Bunicuţa cleptomană. Cât va sta la închisoare pentru furturi repetate, trei fiind comise într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazuistica judiciară, câteva infracţiuni ies din tipare nu prin modul cum au fost comise, ci prin vârsta autorilor, persoane de peste 60 de ani, care au fost condamnate. Este cazul unei septuagenare cleptomane din Neamţ.

Doi bătrâni din judeţul Neamţ sunt acum arestaţi, judecaţi şi condamnaţi cu executare, pentru comiterea de infracţiuni. 

Maria T., de 63 de ani, din municipiul Roman, a fost ajuns în stare de detenţie, fiind găsită de magistraţii Judecătoriei vinovată de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. 

Într-o singură zi, femeia a fost prinsă de trei ori furând dintru-un mall, a beneficiat de clemenţă, fiind pusă sub control judiciar, dar pentru că nu a respectat condiţiile a fost arestată. Faptele au avut loc pe 15 mai 2020, când poliţiştii au fost sesizaţi de către angajata unei firme, care a reclamat că i-a fost sustras telefonul. 

„A reieşit faptul că, o femeie de 63 de ani, din Roman, profitând de neatenţie angajatei, i-ar fi sustras telefonul mobil, fiind suprinsă în timp ce părasea incinta societăţii. La solicitarea persoanei vătămate, aceasta i-a înapoiat bunul“, comunica Poliţia Neamţ. 

Tot în ziua menţionată, la scurt timp, bătrânica era depistată de un agent de pază după ce furase o pereche de sandale din alt magazin din incinta aceluiaşi mall. Seria infracţională de pe 15 mai avea să fie continuată tot în centrul comercial din Roman, Maria T., sustrăgând electrocasnice, prejudiciul

fiind estimat la 1.900 de lei. 

După cel de-al treilea furt, autoarea a fost reţinută pe o perioadă de 24 de ore şi prezentată procurorilor, care au dispus cercetarea sub control judiciar. Avea de respectat câteva obligaţii, dar nu s-a conformat, poliţiştii au sesizat instanţa de judecată, astfel că, pe 21 iunie 2020, a fost emis un mandat de arestare.

Ancheta în acest caz avea să stabilească faptul că palmaresul infracţional al bătrânei nu se rezuma doar la cele trei furturi. În perioada 8 martie - 15 iunie 2020, aceasta ar fi sustras mai multe telefoane mobile, bani, electrocasnice şi alimente, din diferite societăţi, prejudiciul fiind de 3.900 de lei. 

După ce a fost emis mandat de executare a pedepsei, aceasta a fost condusă de poliţişti, pe data de 27 octombrie 2020, la Penitenciarul Bacău, acolo unde va trebui să ispăşească o sentinţă de 1 an si 6 luni de închisoare. 

Cum decizia Judecătoriei Roman a rămas definitivă, rezultă că bătrâna de 63 de ani nici măcar nu a contestat sentinţa primei instanţe, deşi legea îi conferea acest drept, calea de atac putând fi folosită la Curtea de Apel Bacău. 

La 61 de ani, 9 ani pentru crimă

Într-o altă speţă, magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ s-au pronunţat, la mijlocul lunii octombrie şi

au dispus condamnarea lui Ilie Ţoţan, de 61 de ani, din comuna Ţibucani, la 9 ani de închisoare, pentru săvârşirea unei crime. 

Fapta a avut loc pe 19 mai 2020, iar a doua zi inculpatul a fost arestat preventiv. Anchetatorii au stabilit că între victimă şi agresor erau relaţii tensionate, totul degenerând în ziua menţionată.

Într-un acces de furie, incupatul s-a înarmat cu un par în lungime de circa 80 de centimetri, agresându-şi consoarta repetat, cele mai multe dintre lovituri vizând capul, alte violenţe fiind exercitate cu pumnii şi picioarele. 

Femeia a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Târgu Neamt, apoi a ajuns la Spitalul Judeţean şi s-a decis, din cauza multiplelor leziuni craniene, transferul la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi, dar nu a mai putut fi salvată. 

Trei părţi civile în proces au de primit de la inculpat câte 3.000 de lei, cu titlu de daune materiale, precum şi câte 50.000 de lei, cu titlu de daune morale. La aceste sume se mai adaugă cele cu transportul victimei la spital şi îngrijirea acesteia, plus cheltuielile judiciare, astfel că inculpatul ar trebui să achite un total de 160.000 de lei. 

„În temeiul art. 7 cu referire la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare“, conform instanţei. 

Decizia Tribunalului Neamţ nu este definitivă şi poate fi atacată de oricare dintre părţile interesate la Curtea de Apel Bacău. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

DIICOT, mare gafă în cazul românului răpit de jihadişti în Burkina Faso. Cine a fost chemată, din Italia, pentru audieri

Coşmarul unei fete violate de tată ani în şir, curmat de fratele ei. Băiatul a surprins incestul şi a anunţat Poliţia

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite