Coşmarul Cernobîl în România, povestit după 30 ani. Ce valori înspăimântătoare ale radiaţiilor au fost înregistrate în 1986

Coşmarul Cernobîl în România, povestit după 30 ani. Ce valori înspăimântătoare ale radiaţiilor au fost înregistrate în 1986

Staţiei de supraveghere a radioactivităţii mediului de pe vârful Toaca a înregistrat dezastrul de la Cernobîl din urmă cu 30 de ani FOTO turism-blog.ro

Specialiştii spun că urme ale contaminării radioactive sunt şi acum prezente în sol, la 30 de ani de la producerea accidentului de la centrala nucleară din Cernobîl.

Ştiri pe aceeaşi temă

Explozia produsă pe 26 aprilie 1986, la reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, a cutremurat lumea prin proporţiile dezastrului ce avea să urmeze. În doar câteva ore, o suprafaţă de aproape 40.000 de km patraţi avea să devină nelocuită, iar norul radioactiv s-a plimbat timp de două săptămâni deasupra a trei sferturi din Europa. Împins de vânturi, acesta a ajuns deasupra Rusiei, Scandinaviei şi ţărilor baltice, iar după şase zile a acoperit şi ţara noastră, începând din nord şi nord-est, deasupra judeţelor Moldovei.
 
„Problema a fost pentru zonele unde a plouat în acele zile. Din acest punct de vedere, cea mai afectată de dezastru a fost Belarus, deoarece cam 70% din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări. La noi, norul radioactiv a intrat în ţară în jurul datei de 1 mai”, spune Andrei Neagu, responsabilul Staţiei de supraveghere a radioactivităţii mediului (SSRM) din Piatra Neamţ.
 
La acea vreme, inginerul fizician nu lucra în sistem, ci era angajat la Întreprinderea Mecanică „Ceahlău”, dar îşi aminteşte că, auzind de pericol, şi-a anunţat soţia la telefon să fie precaută.
 
„Radiaţiile nu se simt, nu se văd, nu se pot mirosi. Am vorbit cu soţia la telefon şi i-am spus să aibă grijă, să nu iasă prea mult din casă, şi nici copiii”, spune Andrei Neagu. Acesta a precizat că marele pericol din acele zile erau emisiile de iod radioactiv, un izotop al iodului sub formă de gaz.
 
„În mod normal, în atmosferă nu există izotopi de iod. În organismul uman, iodul se găseşte în glanda tiroidă. Dacă organismul e saturat de iod, surplusul se elimină pe căile naturale, digestive, respiraţie etc. Cine avea deficit de iod, era expus să absoarbă din iodul radioactiv şi se ajungea la noduli tiroidieni, leucemie, diferite forme de cancer. De aceea trebuiau administrate pastile de iod, mai ales la copii, dar acest lucru nu s-a făcut decât sporadic şi destul de târziu, după 20 mai”, explică specialistul.
 

Substanţele radioactive dispar după zeci şi sute de ani

 
O parte din substanţele radioactive ajunse în atmosferă după explozia reactorului de la Cernobîl au ajuns pe sol în urma precipitaţiilor, în diferite zone din Europa. În norul care se deplasa împins de curenţii atmosferici era un mix de izotopi de iod, cesiu, stronţiu, ceriu, plutoniu, tritiu, etc, care, odată ajunşi în organismul uman pot produce în timp, afecţiuni extrem de grave.
 
„O aproximare tehnică spune că un radionuclid dispare după trecerea a 10 timpi de înjumătăţire. De exemplu, la iod 131, care este radioactiv, timpul de înjumătăţire este de 8 zile, ceea ce înseamnă că  în 80 de zile el dispare. Dar la stronţiu, timpul de înjumătăţire este de 28,4 ani, adică după 280 de ani acest element dispare. Astfel de substanţe există şi acum în sol, îndeosebi pe văi, în albii, fiind antrenate de apele pluviale, problema e să nu fie în cantităţi mari”, mai spune Andrei Neagu (foto dreapta).  
 

Valori de peste 1000 de ori mai mari, înregistrate la staţia Toaca

 
Radioactivitatea crescută cu mult peste valorile normale a fost depistată în zilele de după explozia de la Cernobîl şi la staţia de creastă de pe vârful Toaca, de pe Ceahlău, situată la o altitudine de 1.904 metri. Această staţie a fost înfiinţată în anul 1962, la început fiind doar 5 staţii incluse în reţeaua naţională de supraveghere a radioactivităţii mediului.
 
Echipamente ale staţiei de pe vârful Toaca FOTO: turism-blog.ro
 
„Colegii care au fost de serviciu în zilele de după explozia centralei de la Cernobîl povesteau că la început au crezut că s-au defectat aparatele, deoarece indicau valori de peste 1000 de ori mai mari decât cele normale. Un alt coleg, care intra atunci în tură la staţia de la Toaca, a testat o frunză de salată şi s-a speriat de ce rezultate a obţinut privind radioactivitatea“, mai spune Andrei Neagu.
 
Pe 1 mai 1986, valorile înregistrate la staţia de pe Ceahlău au fost trimise la Afumaţi, unde se colectau datele din reţeaua naţională. Reţeaua a funcţionat fără reproş, însă aparatul de stat din acele vremuri nu a luat măsuri şi nici nu a mediatizat subiectul astfel încât populaţia a aflat puţine lucruri despre adevărata dimensiune a accidentului de la Cernobîl.
 
„În supravegherea radioactivităţii mediului folosim tehnica măsurărilor beta globale, dar facem şi determinări gamma spectrometrice. Staţia de la Toaca are un rol important în supravegherea contaminării radioactive transfrontaliere. De aici s-a  semnalat prin anul 2000 şi o emanaţie de scurtă durată, urmare a unui incident la o centrală atomoelectrică din Spania. În 2011, după explozia centralei de la Fukushima, s-a constatat prezenţa iodului 131, de valori foarte mici”, mai spune inginerul fizician.
 
Datele transmise de la staţia Toaca sunt preluate la Piatra Neamţ şi, de aici, la Centrul Naţional de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului din cadrul Laboratorului de Referinţă al Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: