Circ total la Consiliul Județean Neamț. Un consilier exclus din partid ține morțiș să se așeze pe fotoliul apărat de foștii colegi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dionisie Dumitrașcu (stânga) a fost protagonistul unor scene jenante la ședința de Consiliu Județean
Dionisie Dumitrașcu (stânga) a fost protagonistul unor scene jenante la ședința de Consiliu Județean

Consilierii Opoziției din legislativul nemțean au protestat pe tot parcursul ședinței, refuzând să-și ocupe locurile la masa de plen. Vezi aici ce soluție a găsit liberalul renegat ca să voteze proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței.   

Exclus din PNL pe motiv de infidelitate politică, Dionisie Dumitrașcu fusese înlocuit și din componența Consiliului Județean la ședința din 31 ianuarie.

Dumitrașcu s-a prezentat la întrunirea de vineri, 24 februarie, și a încercat să-și ocupe fotoliul de consilier. El a fost încurajat de acțiunea prefectului care a atacat în instanță hotărârile prin care s-a oficializat înlocuirea sa din legislativ.

Foștii colegi de partid au făcut însă un zid uman în jurul mesei de plen, iar Dionisie Dumitrașcu nu a avut nicio șansă să se așeze pe fotoliul mult râvnit.

Momentele penibile au continuat pe parcursul ședinței, fostul liberal exprimându-și votul pentru proiectele de hotărâri, prin ridicarea mâinii, din spatele sălii.

În acest timp, aleșii PNL și PSD au recurs la un protest inedit, refuzând să se așeze la masa de ședință. Tot în semn de protest, cei 17 consilieri ai Opoziției nu și-au exprimat opțiunile prin intermediul sistemului electronic de vot, utilizat exclusiv de cei 18 aleși județeni din partea PDL.

Rămâi pe neamt.adevarul.ro să afli cele mai importante ştiri din judeţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite