Cum a ajuns Gheorghe Ştefan în vizorul procurorilor anticorupţie

Cum a ajuns Gheorghe Ştefan în vizorul procurorilor anticorupţie

Gheorghe Ştefan a fost audiat la DNA Bucureşti miercuri, 28 mai FOTO Adevărul arhivă

Gheorghe Ştefan Pinalti este urmărit penal de DNA de săptămâna trecută după ce a fost audiat la Bucureşti de procurorii DNA. Primarul de Piatra Neamţ trebuie să respecte regulile impuse de măsura controlului judicar pentru a nu risca să fie arestat la domiciliu sau în arest preventiv.

Ştiri pe aceeaşi temă

Problemele primarului Gheorghe Ştefan au început săptămâna trecută, când acesta a fost audiat la sediul DNA Bucureşti. Miercuri, 28 mai, edilul a fost chestionat de procurorii anticorupţie, iar la scurt timp anchetatorii au emis un comunicat prin care au detaliat motivul cercetărilor. 
 
“efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite;
- folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite”, sunt acuzele oficiale care i se aduc lui Gheorghe Ştefan.
 
Primarul este acuzat că ar fi influenţat, în perioada 2010-2012, repartizarea prioritară de la Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ a unor fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) către trei comune în care licitaţiile fuseseră câştigate de o firmă pe care el o controla prin interpuşi.
 
În speţă este vorba despre contractele firmei Strong Montaj SA, pe care Pinalti o controla, potrivit procurorilor DNA, „folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori“, cu primăriile din localităţile Tazlău, Drăgăneşti şi Gherăeşti pentru lucrări de alimentare cu apă.
 
„Altfel spus, SC Strong Montaj SA s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerţ, implicând circulaţia banilor“, mai spun cei de la DNA, care vorbesc în acest caz de incompatibilitate cu funcţia pe care Gheorghe Ştefan o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamţ. 
 
Procurorii DNA mai spun că primarul de Piatra Neamţ s-a folosit, în calitate de preşedinte al PDL Neamţ, de influenţa sa politică în relaţia cu funcţionari publici din cadrul Consiliul Judeţean Neamţ, instituţia care solicita finanţările la MDRT şi apoi le repartiza în teritoriu.
 
Percheziţii la stadion în urmă cu trei luni
 
Declanşarea urmării penale împotriva primarului Gheorghe Ştefan a fost precedată de mai multe percheziţii efectiate pe 11 februarie a.c. de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cinci locaţii din Neamţ şi Bacău, într-o anchetă referitoare la infracţiuni de corupţie ale unor funcţionari publici din cadrul Primăriei Piatra Neamţ.
 
Una din percheziţii a avut loc la stadionul FC Ceahlăul, iar alta la sediul Primăriei Piatra Neamţ. Din ambele locuri, anchetatorii au plecat cu mai multe documente.
 
“Obiectul principal al controlului este verificarea contractelor de reclamă şi publicitate, a contractelor de asociere, practic a banilor intraţi în club pe perioada 2008-2013. Au fost întrebări despre cum s-au cheltuit aceşti bani(…)Bănuiesc că, la mijloc, este vorba despre dispute politice. Am mai avut un control similar de la DNA în 2007, pentru perioada 2005-2007 şi le-am trimis câteva portbagaje de hârtii. Şi atunci ca şi acuma, cred că verificările au la bază conflictele politice ale unor personaje”, declara atunci Viorel Mestecăneanu, preşedintele CA al FC Ceahlăul.
 
"Alţii voiau să nu mă mai vadă, dar au ghinion“
 
La scurt timp după declanşarea urmării penale împotriva sa, primarul Gheorghe Ştefan a participat la şedinţa Consiliului Local Piatra Neamţ. Pinalti a venit la întrunirea de vineri, 30 mai, şi i-a cerut preşedintelui de şedinţă să menţioneze că este şi el prezent. 
 
„Anunţă că este şi primarul aici! Alţii voiau să nu mă mai vadă, dar iată, au ghinion“, a spus Gheorghe Ştefan.
 
Supus regulilor de control judiciar
 
Cu o zi înainte, joi, 29 mai, primarul Ştefan s-a prezentat la sediul Poliţiei Neamţ deoarece fusese pus sub control judiciar de procurorii DNA. Edilul şi-a predat paşaportul şi arma de autoapărare, iar împreună cu ofiţerul care îl va avea sub supraveghere, primarul a stabilit zilele când se va prezenta la Poliţie.
 
"Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Gheorghe Ştefan trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu ia legătura cu anumite persoane menţionate în ordonanţa de luare a măsurii controlului judiciar", se arată în măsura dispusă de Direcţia Naţională Anticorupţie.
 
Pe aceeaşi temă:
 
 
 
 
 
citeste totul despre: