VIDEO Controversatul „Bryan Adams al României”. Tânărul de 16 ani din Roman a stârnit mânia lui Cotabiţă după ce s-a calificat în finala pentru Eurovision

VIDEO Controversatul „Bryan Adams al României”. Tânărul de 16 ani din Roman a stârnit mânia lui Cotabiţă după ce s-a calificat în finala pentru Eurovision

Piesa "The Best Thing In Life is To Love" l-a propulsat pe Cristian Prăjescu în finala Eurovision FOTO arhiva personală

Cristian Prăjescu face senzaţie şi provoacă la dezbateri "greii" muzicii uşoare din România, după ce s-a calificat în finala de 12 concurenţi la preselecţia pentru Eurovision.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Prăjescu, elev în clasa a X-a a Colegiului „Roman Vodă” din oraşul nemţean Roman, a reuşit performanţa să se califice în finala de 12 concurenţi a preselecţiei organizate pentru desemnarea melodiei care va reprezenta România la Eurovision. S-a ales şi cu un supranume, acela de „Bryan Adams al României”, după ce a interpretat cântecul „The Best Thing in Life Is to Love”.

Cvasi-necunoscut, fără ca melodia lui să fi avut suport de marketing, Cristian a reuşit „să şteargă pe jos” cu vedete ale muzicii uşoare din România. În primele cinci minute de la startul votării, Prăjescu a reuşit să adune 1.200 opţiuni ale publicului, în timp ce Elena Cârstea, de exemplu, a strâns doar 700.

Drept urmare, „greii” muzicii autohtone au sărit la scandal. Gabriel Cotabiţă l-a atacat pe Cristian Prăjescu pe pagina lui de socializare, sugerând că tânărul este nul din punct de vedere artistic. „«The Best Thing In Life Is To Love» - Cristian Prăjescu - numit de specialişti Bryan Adams al României(!!!!!!!!) Cum????? Care specialişti? Când??? De ce??? Probabilitate 5%”.

Şi Claudiu Mirea, un alt concurent cunoscut, care l-a avut drept compozitor pe Daniel Alexandrescu de la formaţia K1, s-a arătat revoltat: „Cum se întâmplă că acel Prăjescu «topeşte» inimile publicului aşa brusc şi 1.000 de oameni îl votează în mai puţin de 5 minute? Piesa este gen anii '80, cu un text foarte comun pentru un astfel de concurs. Nu a ieşit cu nimic în evidenţă, este o compoziţie învechită, care a fost interpretată execrabil, doar spre final a mai dres-o. Cred că televiziunea a dat şansa să se poata fura acele voturi”.

Cristian Prăjescu spune că încearcă să stea departe de tot balamucul şi că se concentrează pentru finală. „Nu vreau să comentez pe marginea acestor aprecieri făcute despre mine. Este părerea dumnealor şi o respect. Nu mă voi gândi la aceste lucruri pe 9 martie, în finală, ci mă voi strădui să am o prestaţie mult mai bună”, a declarat Cristian Prăjescu pentru „Adevărul”.

Tânărul lămureşte şi misterul numărului mare de voturi primite de la ascultători. „Sincer vă spun, colegii mei, care sunt foarte mândri de mine şi care m-au propulsat prin susţinerea lor atât de sus, s-au ocupat de promovarea mea în oraşul Roman şi a fost una de mare amploare. O mulţime de oameni din oraş m-au votat, chiar dintre cei care nu mă cunoşteau, plus colegii, prietenii şi profesorii mei. Romaşcanii s-au bucurat de acest eveniment pentru că a trecut mult timp de când oraşul n-a mai fost atât de mediatizat”, a explicat Cristian. De altfel, chiar şi municipalitatea din Roman s-a implicat puternic în promovarea lui Cristian.
“Este pentru prima dată când un romaşcan reuşeşte această performanţă. Cristian Prăjescu este cel mai tânăr concurent calificat în finala Eurovision România. Trebuie să recunosc că noi am trimis 11.000 de SMS-uri romaşcanilor pentru a-i îndemna să-l voteze. Vreau să le mulţumesc tuturor care au votat duminică şi sperăm ca pe 9 martie să ne apărăm din nou şansa”, a declarat Laurenţiu Leoreanu, primarul oraşului Roman.

Tânărul, elev la profilul matematică-informatică, a studiat vioara timp de opt ani la Şcoala de Artă „Sergiu Celibidache” din Roman, timp în care a învăţat să cânte singur la chitară. Prima data a ieşit pe scenă la 10 ani, ca membru al unui cor, pe nume „Cromatic”. Eurovisionul este cu siguranţă cel mai important eveniment din cariera lui Cristian. Până acum, elevul din Roman a mai cântat doar în faţa câtorva sute de spectatori, la baluri ale bobocilor sau la concerte prilejuite de zilele oraşului. În plus, a mai participat la câteva concursuri de muzică uşoară, de mică anvergură, organizate în diverse oraşe din Moldova. De altfel, de acolo i se trage şi renumele de „Bryan Adams al României”.

„Nu eu mi l-am ales sau mediatizat, aşa cum s-a sugerat, ci membrii juriilor de la concursurile la care am participat. Am cântat de mai multe ori piesa „Heaven”, a lui Bryan Adams, şi am fost apreciat pentru interpretare. Apare în prezentarea mea pe site-ul Eurovision, însă nu eu am cerut-o. Sunt conştient că nu mă apropii nici pe departe de valoarea unui interpret precum Bryan Adams, dar sunt foarte onorat de această alăturare”, a explicat Cristian.

Cristian mai spune că decizia de a participa la Eurovision i-a aparţinut lui Sergiu Rudichi, compozitorul şi profesorul său, care i-a şi pregătit melodia „The Best Thing in Life Is to Love”. Îl mai are alături pe colegul şi prietenul foarte bun Sebastian Tudor, care asigură backingul vocal al melodiei. „Pe Sebastian l-am cunoscut în clasa a IX-a şi suntem prieteni foarte buni. Sunt sigur că vom avea şi alte colaborări frumoase”, a încheiat Cristian Prăjescu.

Lista melodiilor din finala Eurovision

Celelalte piese care s-au calificat în finala naţională sunt "Un refren"- Casa Presei, "Criminal mind"- FreeStay, "Unique"- Luminiţa Anghel, "It's my life"- Cezar, "Hello"- Electric Fence cu "Emilia" şi Tudor Turcu, "Seven"- Narcis Iustin Ianău, "Spinning"- Elena Cârstea Muttart, "Run away with me"- Ovidiu Anton, "What is love"-Al Mike feat. Renee Santana şi "Paralyzed"- Andrei Leonte. Piesa care va participa la Eurovision din partea României va fi aleasă pe 9 martie. În procesul de selecţie va conta 50% voturile telespectatorilor şi 50% jurizarea. Melodia romaşcanului va avea numărul 8.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările