Ce spunea afaceristul Vasile Ouatu, mort de Covid-19: „Copiilor li s-a părut că nu mă simt bine şi m-au dus la dracu', la UPU“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Ouatu a fost vineprimar la Piatra Neamţ. FOTO: D.S.
Vasile Ouatu a fost vineprimar la Piatra Neamţ. FOTO: D.S.

Vasile Ouatu, manager al unui complex comercial şi patron de club sportiv în Piatra Neamţ, era supărat pe fiul care-l dusese la spital mai mult cu forţa înainte de confirmarea bolii.

Duminică, 22 martie, autorităţile anunţau, în jurul orei 21.00, că în România a survenit al treilea caz de deces provocat de coronavirus, un bărbat de 70 de ani, din Piatra Neamţ. Destul de repede s-a aflat şi despre cine era vorba, Vasile Ouatu, foarte cunoscut în judeţul Neamţ, dar şi în ţară. El era managerul unui complex comercial, Unic, din centrul municipiului Piatra Neamţ, patron de club de volei feminin de primă ligă (tot Unic îi este numele, care are în palmares campionatul şi Cupa Românei), ex-vicepreşedinte al Federaţiei Române de Volei, fost viceprimar şi consilier local. 

Din momentul în care a fost depistat pozitiv cu temutul virus,  nimeni nu bănuia evoluţia fulminantă a bolii, el însuşi fiind optimist, avea tonus bun, râdea pe seama afecţiunii şi era oarecum supărat pe fiul său, care-l dusese mai mult cu forţa la spital, deoarece i se păruse că nu se simte bine.

Pe 18 martie, cu o zi înainte de a fi confirmată afecţiunea, declara, râzând, pentru viaţanemţeana.ro, că se simte bine şi că n-are motive de panică: „N-am nici un coronavirus nimic, hai să vezi că sunt acasă, bine mersi!“. 

Pe 17 martie, familia, având temeri că nu se simte bine, a decis, împotriva voinţei lui, că trebuie dus la Centrul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Neamţ, acolo unde a ajuns pentru consult însoţit de un fiu de-al său. 

„Nu am nimic! Copiii ăştia, m-au luat că li s-a părut lor că nu mă simt prea bine şi m-au dus la dracu', la UPU! Acolo mi s-au recoltat analize, nu am febră, nu tuşesc, nu strănut, nu-mi curge nasul. Am suspectat ceva la plămâni şi uite ce-a ieşit!“, mai spunea Vasile Ouatu. 

Acesta nu prezenta simptome de Covid 19, iar de la Centrul de Primiri Urgenţe a preferat să facă şi o radiografie la plămâni, la Sanatoriul Bisericani, după care a intrat în izolare la domiciliu. Pe 19 martie, după ce testul a ieşit pozitiv, a fost transportat la Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva Iaşi. Decesul a survenit peste patru zile, Vasile Ouatu având şi diabet.

„Viaţa e foarte frumoasă la 60 de ani“

Vasile Ouatu, campional naţional cu echipa feminină de volei Unic

ouatu1

Acum mai bine de zece ani, în 2009, Vasile Ouatu spunea într-un interviu acordat pe 29 iunie, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, că era om împlinit, că se bucura de familie, de respectul colaboratorilor şi de succes în sport: „Cel mai frumos cadou este că sunt sănătos la 60 de ani şi că am lîngă mine familia, prietenii, sportivii şi că am tonus şi dorinţă de a continua. Viaţa e foarte frumoasă la 60 de ani“.

Organizase în acele zile mai multe petreceri, având alături membrii familiei, prieteni, vecini, salariaţi şi pe componentele echipei de volei feminin, care în acel an evolua în Cupele Europene. Mai preciza afaceristul că aproape toate visele i s-au îndeplinit şi nu avea la vremea respectivă nicio dorinţă ascunsă: „Mi s-au îndeplinit mai toate visele. Chiar toate aş putea spune“. 

Sportul îi dăduse şansa să intre în posesia unei diplome, una specială, care îi era cea mai de preţ: „Mi-am îndeplinit toate visele pe care le-am avut, dar cel mai drag îmi este titlul de Cetăţean de onoare al oraşului, pentru că înseamnă că ai realizat ceva în viaţă dacă primeşti o astfel de distincţie“. 

Anul 2009 era şi cel în care se împlineau 20 de ani de când Vasile Ouatu era la conducerea clubului de volei feminin din Piatra Neamţ. L-a denumit prima dată Petrodava, apoi Unic, iar echipa i-a adus apoi faimă şi glorie, după ce a investit bani şi pasiune. 

„Titlurile pe plan intern, campionatul şi cupa, aducerea echipei naţionale pentru meciuri oficiale la Piatra Neamţ şi promovarea de jucătoare către echipa României sunt marile succese pe plan sportiv“, memora pietreanul care avea să fie şi viceprimar al municipiului Piatra Neamţ.

Dosarul penal pe numele lui Vasile Ouatu a fost clasat

Date fiind testele pozitive cu noul coronavirus, în cazul pietreanului a fost dispusă şi o anchetă epidemiologică, la sfârşitul săptămânii trecute fiind identificate 24 de persoane care au avut contact cu Vasile Ouatu.

Un motiv de îngrijorare este faptul că la restaurantul său, Cocoşul de Aur, pe 5 martie, a fost organizată de către PNL o petrecere dedicată Zilei femeii, la care a participat şi el. De altfel, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, din cele două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, unul era pe numele lui Vasile Ouatu.

Cazul a fost deschis pe 18 martie, având ca obiect sesizarea din oficiu a poliţiştilor pentru că, pe 17 martie, în jurul orei 21:00, acesta a fost transportat de o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, dar a refuzat prelevarea probelor biologice pentru diagnosticul infecţiei cu noul coronavirus.

„Persoanei în cauză i s-a întocmit chestionarul de evaluare a riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus, stabilindu-se că nu se încadrează drept caz suspect. După evaluarea medicală pacientul a refuzat internarea“, conform Parchetului Piatra Neamţ.

Ulterior acestei situaţii, Vasile Ouatu a fost confirmat cu coronavirus, dar s-a considerat că nu a comis vreo infracţiune, anchetatorii hotărând clasarea cauzei pe motiv că „fapta nu există“.

În Neamţ, sâmbătă, la ora 10.00, ultima zi când autorităţile locale au mai avut voie să dea detalii despre cazurile de Covid 19, situaţia era următoarea: 14 cazuri confirmate, 136 de persoane în carantină şi 1807 în autoizolare la domiciliu.

În judeţ, la sfârşitul săptămânii trecute, a mai  fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. O persoană a fost amendată pentru că nu a respectat măsura izolării la domiciliu, iar în aceeaşi zi, dar câteva ore mai târziu, la o altă verificare s-a constatat că iar nu era acasă, lucru care a impus deschiderea anchetei penale.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite