Cabana Dochia, un refugiu de peste un veac pe Ceahlău. Câte zile a rezistat cabana construită în anul 1908
0
Cabana Dochia este refugiul ales de mii de turişti care explorează Parcul Naţional Ceahlău. De mai bine de 100 de ani, aici gâsesc confortul unei mese calde şi al unui pat moale
„Coroană de ametist aşezată pe fruntea Moldovei“, „Domn al munţilor Moldovei“, „Olimpul Moldovei“, „Un uriaş cu fruntea-n soare/ De strajă ţării noastre pus“. Acestea sunt câteva din denumirile atribuite Ceahlăului, muntele care străjuie Ţinutul Neamţului şi peste zări, spre Ardeal.
Masivul pitoresc atrage ca un magnet, de zeci şi zeci de ani, împătimiţii de drumeţii. Este de ajuns să auzi numele unor stânci, precum Piatra Lăcrămată, Cuşma Dorobanţului, Clăile lui Miron, Dochia, Coloana Dorică, Detunatele, Santinela şi Pavilionul, pe seama cărora s-au născut atâtea legende, unele având la bază chiar fapte reale, şi să-ţi propui să ajungi, măcar o dată în viaţă, pe Ceahlău.
Dincolo de toate acestea, îmbie la o ascensiune montană şi pădurile seculare, jnepenişurile, pajiştile alpine, abrupturile stâncoase, hornurile, pâraiele, vârfurile lesne de cucerit, flora, fauna şi, de ce nu, liniştea muntelui. Şi, vrând, nevrând, odată plecat pe Ceahlău, paşii te poartă spre cabana Dochia, aflată pe creasta masivului, loc de popas şi odihnă, preţ de o oră sau de câteva zile.
Colaj de fotografii din diferiţi ani cu adăpostul montan de pe Ceahlău FOTO: eusuntdaniela.jpg
Ca zeii, în Ceahlău
De ce e musai un popas la Dochia? Pentru că un ceai din tot felul de plante culese din zonă este însăşi licoarea zeilor, mai ales iarna, după efortul depus în ascensiune.
Meniul de la cabană este tradiţional şi delicios: prinzi puteri de la o ciorbă de fasole, de carne, de cartofi sau de legume, alături cu o tochitură moldovenească, cartofi prăjiţi, şi bine-meritata ţuică sau palincă preparată cu rădăcină de schinduf (planta vitalităţii, despre care se zice că are efecte benefice asupra potenţei şi ajută la eliminarea stresului).
„Care sunt primele cuvinte care îţi trec prin minte atunci când te gândeşti la o drumeţie pe Ceahlău? Cu siguranţă că printre acestea se numără şi Cabana Dochia, cabana care te aşteaptă primitoare la capăt de traseu, cabana care îţi aduce un zâmbet pe buze şi te asigură că nu mai ai mult de mers, atunci când o zăreşti“, scria, pe 12 noiembrie 2012, Andreea Ionaşcu, împătimită a muntelui, într-o postare pe o pagină de socializare.
„În istorie, se spune că toate drumurile duc la Roma. În Ceahlău, cu siguranţă, toate drumurile duc la Dochia. Este popasul preferat al oricărui turist ce ajunge pe platou, punctul final sau de start al tuturor traseelor, locul poveştilor şi al amintirilor frumoase. Pentru noi, astăzi, cabana este o imagine a stabilităţii, parte din munte, asemeni stâncilor nemuritoare. Sus, pe platou, la 1.750 de metri altitudine, aproape de Bâtca Ghedeon şi de vârful Lespezi, bătută de vânt şi de ploi, îngropată iarna în zăpadă şi aşezată vara pe un covor verde, cabana pare să fi fost aici de-o veşnicie“, scria Andreea în pledoaria sa pentru Ceahlău şi Dochia.
Prima cabană a fost construită în 1908, inaugurarea a fost pe 30 iunie, dar o furtună a dărâmat-o peste 20 de zile FOTO: emunte.ro
Aron Cerbu, înaintemergătorul
Istoria Dochiei începe, însă, cu un secol în urmă. Înainte de ridicarea cabanei, drumeţii care se aventurau pe vârful muntelui poposeau lângă un izvor din centrul platoului montan. „Fântâna Mitropolitului sau Fântâna Rece se numea locul.
Aici au apărut primele comarnice (colibe asemănătoare celor de la stâne) şi adăposturi din cetină. În poveştile spuse de bătrâni şi culese de pasionaţi ai muntelui, îl găsim pe ciobanul Aron Cerbu sau Moş Cerbu, aşa cum e menţionat, primul care a făcut un bordei de piatră foarte aproape de izvor, prin anul 1880.
Bordeiul său oferea adăpost oricărui drumeţ ce ajungea până în vârf. Moş Cerbu a fost un om dedicat muntelui, deschizător de drumuri în Ceahlău şi am putea spune «începătorul cabanei Dochia», mai scrie Andreea Ionaşcu.
„De hotel nici nu se pomenea“
„Cabana Dochia din Masivul Ceahlău are o istorie de peste 100 de ani, îmbibată cu aromă de frunze de afin şi legată de un campionat de şah şi de soldaţii germani şi sovietici. La începutul secolului XX, masivul Ceahlău era străbătut de numai 20-30 de familii de drumeţi pe an. Lipsa turiştilor în munţii din judeţul Neamţ era, în mare parte, cauzată de drumul anevoios şi de lipsa adăposturilor“, scrie şi Oana Căloiu, pe emunte.ro, care s-a documentat din arhive vechi.
Preotul Constantin Mătasă, unul dintre pionierii promovării turismului în Neamţ şi unul dintre primii arheologi ai ţinutului străjuit de Ceahlău, născut în satul Răpciuni (aflat acum pe fundul lacului de acumulare de la Bicaz), nota, în 1934: „De hotel nici nu se pomenea prin apropiere, iar în Durău era greu de găzduit, deoarece chiliile sărăcăcioase ale călugărilor nu-ţi puteau oferi nimic din ceea ce caută o viaţă mai pretenţioasă“.
Într-o monografie a Ceahlăului, scrisă de profesorul Mihai Albotă, se consemnează că încercări de ridicare a unor adăposturi în Carpaţii Orientali au existat încă din 1906, la Fântâna Rece.
Ziaristul şi juristul bucureştean Gheorghe Panu, îndrăgostit de plaiurile nemţene, a ridicat un adăpost lângă izvorul de pe culmea Ceahlăului, dar construcţia nu a trecut cu bine de iarnă. A mai avut o încercare de ridicare a unui adăpost montan, tot în 1906, la Piatra Sură, însă şi această construcţie s-a dărâmat - a fost luată de vânt.
În acest context, în 1907, Societatea de Gimnastică, Sport şi Muzică din Iaşi, împreună cu filiala Turiştilor din România, lansează un apel de strângere de fonduri pentru construirea unei cabane, în masivul Ceahlău, care să le poată oferi turiştilor mâncare şi un loc călduros de dormit.
„Să încercăm a remedia în parte răul“
„Munţii Carpaţi, aceste minunate podoabe naturale cu care este înzestrată frumoasa noastră ţară, rămân în mare parte necunoscuţi, nu numai străinilor, dar chiar românilor, nu atât prin lipsa de dorinţă de a face escursiuni, cât mai ales din lipsa înlesnirilor necesare escursioniştilor.
Câţi n-au trecut prin grele încercări, din cauza lipsei unui adăpost, dacă au fost surprinşi pe vârfurile înalte în timpul vreunei furtuni violente, ce nu sunt rare acolo! Câţi au trebuit să renunţe cu regret de a vedea un răsărit ori un apus de soare pe vârful Ceahlăului, neavând unde se adăposti o noapte!
Ne-am hotărât să încercăm a remedia în parte răul, ridicând pe cel mai frumos munte din Moldova,
pe vârful Ceahlăului, chiar în această vară, un adăpost permanent în zid, care să poată adăposti comod 25 de persoane, unde să se poată găsi un păzitor, o cameră de bucătărie, un pahar de vin sau de coniac, o bucată de brânză ori de şuncă, ouă etc. în condiţiile cele mai avantajoase“, susţineau cele două societăţi în apel, potrivit Asociaţiei de Turism Montan Hai pe Munte Iaşi.
Cabana este situată la cota 1.750 metri FOTO: Biblioteca Judeţeană Neamţ
Subscripţie: 50 de bani pentru cabanier, 1 leu cazarea
Subscripţia publică demarată de Societatea de Turism Român şi Societatea pentru Gimnastică, Sport şi Muzică din Iaşi se concretizează încă din 1907, când încep să se adune bani şi materiale de construcţie, transportate treptat pe creasta muntelui.
Mitropolia Moldovei şi Mănăstirea Neamţ donează 2.000 de lei. Aşadar, în 1908, cu fonduri totale de 5.000 de lei, se ridică, din pietre unite cu lut, prima cabană din Carpaţii Orientali. Inaugurarea are loc pe 30 iunie, în prezenţa a vreo 300 de turişti, potrivit datelor monografice.
Adăpostul avea două încăperi - de aproximativ 6/4 metri -, ziduri de piatră şi o înălţime de circa 4 metri. Se spune că putea găzdui în jur de 20 de persoane, iar cei care rămâneau peste noapte plăteau 1 leu pentru cazare şi încă 50 de bani pentru cabanier.
Construcţia a stat în picioare numai 20 de zile, din cauza mortarului rău făcut şi a lipsei unei fundaţii de zid. În urma unei veri ploioase şi cu furtuni, cabana a cedat la mai puţin de o lună de la inaugurare, pe 18 iulie 1908. Se spune că îngrijitorul stabilimentului, un cioban, a refuzat să abandoneze cabana, rămânând să păzească ruinele, continuând să aştepte turiştii, să le ofere apă şi alimente.
După câţiva ani, apar alte planuri pentru un adăpost pe culmea Ceahlăului, unul dintre ele fiind cel al inginerului Gheorghe Balt. Lucrările la noua cabană, sub conducerea antreprenorului Carol Zane, au început în 1913. Au contribuit la transportul materialelor elevi, studenţi, cărăuşi şi localnici plătiţi, plus
diverşi voluntari. Carol Zane a adus şi italieni pricepuţi în construcţiile alpine, iar noul edificiu avea fundaţie din beton armat, izolaţie cu smoală, ferestre prevăzute cu obloane metalice şi paratrăznet.
La data inaugurării, 6 august 1914, îşi întâmpina turiştii cu o bucătărie şi un dormitor, cu paturi suprapuse, unde încăpeau peste 40 de persoane. Cabana era deschisă între 15 mai şi 15 octombrie.
A supravieţuit celor două războaie mondiale
Masivul Ceahlău, la diverse cote alpine, datorită poziţiei strategice, a fost teatru de război în cele două conflagraţii mondiale. Nu au fost lupte de mare amploare, dar au fost destule episoade care ar merita cercetări mai amănunţite din partea istoricilor.
Cabana a rezistat Primului Război Mondial, deşi a fost destul de deteriorată, iar lucrările de reconstrucţie au durat până în 1922. La inaugurarea de pe 6 august, când se sărbătoreşte Schimbarea la Faţă şi Ziua Muntelui, au participat peste 600 de persoane, deşi în acea zi ningea.
Instantaneu de acum circa 50 de ani cu turişti la Dochia. FOTO: Kemenes Arpad
„În 1937, cabanierul Gheorghe Baciu a construit, din lemn, o colibă lângă cabană, iar la bucătărie a făcut un pod, unde se urca pe o scăriţă, pentru a crea spaţiu de dormit pentru turiştii tot mai numeroşi. Documentele monografice notează că ospitalitatea cabanierului Baciu îi atrăgea pe turişti, fiindcă acesta avea mereu, pe plită, ceai din frunze de afin, lapte şi carne. De asemenea, cabanierul organiza zilnic şi un campionat de şah, iar învingătorul primea, din partea casei, lapte cu mămăligă", scrie Oana Căloiu, pe emunte.ro.
În al Doilea Război Mondial, cabana a fost închisă. Armata germană a spart lacătele şi a creat aici un punct de observaţie. După retragerea nemţilor, cabana a fost locuită, pentru o scurtă perioadă, de sovietici.
Reparată în 1945-1946, cabana a redevenit o atracţie pentru turişti, astfel că, în următorii ani, sunt demarate lucrări de extindere pentru încă un dormitor şi o sală de mese. După amenajările din 1958, adăpostul tot nu face faţă afluxului de drumeţi, dar viitoarele extinderi se vor realiza abia din 1982.
La început, s-au construit două noi camere în partea de vest a cabanei, dar, obţinându-se fonduri mai
mari, se proiectează o construcţie nouă. În 1983, cabana este racordată la izvoarele de sub Fântâna Rece, iar în 1984, la reţeaua electrică din Durău. Totodată, în următorii patru ani, cabana se extinde din nou, de această dată spre est.
Pe acceaşi temă:
Palatul Cnejilor, locul misterios care l-a inspirat pe celebrul Alexandre Dumas să scrie romanul „Strigoiul din Carpaţi“
Paştele interbelic pe Valea Muntelui, la poalele Ceahlăului. Ce rol aveau scrânciobul şi podeţul pentru joc
Se încarcă comentariile...
