Cele mai crunte profeţii ale părintelui Iustin: ce urgie va veni, când va fi întronizat Antihristul şi care este pecetea Satanei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul înfricoşător făcut de părintele Iustin pe patul de moarte, despre urgia ce va să vină după 12 luni, nu a fost decât una din profeţiile cumplite pe care acesta le-a făcut despre sfârşitul lumii. În decursul vieţii, „Duhovnicul Moldovei” s-a referit deseori la războaie sau la destinul Europei şi al României.

Cea mai cunoscută profeţie şi plină de mister făcută de părintele Iustin Pârvu, de la Petru Vodă, a fost făcută cu cinci zile înainte de a muri şi a fost relatată de o călugăriţă care îl îngrijea. Monahia Fotini a relatat în revista „Atitudini”, publicaţie a Mănăstirii Petru Vodă, cum s-a despărţit duhovnicul de această lume. 

„Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat”, povesteşte măicuţa.

Părintele Iustin a dorit să li se adreseze atât ei, cât şi altor cinci ucenici care se aflau în chilie, cel mai probabil, acelea fiind şi ultimele cuvinte ale duhovnicului înainte de moarte. Deşi s-a ferit mult timp să-i adreseze întrebarea legată de lupta împotriva cipurilor din actele de identitate, Monhia Fotini a îndrăznit în acea împrejurare. 

„Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară?”. 

Răspunsul dat de Arhimandrit nu i-a lămurit îndeajuns pe ucenici, ba, chiar a stârnit curiozitate. „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… ”.

Cum părintele s-a oprit, cei de faţă au bănuit că duhovnicul se referea la faptul că după un an nu vor mai fi cipurile pe documentele de identitate şi au cerut o lămurire.

„Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie”, a răspuns părintele. 

Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns”, mai povesteşte măicuţa.  

Despre sfârşitul lumii: „Veţi fi vânduţi de ciobani, de păstorii voştri”

Într-un interviu publicat de Adevărul în aprilie 2014, părintele Ioan Şişmanian, ieroschimonah la Mănăstirea Petru Vodă, îi face un portret emoţionant părintelui Iustin Pârvu, mentorul său spiritual, în care explică şi de ce duhovnicul era considerat de toată lumea un clarvăzător: „Altfel nu putea să călăuzească oamenii care veneau la el, să dea un sfat conform cu nevoia şi situaţia fiecăruia în parte. Era un clarvizionar sau - cum spunem noi în ortodoxie - văzător cu duhul”.

Într-o discuţie realizată în ultimii ani de viaţă în chilia părintelui Iustin, şi redată într-o filmare de portalul Apologeticum, ctitorul Mănăstirii Petru Vodă revine cu explicaţii despre cât de aproape suntem de sfârşitul lumii: „Nu se ştie nimic în fond când e sfârşitul lumii. Nici îngerii din ceruri n-o ştiu. Dar prespunem că este vremea asta, aşa cum o ducem noi, că va fi în apropiere totuşi un sfârşit, faţă de simptomele pe care le avem, faţă de evenimentele astea mari a neînţelegerilor a popoarelor, că un sfârşit va avea loc sigur în urma unui război mare care va fi şi va pierde lumea jumătate din ea. Va merge în sânge până la burţile cailor. La Constantinopol se vor da ultimele încercări şi lupte de cucerire a creştinismului. Şi iată că astăzi, de altfel, se poate vedea ceva-ceva, o apropiere de lucrurile acestea, de aceste evenimente mari a sfârşitului”.

Într-o altă împrejurare, părintele Iustin le vorbea credincioşilor veniţi în Postul Paştelui la Petru Vodă despre semnele Apocalipsei. „Vor veni vremurile când veţi fi vânduţi de ciobani, de păstorii voştri! Vor vedea păstorii cum vă sfâşie în ocol fiara sălbatică şi nu vor veni să vă apere. Să ştiţi că sunt vremurile acestea apocaliptice pe care le întâlnim şi vor fi vremuri grele”

Iustin Pârvu le spune oamenilor că semnul clar al sfârşitului lumii va fi încoronarea Satanei la Ierusalim chiar de capul Bisericii Ortodoxe. „Va veni vremea când Satana se va încorona la Ierusalim de către Patriarh, de către arhierei şi preoţi. Să nu vă temeţi de lucrul acesta pentru că trebuie să se împlinească. Să nu cumva să vă micşoraţi în credinţa dumneavoastră dacă nu vi se va spune în faţa altarului ceea ce trebuie să vi se spună”

Cu toate acestea, vremurile profeţite sunt încă departe, concluziona duhovnicul ascultat de credincioşii înfricoşaţi de imaginile apocaliptice. Cipul electronic împotriva căruia Iustin Pârvu a luptat este văzut însă ca o pecete a Satanei. 

„Că sfârşitul lumii, slavă Domnului nu a venit încă. Templul lui Solomon nu s-a zidit, evanghelizarea popoarelor nu s-a făcut, războiul ăsta care-o să vină încă nu a a venit, dar oricum nişte evenimente sunt...criza aceasta nu este decât judecata lui Dumnezeu a faptelor noastre. A venit şi vremea aceasta a cipului. Cip înseamnă sclav”.

„Patimile lui 666 stăpânesc lumea!”

În lucrarea „Semnele vremii noastre. 7 întâlniri cu părintele Iustin Pârvu”, semnată de scriitorul Adrian Alui Gheorghe sunt relatate diverse teme de discuţii purtate la Petru Vodă în perioada 2010-2011. Între acestea, duhovnicul se pronunţă şi în privinţa Antihristului, ca semn al apropierii de Apocalipsă. 

„Antihrist a fost mereu în lume şi a avut numeroase chipuri. Comunismul a fost o faţă a lui Antihrist (...) Dar Dumnezeu nu a îngăduit ca domnia comunismului să fie fie veşnică”, explică părintele Iustin. 

„O altă faţă a lui Antihrist este New Age-ul, ceea ce ar fi un fel de biserică universală, care e pornită să încalece religia tradiţională. Şi asta e pusă la cale de cei care nu au nicio religie. Făcătura asta vine cu senzaţionalul, cu vestea dreptăţii absolute, a adevărului absolut. New Age-ul vine cu paranormalul, cu citirea în zodii, cu magia, cu citirea în stele, cu ghicitoare care fac şi desfac de toate punând deasupra o icoană şi o cruce. E totul amestecat ca un ghiveci călugăresc...!”.

În privinţa simbolisticii cifrei 666, Iustin Pârvu preia teoria părintelui Cleopa, al cărui urmaş a fost, stareţ al mănăstirii Sihăstria şi coleg de celulă cu Arsenie Boca.     

„Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită, sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie la Sfânta Evanghelie.

Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale”

„În 10-15 ani, ţările din Europa vor răsufla uşurate când îşi vor recâştiga independenţa”

Viitorul Europei unite nu putea fi evitat din subiectele abordate de părintele Iustin Pârvu, mai ales în contextul discuţiei despre rolul ortodoxiei în construcţia multinaţională. 

„Europa va rămâne aşa, unificată, cât ţine balul de unire, cu felicitări, cu discursuri. Apoi va fi problema şefiei, care e mai mare, mai important. Neamţul va zice că el e mai mare, francezul va zice că el e acela, italianul va zice că el e...! Şi aşa ţările mici se vor simţi neglijate. De asta, în zece-cincisprezece ani, ţările din Europa vor răsufla uşurate când îşi vor recâştiga independenţa la care tot ele au renunţat, fie de bună voie, fie prin manevre”, spune părintele Iustin Pârvu în interviul realizat de Adrian Alui Gheorghe. 

Merkel

Mai departe, se face referire şi la soarta României în contextul destrămării Europei:

„Cele mai stoarse vor fi ţările mici, li se răpesc forţa de muncă şi inteligenţa, li se ia ce-i mai bun, iar ele se transformă în piaţă de consum. O naţie ca a noastră se reface greu, greu, că nu-i vorba de un lucru, acolo, e vorba de valori , de tineret, de meseriaşii cei mai pricepuţi. Nici în două generaţii nu se reface valoarea naţiei noastre, nu se reface ce s-a pierdut în două decenii”, explică părintele arhimandrit. 

„Va fi o perioadă în care vom crede tot ce ne spune Europa, după care ne vom întoarce la istoria noastră şi la credinţa noastră”, este concluzia părintelui Iustin la ceea ce va urma în destinul bătrânului continent.

„Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi”

Referirile părintelui Iustin la războaiele în care va fi implicată România fac trimitere la istoria ţării în cele două conflagraţii mondiale. 

„Noi nu ne-am sprijinit niciodata nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta, decât numai în acoperământul Maicii Domnului”, susţinea părintele Arhimandrit într-un interviu acordat revistei Atitudini, nr.35, publicaţie editată de Fundaţia Iustin Pârvu.

Profeţia despre cel de-al treilea război mondial făcută de ctitorul mănăstirii Petru Vodă nu exclude implicarea României, ba chiar implică o desfăşurare de forţe pe teritoriul ţării noastre.

„Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Pai, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici”, a mai spus Iustin Pârvu.

Arhimandritul a averizat că asupra Romaniei se abate exact acelasi pericol ca în secolul precedent: „Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia - Moldova”.

Pe aceeaşi temă:

Părintele Iustin, profeţie înspăimântătoare: „12 luni de linişte, după care vine urgia“

Cum s-a împlinit profeţia cumplită a părintelui Iustin: „Mai sunt 12 luni de libertate şi vine urgie“

Părintele Iustin şi-a prezis moartea. A ştiut când va părăsi această lume şi a indicat locul unde să fie îngropat

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite