Cele 9 munci groaznice ale iadului, descrise de părintele Cleopa. Ce sunt Tartarul, Gheena şi viermele cel neadormit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părintele Ilie Cleopa, unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, nu s-a ferit să predice sau să le vorbească pelerinilor care îl căutau la mănăstirea Sihăstria despre teme precum viaţa de apoi.

Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa, unul din cei mai cunoscuţi duhovnici şi predicatori pe care i-a avut Mănăstirea Sihăstria şi Moldova, a fost ucenic al părintelui Paisie Olaru. Timp de 34 de ani neîntrerupt, din anul 1964 şi până în 1998, an în care a murit, la vârsta de 86 de ani, Ilie Cleopa a fost stareţ al mănăstirii Sihăstria, din Neamţ. Aici, el obişnuia să-i primească pe toţi care îl căutau pentru a afla o vorbă de duh, renumele său ducându-se repede în Moldova, apoi în toată ţara. 

Din aceste întâlniri cu duhovnicul au rămas imprimate în format audio sau video învăţăminte, dar şi interpretări ale Bibilei. 

Una din temele abordate de Cleopa a fost şi cea a vieţii de apoi. Duhovnicul avea o urare are l-a făcut celebru adresată credincioşilor care-l vizitau -  „Mânca-v-ar Raiul!“, dar de câte ori avea prilejul, le descria şi chinurile celor care greşesc calea şi, din cauza păcatelor, ajung în Iad.      

„Să ştiţi că iadul este împărăţia morţii; iadul este locul acela unde se chinuiesc, după dreptatea lui Dumnezeu, dracii şi toţi care au mâniat pe Dumnezeu şi au făcut voile lor în această lume. Iadul este împărăţia dracilor, a cărui poartă este deznădejdea, curte sunt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuţiciune şi putoare; mâncare este foamea, băutură este setea, ceasornic este plânsul, aşternut este văpaia, orânduială este tulburarea cea fără rânduială a prăpastiei acelea groaznice“, descrie pe scurt iadul Ilie Cleopa.

Scrâşnirea dinţilor şi întunericul pipăibil

Fostul stareţ de la Sihăstria spunea că păcătoşii care ajung în Iad sunt supuşi la nouă feluri de munci, „toate sunt veşnice şi foarte grele“. Însuşi părintele Cleopa recunoştea că este extrem de greu de a descrie fiecare din aceste munci. 

„Să le descrie cineva câte una singură, nimeni nu poate spune, numai una cât îi de grea, că este imposibil a descrie limba de ţărână. Cine poate spune măcar una din munci câtă suferinţă aduce firii omeneşti“

Părintele Cleopa arată că prima muncă a iadului este întunericul, aşa cum arată proorocul Isaia. 

„Cea dintâi muncă ce stăpâneşte iadul este întunericul acela negrăit şi neînchipuit. Dar nu întunericul acesta, pe care-l vedem noi pe pământ. Întuneric pipăibil. Acolo este întuneric aşa de tare, încât îl poţi pipăi cu mâna, un întuneric greu“

Duhovnicul spunea că a doua muncă din Iad este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Pentru a descrie cât mai bine această muncă, Cleopa apelează la o figură de stil. 

„Atâtea lacrimi se varsă în iad într-o singură zi, că, dacă s-ar aduna pe faţa pământului ar face un ocean mai mare ca Oceanul Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord până la Polul Sud; are 18.500 km lăţime şi, la Insulele Mariane, are 11 km adâncime. Şi numai în iad, într-o singură zi, lacrimile care se varsă acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atâta plângere este în iad“

Putoarea cea rea este, în descrierea părintelui Cleopa cea de-a treia muncă. Şi în acest caz, fiind vorba de un simţ omenesc, el apelează la o comparaţie, pentru a înţelege cât chinul pe care îl îndură păcătoşii aruncaţi în Iad.  

„Dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la un loc n-ar face nici un miligram faţă de putoarea care este acolo“

„Un deget înmuiat în apă, cât de mare preţ are!“

Foamea şi setea constituie după cum spune părintele Iustin a patra muncă în iad. Duhovnicul îl citează pe proorocul Isaia care spunea „Vor flămânzi precum câinii şi vor urla şi se vor jeli, şi nimeni nu va potoli foamea lor“. 

„Ai auzit ce-i acolo? Un deget înmuiat în apă, cât de mare preţ are! Şi nouă aici nu ne place apa, vrem vin, rachiu, dresuri şi cutare. Vai de noi că nu cugetăm deloc ce ne aşteaptă!“

A cincea muncă a iadului este tartarul, un iezer fără fund, plin de gheaţă şi foarte rece. 

„Aceasta este <scrâşnirea dinţilor>, de care vorbeşte dumnezeiasca Scriptură, adică gerul acela nesuferit de care nu-şi poate închipui nimeni“

Viermele cel neadormit ar fi, în prezentarea părintelui Cleopa, a şasea muncă din Iad. Şi aici, descrierea este deosebit de dură, pentru a-i înfricoşa pe credincioşi.    

„Acolo sunt viermi de foc care mănâncă trupurile oamenilor şi sufletele lor în vecii vecilor, şi niciodată oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc şi şerpi de foc care înoată prin văpăile iadului, cum înoată peştii prin apă la noi şi nu se vatămă. Şi îi prind pe cei păcătoşi şi-i sug şi-i înţeapă şi-i mănâncă în vecii vecilor, împreună cu viermii cei neadormiţi“

Gheena, focul cel negru de care se tem şi dracii

Gheena, sau focul cel nestins, este a şaptea muncă a iadului, considerată de părintele Cleopa cea mai grea dintre toate cele nouă. 

„Focul cel negru care arde în vecii vecilor cu întuneric. De acela se tem şi dracii. Că ei se rugau Mântuitorului, când făcea minuni pe malul Mării Galileii, când a scos demonii din cei doi îndrăciţi: Te ştim pe Tine cine eşti, Fiul Celui Preaînalt; Te rugăm nu ne trimite pe noi în gheena! Acolo îi trimitea, că El avea putere. Şi dracii se tem de gheena, de care spune Mântuitorul în Evanghelie: Unde focul lor nu se stinge“

Duhovnicul spune că acest gen de foc nu este la fel precum cel făcut de om, să dea lumină ci este un foc negru ca păcura şi de miliarde de ori decât un foc obişnuit. 

„Cât de mare este focul unde se topeşte oţelul, totuşi este neînchipuit de slab faţă de focul iadului, ca şi cum ar fi zugrăvit pe pereţi. Ai vedea un foc zugrăvit pe perete cu vopsea şi nu te frigi. Aşa este de slab focul acesta faţă de focul iadului“

Cea de-a opta muncă din iad este deznădejdea. 

„Acolo toată lumea este deznădăjduită de mila lui Dumnezeu, aducându-şi aminte de cuvântul Evangheliei, că s-a închis uşa şi că pocăinţă în iad nu mai este“

Veşnicia este considerată a fi a noua muncă din iad, iar aceasta stăpâneşte miliarde de suflete, după cum spune duhovnicul de la Sihăstria. 

„Nu mai există acolo o limită, că adică o să rabde omul o mie de ani, sau o sută de mii de ani, ci în vecii vecilor“

Pentru a înţelege mai bine rostul muncilor din iad, Ilie Cleopa spune că cei drepţi primesc cele patru însuşiri ale trupului, în timp ce păcătoşii primesc şi ei una: însuşirea nemuririi.

„Primesc trupuri nemuritoare, ca să ardă în vecii vecilor şi să nu se mistuie; să se chinuiască în vecii vecilor şi să nu scape; să înseteze în vecii vecilor şi să nu aibă apă; să le fie foame în vecii vecilor şi să nu aibă mâncare. Nemurirea o au de la judecată înainte, cum spune Hristos, spre a se chinui în vecii vecilor“.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite