Credinţe din popor despre înecaţi. De ce se spunea că nu e bine să dai ochii cu duhurile celor care au murit în adâncuri

Credinţe din popor despre înecaţi. De ce se spunea că nu e bine să dai ochii cu duhurile celor care au murit în adâncuri

Conform tradiţiilor populare ale românilor, sufletele celor care au sfârşit înecaţi fără voia lor ieşeau după o vreme din adâncuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

În studiul „Mitologie românească“ publicat în anul 1916 de folcloristul Tudor Pamfile sunt prezentate o serie de credinţe populare ale sătenilor din zorii veacului XX.  
 
Născut în 1883 în comuna Ţepu (fostul judeţ Tecuci, în prezent judeţul Galaţi) Tudor Pamfile a fost scriitor, etnolog si folclorist, laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909.  
 
Între credinţele prezentate în lucrarea amintită în volumul I (Duşmani şi prieteni ai omului), sunt şi cele referitoare la sufletele celor încecaţi. În popor, se făcea însă diferenţa între cei care îşi pierdeau viaţa în urma unor accidente şi cei care se sinucideau:  
 
„Sufletele celor înecaţi stau de-a pururi în apele unde ca vii şi-au pierdut viaţa pământească, dacă aceasta s-a întâmplat cu voinţa lor. Dacă însă, înnecarea se datoreşte întâmplării, sufletele lor stau acolo sau ies pe-acolo numai un an de la înnecare“, arăta Tudor Pamfile în studiul amintit. 
 
În alte zone din ţară, se credea că sufletele celor care au murit sub ape bântuie o perioadă prin locurile unde s-a petrecut tragedia: 
 
„După alte credinţi, înnecaţii umblă pe la locurile cumpenii şapte ani, iar după altele, numai până când îşi împlinesc veleaturile - anii de viaţă - cari le fuseseră scrişi de Dumnezeu“ 
 

Când ieşeau sufletele din ape şi sub ce chip 

 
Iată şi alte credinţe pe acest subiect, prezentate în lucrarea citată:
 
- „Prin judeţul Bacău se crede că Înnecaţii ies la uscat pe noţile senine: atunci li-i bine şi lor. Prin urmare, când este senin, cel ce iesă noaptea afară, să nu spună celor din casă despre acest lucru, căci Înnecaţii sar iarăş în ape“
 
- „Înfăţişările sufletelor celor înnecaţi sunt felurite. Câte odată sunt întocmai cu cei răposaţi. Prin unele părţi se spune că într-un loc, pe malul Siretului, s-a văzut o mulţime de femei cari întindeau pânzele pe mal, pe când altele spălau cămăşi. Tot astfel s-a văzut un om spălând caii. Toate erau sufletele femeilor şi bărbaţilor înnecaţi pe vremuri în locul acela“
 
- „Alteori, aceste suflete ies sub o înfăţişare de gâscă sau de raţă şi înoată. Alteori par femei care merg pe apă cum ar merge pe uscat“ 
 
- „Puterea răufăcătoare a celor înnecaţi este atunci când ei ies adică la lună nouă, dar mai ales pe la ceasul
în care s-au înnecat. Aceste duhuri strigă, îndeamnă pe alţii să se înnece sau se prefac în oameni care sunt în primejdie de a se înneca şi strigă pe alţii într-ajutor. Dacă întâmplător sar drumeţii să-i scape dela primejdie, Înnecaţii, bocindu-se după pereche, îi apucă pe cei vii de picioare, şi-i afundă în apă, unde, fireşte, îşi găsesc sfârşitul vieţii“
 
- „Câte odată, cu înfăţişările celor înnecaţi iesă însuş Dracul – Faraonul, şi îndeamnă pe oameni să-i curme zilele. Ceea ce-i ciudat: aceasta o face - se zice prin Bucovina - chiar Maica Domnului. Trebue însă să înţelegem: că Duhurile rele ale celor înnecaţi, spre a putea ademeni mai lesne, iau chipul Maicii Domnului“.
  
citeste totul despre: