Când au început românii să taie pădurile mecanizat. Domnitorul moldovean care plătea pentru instalarea fierăstraielor

Când au început românii să taie pădurile mecanizat. Domnitorul moldovean care plătea pentru instalarea fierăstraielor

Primele dovezi privind tăierile cu fierăstraiele acţionate de apă în pădurile de pe teritoriul actual al României apar în documentele din zona Braşovului.

Ştiri pe aceeaşi temă

În lucrarea „Istoria pădurii româneşti“ (Editura Ceres, 1976), academicianul Constantin C. Giurescu (tatăl istoricului Dinu C. Giurescu) tratează într-un capitol distinct şi activitatea de tăiere cu ajutorul fierăstraielor mecanice. 
 
Conform acestui studiu, primele însemnări despre fierăstraiele mişcate de puterea apei apar în secolul al XVI-lea, însă nu este exclusă întrebuinţarea acestor utilaje şi în secolul anterior, în special în Transilvania.
 
„Ne referim la o însemnare din 19 mai 1559, din socotelile Braşovului, în care se arată că s-au trimis la Alexandru Lăpuşneanu doi oameni din Săcele pentru ca să-i instaleze un ferestrău. Urmează o a doua ştire din 30 noiembrie 1560, din aceleaşi socoteli braşovene, amintind pe un Michael Pauli - după nume un sas - care, la cererea aceluiaşi Lăpuşneanu, i-a instalat ferăstraie“, se arată în lucrarea citată. 
 
Un alt document descoperit în arhive confirmă solicitările domnitorului Alexandru Lăpuşneanu pentru utilaje de tăiat arbori: 
 
„Potrivit celei de-a treia ştiri, din 16 decembrie 1560 şi în urma repetatelor cereri ale lui Lăpuşneanu, judele Braşovului a dispus să se facă toate <instrumentele> necesare pentru opt ferăstraie, în valoare de 108 florini“, mai precizează academicianul Constantin C. Giurescu.
 
Istoricul spune că în aceeaşi perioadă erau „mori de scânduri“ adică ferăstraie mecanice, pe mai multe domenii din Transilvania, precum Bran, Tohani sau Zărneşti.    
    
Cu ajutorul lingviştilor, academicianul Constantin C. Giurescu explică şi etimologia termenului „ferăstrău“. Conform acestora, termenul provine din limba maghiară:   
 
„Termenul <ferăstrău>, popular, <herăstrău>, derivă, după afirmaţiile lingviştilor, dintr-un maghiar <fureszo>, care are la bază maghiarul <furesz>, cu acelaşi înţeles ca termenul român. Din <furesz> avem în limba română din Transilvania <fireaz>-ul, cu acelaşi înţeles. Pe de altă parte, mai există în limba română şi un alt termen de specialitate, joagăr, derivând din  săsescul <Zager> (în germană: <Sager>), cu înţelesul dublu: 1). ferăstrău mare, de mînă, mişcat de doi oameni pentru tăiatul buştenilor sau lemnelor 2). ferăstrăul mişcat de apă“, se mai arată în studiul lui Constantin C. Giurescu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: