Balada unui şef de post, dedicaţie de la un poliţist pentru superiorul său: „Pupa-i-aş cucul lui de la chipiu, că tare-aş vrea în locul lui să fiu“

Un poliţist, ajutor de şef de post într-o comună din Neamţ şi autorul a şase volume de poezie, a postat pe Facebook un pamflet prin care îşi satirizează superiorul.

Marius Coşerariu, ajutor de şef de post la Postul de Poliţie Dămuc, judeţul Neamţ, a mediatizat zilele trecute, pe reţelele de socializare, un pamflet intitulat „Balada unui şef de post“. În dreptul autorului este notată cu umor menţiunea „n-am curaj să spun“, cum la fel de haioasă este precizarea poliţistului Coşerariu ce prefaţează balada: „Acesta este un pamflet. Asemănarea cu fapte sau personaje e pur întâmplătoare. Cine se supără...să-i tăiem nasul“.

Balada are în total 14 strofe, cu versuri în rimă îmbrăţişată, în care sunt înfierate aspectele negative ce decurg din relaţia de subordonare a lucrătorilor dintr-un post de poliţie rurală. Dând dovadă de un umor de calitate, din care nu lipseşte ironia şi autoironia, autorul versurilor critică comportamentul unui şef de post, însă de satiră nu scapă nici soţia superiorului.

Marius Coşerariu este cunoscut pentru preocupările literar-artistice, el fiind autorul a şase volume de poezie („Aşa sunt eu”, „Să goneşti fiara din suflet”, „Dincolo de suflet”, „Credinţă, dragoste şi ţară”) şi cantautor de muzică folk în cadrul Asociaţiei Culturale „Eu Cred”. Agentul şef principal Gheorghe-Cătălin Filip, şeful postului de Poliţie Dămuc, s-a ferit să comenteze pe marginea pamfletului susţinând că nu a citit versurile.  

BALADA UNUI ŞEF DE POST,

(Autor: n-am curaj să spun)

E-un fel de Dumnezeu mai pământean,

Cu chip de om şi aură de sfânt,

El s-a mutat demult la mine-n gând,

De la-nceput, pân-la sfârşit de an.

Da, aţi ghicit. E şeful meu de post,

E omul care-mi umple mie viaţa,

Care-mi deschide ochii dimineaţa,

Care mă ceartă şi mă ia la rost.

Eu nu ştiu ce m-aş face fără dânsul,

Cred c-aş înebuni de plictiseală,

Prezenţa lui în viaţa mea-i vitală,

Când nu-i cu mine, mă pufneşte plânsul.

Tresar ca un copil atunci când ţipă,

Mă trec fiori şi inima-mi tresare,

Mă controlează zilnic prin dosare

Şi-mi spune veşnic... să nu fac risipă.

Mă uit la el şi-mi fac o sfântă Cruce

Şi-i spun Lui Dumnezeu o rugăciune:

- Cum de-a putut crea aşa minune???

E şeful meu de post, ce mă conduce.

Cuvântul lui e lege pentru mine,

Când ia o hotărâre nu se-nşeală,

Pentru că şefu-i şef şi-n pielea goală,

Frumos, deştept şi-atunci când stă pe vine.

Să stau în faţa lui, mă cam feresc,

De-asemeni, nici la spate n-am curaj,

Căci nu-mi doresc să intru în picaj

Şi nici prin muncă să sărbătoresc.

Câteodată-i dificil şi rece,

Îl simt cum suflă sacadat, în forţă,

Cum se-nroşeşte, arde ca o torţă,

Şi fug din calea lui, până îi trece.

Dar uneori e calm, ca mieluşeaua,

Îmi dă poveţe, ca un bun părinte,

Să cred în mine şi să fiu cuminte,

Să fiu atent cu cine-mi beau cafeaua.

El este şeful-tip din manuale,

Atoateştiutor, stăpân pe el,

Cu burtă, ochelari, cu capul chel,

Fără prea mari pretenţii culturale.

Nevasta lui e o femeie grasă,

Cu păr vopsit şi prins în bigudiuri,

Se-mbracă-n fustă roşie cu pliuri,

E- cum s-ar zice- şefa mea drăcoasă.

De ea îmi este cel mai tare frică,

Mai tare decât şeful propriu-zis,

Cu ea nu pot să fac vreun compromis,

Ea mă coboară, tot ea mă ridică.

Cu toate astea, eu sunt mulţumit, 

Căci sunt momente grele, dar şi bune,

Muncesc cu drag, cu spor şi raţiune,

Cu şeful meu de post, nemijlocit.

Slăvit să fie şeful meu de post,

Pupa-i-aş cucul lui de la chipiu,

Că tare-aş vrea în locul lui să fiu!

El ajutor - indiferent de cost.