of Romania. Stop abuse (of power) in the Romanian Police“. 

Acesta este modul în care poliţistul, până de puţin timp lider al Sindicatului Europol Neamţ şi vicelider la nivel naţional, i-a atitudine faţă de unele aspecte care se petrec în instituţiile menţionate. Şi nu este prima dată când o face, el fiind, până să-şi dea demisia, un sindicalist extrem de vocal, organizând şi participând la nenumărate proteste. 

Ioan Cănărău a afirmat că în capitatele vizitate, pe 3 şi 4 august 2022, a fost abordat de români: „Da, m-au oprit destui. Chiar la Donauturm Wien am vorbit cu un domn din Baia Mare, iar altul mi-a zis că

este frumos şi inspirat mesajul de pe maşină. Apoi, pe o stradă, chiar în apropierea parlamentului austriac, cineva mi-a zis că din cauza corupţiei a plecat din România“. 

Oprit în vama ungară din cauza parbrizului 

Şi în Praga a fost oprit de conaţionali, ce se interesau despre persoana care are asemenea bannere pe microbuz, dând noroc cu el. Poliţistul a meţionat că la fel au stat lucrurile la Budapesta, un român spunându-i că are mare curaj să circule cu aceste mesaje la „vedere“. „Când i-am spus că sunt poliţist, a rămas interzis, foarte mirat, întrebându-mă dacă nu am probleme. I-am zis: «cu duiumul»“. 

canaraustr3

Pe lunetă este postat un mesaj în limba engleză FOTO Facebook

Ioan Cănărău a relatat şi despre o întâmplare petrecută când a intrat în Ungaria, venind dinspre România. Vameşii i-au luat actele şi l-au lăsat să aştepte circa o oră. Apoi i-au spus că are parbrizul fisurat şi că trebuie să se întoarcă. A cerut să i se dea o autorizaţie de reparaţii în Ungaria, ca să-l schimbe pe teritoriul maghiar, dar nu a găsit înţelegere. 

„Au refuzat. N-au vrut să-mi dea niciun inscris oficial cu refuzul de a mi se permite să intru în Ungaria. Unul dintre ei ştia româneşte şi mi-a spus că şeful le-a zis să nu mă lase să intru dacă e parbrizul fisurat. M-am dus la  Oradea şi l-am schimbat. Apoi, nu s-a mai uitat niciunul la parbriz, dar tot am stat vreun sfert de oră, după care m-au lăsat sa intru. Cred că a fost o înţelegere între şefii punctelor de frontieră, român şi ungar, să caute chichiţe“, a decrarat, pentru „Adevărul“, Ioan Cănărău. 

canaraustr

Ioan Cănărău, împreună cu doi poliţişti praghezi FOTO Facebook

Aseară, subofiţerul era în drum spre Olanda, spunând că îl salută şoferii pe autostradă când se dumiresc ce scrie pe afişe. „Necazuri“ a avut subofiţerul şi în ţară, când a început voaiajul. La Alejd, Bihor, a fost tras pe dreapta de colegii poliţişti, fiind întrebat despre afişele care i-ar fi putut obstrucţiona vizibilitatea. Şi crede că maşina a fost dată în consemn. 

Cănărău nu a avut cum să fie sancţionat contravenţional în judeţul Bihor, spunându-le celor care l-au oprit că circulă cu maşina „colantată“ astfel din septembrie 2021, prezentându-le un extras dintr-un document al Registrului Auto Român, din care rezultă că luneta unei maşini nu face parte din cîmpul principal de vizibilitate al autoturismului. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Descoperire de senzaţie într-o pădure din Neamţ: mormânt de 2.500 de ani, podoabe de bronz şi mărgele FOTO

Un stomatolog a fost şantajat şi i-a fost incendiat cabinetul. Ce trebuia să menţioneze într-o scrisoare

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite