Bun-platnicii, răsplătiţi cu duşuri reci şi frig în case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Locato a sistat ieri furnizarea agentului termic la asociaţiile de locatari cu datorii la întreţinere. Principalele victime sunt pietrenii cu plăţile la zi. Datoriile nemţenilor depăşesc 314.000 de lei, iar unele datează din ianuarie 2009. Reprezentanţii Locato îi ameninţă pe rău platnici cu procese.

Conducerea societăţii de termoficare consideră că aceasta este singura metodă pentru a-şi recupera sumele restante de la populaţie.  Ei spun că metoda a fost încercată şi în alţi ani şi a avut succes. „Experienţa anilor trecuţi, când am fost nevoiţi să recurgem la astfel de măsuri, ne-a demonstrat că oamenii îşi achită restanţele dacă nu mai beneficiază de aceste servicii“, a declarat Nicolae Mazilu, directorul societăţii Locato.

19 asociaţii fără căldură

Astfel, de ieri, 19 asociaţii de proprietari care înregistrează datorii de mai bine de trei luni către Locato, au fost trecute pe lista neagră. Pentru şapte asociaţii din cartierele Precista, Dărmăneşti şi Mărăţei a fost sistată apa caldă şi căldura, iar pentru alte şase asociaţii nu se va mai furniza agent termic până la recuperarea datoriilor.

Doar pietrenii din centru s-ar putea considera norocoşi deoarece primesc căldură nouă ore zilnic. Măsura nu este o noutate pentru pietreni, mai ales pentru datornici.

„Am doi copii şi sunt singurul părinte. Pe lunile de iarnă am avut facturi mai mari de 400 de lei şi nu am avut de unde să plătesc. Acum am o restanţă de 1.200 de lei şi mai am şi 420 de lei pentru luna februarie. Nu ştiu cum să mă descurc, dar nu vreau să-mi sară vecinii în cap“, a spus Sorin Ciubotaru, agent de distribuţie.

Dacă restanţierii se ştiu cu musca pe căciulă, sistarea căldurii şi a apei calde îi nemulţumeşte pe bun-platnici. Ei nu au nicio vină că vecinii lor nu-şi achită întreţinerea. „Eu locuiesc în Dărmăneşti. Am o pensie de 600 de lei, dar întreţinerea mi-o plătesc întotdeauna. Din cauza lor trebuie iar să încălzesc apă să mă spăl şi nu mi se pare corect“, a spus nemulţumită Ana Dobrin, pensionară. Unii pietreni, păţiţi din cauza vecinilor rău-platnici, şi-au luat măsuri de precauţie ca să nu rămână fără apă caldă. „Eu am încercat de fiecare dată să-mi achit facturile. Acum doi ani am stat fără apă caldă în timpul verii tot din cauza datornicilor. M-am săturat să mă spăl la lighean, aşa că mi-am instalat un boiler electric ca să pot face măcar o baie caldă“, ne-a declarat Mariana Apostol, vânzătoare.

Plăţi eşalonate sau proces

La Locato, în topul restanţierilor figurează asociaţia de proprietari Dărmăneşti Sud, care înregistrează cea mai mare datorie, de 47.146 de lei, şi care are peste o mie de locatari. Una dintre soluţiile propuse de conducerea Locato pietrenilor care vor să scape de restanţe este eşalonarea plăţilor, însă debitorii trebuie să-şi respecte termenele de plată asumate.

Totodată, cei care vor să aibă facturi mai mici la încălzire se pot separa de asociaţiile de locatari şi pot semna contract direct cu Locato pentru facturarea energiei termice.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite