Cum arată super-clasa construită de elevi români pe banii emirilor din Abu Dhabi. Proiectul unic realizat la Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Alex. Iacob în clasa amenajată de elevii liceului Rareş
Profesorul Alex. Iacob în clasa amenajată de elevii liceului Rareş

Elevii unui liceu din Piatra Neamţ au încheiat lucrările de amenajare a unei clase cu banii câştigaţi la un concurs organizat în Emiratele Arabe Unite.

Elevii care activează în cercul de inventică al Colegiului Naţional Petru Rareş din Piatra Neamţ au finalizat lucrările de amenajare a laboratorului de tehnologie. După o muncă de trei luni, spaţiul de la etajul al treilea al liceului a fost dotat cu echipamente digitale de afişare (videoproiector, ecrann magazie cu imprimantă 3D) şi mobilier ergonomic (bănci, scaune, paleţi din lemn cu rol estetic şi multifuncţional montaţi pe pereţii clasei – cuiere, suporturi de flori).

Elevii Pavel Podbereschi şi Matei Radu (cls. a X-a) au creat conceptul de decorare a pereţilor alegând trei nuanţe de verde cu triunghiuri, de forme diferite. Combinaţia desenelor dă senzaţia unor prisme care ies din perete (tehnica 3D), iar sala este iluminată cu leduri cu intensitate a luminii reglabilă.

Costul total al lucrărilor a fost de 9.500 de dolari, o ultimă tranşă din premiul de 100.000 de dolari pe care echipa liceului l-a câştigat în ianuarie 2015 la gala Zayed Future Prize Energy, un concurs de proiecte pe energie regenerabilă organizat la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.

„Am vrut să facem o super-clasă, un prototip care poate fi preluat şi de alţii. Cromatica, iluminatul, trebuie să-i atragă şi să fie plăcut atât pentru elevi, cât şi pentru profesorul care predă“, a precizat Alexandru Iacob, profesorul care i-a stimulat pe elevi în cadrul cercului de inventică să vină cu propuneri pentru noua înfăţişare a clasei.

Spaţiul va fi testat prin rotaţie de mai multe grupe de elevi ai liceului pentru a afla reacţiile şi, eventual, a fi îmbunătăţite condiţiile.  

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite