Cine era Popa Duhu, care nu umbla „morţiş, ca alţi popi, după cerşitorit, luând şi de pe viu şi de pe mort“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Povestirea a fost publicată de Creangă în anul 1881. FOTO: anticariatplus.ro
Povestirea a fost publicată de Creangă în anul 1881. FOTO: anticariatplus.ro

Ion Creangă a fost inspirat la scrierea povestirii cu acelaşi nume de un fost profesor pe care l-a avut când era elev la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ

„Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuţe, scurt la stat, smolit la faţă, cu capul pleş, mergând cu pas rar, încet şi gânditor, răspunzând îndesat «sluga dumitale» cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-şi găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iaşi, câte cu o carte în mână, tresărind la cântecul păsărelelor şi oprindu-se cu mirare lângă moşinoaiele de furnici, pe care le numea el «republici înţelepte», dezmerdând iarba şi florile câmpului, icoane ale vieţii omeneşti, pe care le uda câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi şi apoi, cuprins de foame şi obosit de osteneală şi gândire, îşi lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aştepta sărăcia cu masa întinsă“. 

Aşa îşi începe Ion Creangă povestirea cu acelaşi nume, publicată în revista „Convorbiri literare“ în 1881, cu nouă ani înainte de a muri. 

Şi tot autorul „Amintirilor din copilărie“ ne spune cine era popa evocat: „Acesta era părintele Isaia Duhu, născut în satul Cogeasca-Veche din judeţul Iaşi“.

În 1853, humuleşteanul era elev la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ, acolo fiindu-i profesor părintele Isaiia Theodorescu, care ulterior va deveni personajul Popa Duhu.

Criticii au considerat că  povestirea se încadrează în categoria celora cu caracter moral, cu aspecte din viaţa patriarhală a ţăranilor, la fel ca operele „Povestea unui om leneş“, „Moş Ion Roată“, sau „Păcală“.

Creangă îl descrie pe fostul profesor Teodorescu ca fiind sărac lipit şi detestându-şi confraţii în ale preoţiei puşi pe căpătuială: 

„Patru păreţi  străini, afumaţi şi îmbrăcaţi cu rogojini; teancuri de traftoloage greceşti, latineşti, bulgăreşti, franţuzeşti, ruseşti şi româneşti, pline de painjeni şi aruncate în neregulă prin cele unghere, un lighean de lut cu ibric pentru spălat, în mijlocul odăiei, apărie pe jos, gunoiu şi gândaci fojgăind în toate părţile, o pâne uscată pe masă şi un motan ghemuit după sobă era toată averea sfinţiei-sale“.

„Iară ceilalţi popi, înlemniţi cu mânile la piept, cât pe ce să cadă ameţiţi din picioare, de frică şi de ruşinea arhipăstorului“

Şi ne mai spune prozatorul din Humuleştii Neamţului că-l „mânca limba“ pe Isaia Teodorescu, netăcând nici în faţa superiorilor, pe care-i admonesta dacă ceva nu-i convenea: 

„Mare de inimă, iar de gură şi mai mare, părintele Duhu nu se învrednicise de o viaţă mai bună; dar

se vede că nici poftea el una aşa, de vreme ce nu-şi astâmpăra gura cătră mai-marii săi măcar să-l fi picat cu lumânarea“. 

Cât despre porecla „Duhu“, Creangă spune că personajul său ar fi căpătat-o de la un călugăr de la Socola, care-i ştia firea răzvrătită. 

„Aşa fiind el, cică unul dintre călugării Socolei a zis că e bun de călugăr, numindu-l «Duh diavolesc» şi de unde până unde l-a şi călugărit, şi Duhu i-a rămas numele. (...) Dar purici mulţi nu făcea el într-un loc, Doamne fereşte, căci era duh neastâmpărat şi neîmpăcat chiar cu sine însuşi. Nici lacom de avere, nici de cinuri; mulţămit cu cât avea, cu cât n-avea, când te mieri ce nu-i venea la socoteală, ie-ţi, popo, desagii şi toiagul, şi pe ici ţi-e drumul! (...) Aci era la Socola, aci în Iaşi, aci la monăstirea şi în Târgul-Neamţului profesor, de unde cutriera munţii în sudoarea frunţii“. 

Despre dascălul său din şcoala primară mai scria că era „Duh neastâmpărat şi cutezător în predicele sale de pe amvoanele bisericelor, înţepa ca vespea“. Şi argumentează în acest sens Creangă cu o întâmplare hazlie petrecută la o biserică din Iaşi, unde i se năzare pe un episcop. 

„Odată, slujind un episcop oarecare de hramul bisericei, la Bunavestire din Iaşi, părintele Duhu intră în

biserică, se închină rar pe la icoane, şi cum era lume multă adunată, şi episcopul sta în strana arhierească, îmbrăcat pompos şi cu mitra pe cap, părintele Duhu se opreşte în faţă-i şi zice în gură mare, clătinând din cap: „Dragul mamei Cînilic, bine-ţi şede mitropolit! Unde-i neneacă-ta să te vadă? (...) După aceea se trage cu despreţ din faţa episcopului şi, ieşind din biserică, îşi caută de drum. Iară ceilalţi popi, înlemniţi cu mânile la piept, cât pe ce să cadă ameţiţi din picioare, de frică şi de ruşinea arhipăstorului“.

„Duh din duhul său a dat şcolarilor săi o bucată de vreme“

Povestirea continuă cu scriitorul spunându-ne că mitropolitul l-a făcut pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră, „adică îi dă voie să poarte straie de mii de lei, fără să aibă cu ce să şi le cumpere“ şi că nici vorbă să încerce să se-navuţească: 

„Şi părintele Isaia, în loc să umble morţiş, ca alţi popi, după cerşitorit, luând şi de pe viu şi de pe mort, să aibă cu ce se împopoţona, el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere, şi anume: «Decât să dai de pomană la calici sâmbătă, mai bine ceva de băut mahmurilor, marţa...»“. 

Din opera lui Creangă mai reiese că preotului ajuns profesor nu-i erau străine unele plăceri lumeşti,

obişnuind să mai ia câte „una mică“. 

Asta la Mănăstirea Neamţului, când stătea de vorbă cu stareţul Naftanail, care-l cinstea cu rachiu 

îndulcit cu miere, pahar după pahar, până ce părintele Duhu spunea: „Lasă-mă în pace, cuvioase, că se învârteşte lumea cu mine de-atâta aghiazmă rusască; mai bine să ne împăcăm“. 

Vremea cât Isaia Teodorescu i-a fost dascăl lui Ion Creangă nu a fost uitată, dovadă fiind povestirea scrisă spre finalul vieţii. Profesorul Gheorghe Radu, în cartea „Învăţământ, cultură şi personalităţi nemţeneîn documentele Vremii“ scrie, citând din revista „Apostolul“, că Popa Duhu, fire energică, luptător consecvent pentru progresul şcolii româneşti, pentru învăţătura „junimei“, a insuflat elevilor săi setea de învăţătură, de cunoaştere.

„Nu întâmplător, marele povestitor humuleştean, în minunatul portret ce l-a făcut profesorului său, va spune că «duh din duhul său a dat şcolarilor săi o bucată de vreme»“, arată profesorul Radu, fost director al Arhivelor Naţionale Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite