Cum a ajuns conacul Krupenschi o ruină din cauza unui elev chiulangiu. Povestea monumentului de patrimoniu naţional

Cum a ajuns conacul Krupenschi o ruină din cauza unui elev chiulangiu. Povestea monumentului de patrimoniu naţional

Conacul arată jalnic dupâ incendiul de acum câţiva ani. FOTO: monumenteneamt.ro

Construit la începutul anilor 1700, Conacul Krupenschi, situat în comuna Podoleni, judeţul Neamţ, a început să se degradeze în anii comunismului, dar distrugerile ireparabile au survenit în 2011 din cauza unui adolescent iresponsabil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestea conacului Krupenschi, situat în comuna Podoleni, judeţul Neamţ, a început undeva în jurul anului 1700 şi s-a terminat iremediabil în anii 2000, la fel ca alte sute de monumente din patrimoniul naţional. 
 
Impunătorul edificiu a „trăit“ vremuri de glorie în trecutul nu prea îndepărtat, fiind construit în mijlocul unui parc dendrologic, cu fântâni arteziene, foişoare şi înconjurat cu ziduri de piatră. 
 
În perioada interbelică dispunea de apă curentă şi electricitate, fiind gazda unor petreceri şi serate renumite, mai ales la marile sărbători, prilej cu care se strângeau fonduri pentru elevi merituoşi, persoane necăjite sau fete fără zestre. 
 
A fost ridicat în primii ani ai veacului 1700 şi a avut proprietari din rândul unor familii de boieri, avocaţi ori oameni înstăriţi, proprietari a mii de hectare de teren. 
 
Acum este o ruină, stare la care au contribuit mai mulţi factori: perioada comunistă, cea de după evenimentele din decembrie 1989 şi un incendiu. 
 
Nici urmaşii vechilor stăpâni nu au fost prea interesaţi să reintre în posesie, deoarece, aflat într-o avansată stare de degradare, ar fi avut nevoie de sume imense pentru reabilitare, plus că, fiind
vorba despre clădiri de patrimoniu, era necesară obţinerea a nenumărate formalităţi şi avize de la diverse instituţii. 
 
Din anul 1978, conacul era administrat, dacă se poate spune aşa, de Primăria Podoleni, iar după 1989 a fost revendicat de singurul descendent direct al familiei Krupenski, ultimul proprietar înainte de naţionalizare.
 
Câştigat în instanţă, conacul a fost vândut în 1997 primăriei contra sumei de 250 de milionae de lei vechi, o sumă considerabilă atunci.

Şase luni cu suspendare pentru incendiere

Administraţia locală a încercat să obţină fonduri pentru renovare, dar fără rezultat, iar imobilul se degrada iremediabil. Şi a venit ziua de 3 iunie 2011, când conacul Krupenschi a ars aproape în totalitate. 
 
Trei ani a durat ancheta până ce autorul a fost identificat, fiind vorba despre Constantin Vieru, un elev în vârstă de 15 ani la data faptei, ulterior el fiind judecat pentru distrugere prin incendiere. 
 
La data amintită, elevul însoţit de un coleg au chiulit de la cea de-a treia oră, mergând în curtea conacului pentru a fuma o ţigară. Au apărut alţi doi şcolari şi au decis să intre în incinta clădirii, un loc cu care tinerii fumători erau familiarizaţi, întrucît aici erau feriţi de ochii profesorilor.
 
Cei patru s-au plimbat prin camere, iar la un moment dat Vieru a aprins un ziar pe care l-a aruncat lângă un perete, unde se aflau mai multe cartoane şi hârtii. După ce a părăsit conacul, Vieru şi-a rugat
amicul să-l însoţească înapoi, întrucât se temea ca să nu izbucnească un incendiu. 
 
De ce-i era teamă nu a scăpat şi a încercat să-l stingă folosind apă adusă în bidoane de la o pompă. N-au avut nicio şansă, astfel că au fugit, fără să-i vadă cineva. Flăcările au fost observate de un localnic când deja era prea târziu, pompierii reuşind să limiteze proporţiile distrugerilor. 
 
Pe parcursul anchetei, Bogdan Vieru a fost supus unei expertize psihiatrice, constatîndu-se
că a avut discernămînt critic prezent în raport cu fapta pentru care a fost cercetat. 
 
Primăria Podoleni s-a constituit parte civilă cu suma de 112.120 de lei, atât cât a stabilit o expertiză că este valoarea prejudiciului. Aceşti bani nu au fost recuperaţi de la făptaş, acesta fiind
abandonat de părinţi. 
 
Cât priveşte condamnarea, Constantin Vieru a primit şase luni de închisoare cu suspendare, beneficiind de clemenţă pe considerentul că era minor la data incendierii.
 
Incendiul de la conac s-a petrecut pe 3 iunie 2011
 
 
Conacul, sediu al unei secţii de mecanizare a agriculturii în perioada comunistă
 
În anii de „edificare a socialismului“, începînd cu 1949 şi până prin 1953, în conac a funcţionat şcoala de şapte clase, după care a fost sediul Secţiei de Mecanizare a Agriculturii Podoleni. 
 
Situaţia a durat 25 de ani, în 1978 clădirea fiind preluat de către primărie, camerele fiind folosite pentru dispensar, casă de naşteri, cabinet stomatologic şi bibliotecă. Apoi, toate acestea au fost mutate în alte imobile, iar după sichimbările survine în ţară ca urmare a evenimentelor din 1989,
conacul a servit ca sediu unor firme. 
 
Dar, şi în anii comunismului, şi în anii democraţiei, cei găzduiţi vremelnic în clădire au făcut tot felul de
modificări, iar amenajări ioc, toate contribuind la deteriorarea conacului. 
 
În ani, intemperiile au găurit acoperişul, iar în lipsa unui sistem pentru scurgere a făcut ca apa pluvială să „mănânce“ din ziduri, planşee şi podele. Despre anii de glorie ai conacului Krupenschi şi-a
amintit Radu Albu, fost primar: 
 
„În curtea conacului erau fântâni arteziene, chioşcuri pentru odihnă. Acest conac a fost un colţ de
occident, în perioada interbelică. Dispunea de apă curentă şi de electricitate. Într-o aripă era o seră, probabil pentru doamnele care se întruneau aici. Se organizau serate, pomul de Crăciun - prilej
cu care se strângeau fonduri pentru necăjiţi. Sînt lucruri pe care le-am aflat de la bunica şi de la mama. Zidurile împrejmuitoare au fost distruse, pentru că au fost furate pietrele. La fel s-a întîmplat şi cu tabla de pe acoperişul conacului - vântul a dizlocat-o, iar localnicii i-au desăvârşit «opera». Când am preluat frâiele primăriei, am găsit conacul într-o stare deplorabilă“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: