Au sfidat muntele, erau să moară. „Au crezut că sunt poveşti din lumea pitorească a salvatorilor montani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din turiştii sosiţi pe munte au ignorat avertismentele salvamontiştilor FOTO Salvamont Neamţ
O parte din turiştii sosiţi pe munte au ignorat avertismentele salvamontiştilor FOTO Salvamont Neamţ

Câţiva turişti au sfidat Ceahlăul, urcând pe munte când afară era ca în Siberia, misiunile salvamontiştilor fiind efectuate când se resimţeau -45 de grade

Avertismentele Salvamont Neamţ, care sfătuiau turiştii să nu urce în masivul Ceahlău la sfârşitul săptămânii trecute, pentru că se anunţa o vreme total contraindicată drumeţiilor montane, nu au avut ecou, unii neţinând cont de condiţiile meteo, aventurându-se în zona înaltă. 

Cum era de aşteptat, pentru o parte dintre ei excursia se putea termina extrem de prost, fiind surprinşi de lăsarea întunericului pe trasee, în plin ger şi vânt puternic, au intrat în stare de epuizare din cauza efortului depus, iar misiunile salvamontiştilor de recuperare s-au desfăşurat în condiţii de risc maxim. 

„Cu toate avertismentele transmise pe canalele media, în scopul prevenirii accidentelor montane şi a situaţiilor periculoase, au fost destui cei care au considerat că datele de ordin tehnic prezentate de noi despre riscurile ascensiunilor în condiţii de vânt puternic şi temperaturi scăzute sunt doar poveşti din lumea pitorească a salvatorilor montani“, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. 

Vineri, 12 februarie, la ora 17:00, echipa de serviciu de la Baza Dochia a fost anunţată că un grup de trei turişti din Iaşi a rămas blocat în zona grupului de stânci numit „Gura Planţă“. Fiind destul de aproape de refugiul montan de la cota 1.800 de metri, s-a putut interveni deşi condiţiile meteo erau

aprige, iar cei trei ieşeni au fost extraşi din zona periculoasă şi aduşi la cabană. 

Iată cum descrie Raul Papalicef urgia de afară din acele momente: „Temperatura în zona înaltă a Masivului Ceahlău era undeva la -25 de grade, iar vântul la rafală atingea 90 de kilometri/oră, ceea ce conform echarturilor internaţionale echivala cu un windchill de -45 de grade“. Tot în aceeaşi zi şi tot pe un ger de crăpau pietrele, la propriu, salvatorii montani au fost nevoiţi să iasă iar în teren, pentru a

acorda ajutor unui număr de cinci persoane care au avut dificultăţi în ascensiune. Numai că, misiunea a avut loc în jurul orei 20.00, când condiţiile meteo se înăspriseră. 

Straşnic ger, până şi senzorii de la staţia meteo au încetat să transmită 

„Scenariul s-a repetat trei ore mai târziu, când un turist din Mureş a venit la Baza Salvamont, anunţând că doi colegi cu care urcase se aflau la ieşirea din zona Detunate şi unul din ei este epuizat. S-a

intervenit din nou in extremis şi persoana a fost salvată. Ambele operaţiuni au fost de mare risc şi numai distanţa scurtă dintre baza Salvamont şi caz a făcut posibilă intervenţia noastră“, a mai anunţat

Salvamont. 

Frigul instalat pe munte a fost straşnic, încât la un moment dat s-a defectat şi staţia meteorologică de pe Ceahlău - Toaca. Senzorii externi ai staţiei Davis, una interconectată la platforma Wunderground, au încetat să mai transmită date. Sâmbătă, situaţia meteo s-a mai ameliorat şi platforma a fost repusă în funcţiune, primele date transmise, udeva în jurul orei 12.00, arătând că temperatura era -20,5 grade Celsius, dat se resimţeau -34. 

Conform Salvamont Neamţ, de la începutul anului, pe munte s-a intervenit în urma apelurilor la numărul unic de urgenţă 112, Dispeceratul Naţional Salvamont şi apel direct la Dispeceratul SPS Neamt în 51 de cazuri, din care 14 au fost traumatisme grave predate la SMURD şi Serviciului Judeţean de ambulanţă. 

Şase dintre operaţiuni au fost considerate de mare risc, constând în recuperări din viscol pe timp de noapte, alte două cazuri medicale grave au fost în zona înaltă la care nu a fost posibilă extracţia aero, victimele fiind coborâte până la baza muntelui, iar alte două misiuni au vizat căutarea şi recuperarea unor grupuri de turişti rătăciţi. Din păcate, din cauza afecţiunilor medicale, două persoane au decedat. 

„Media zilnică a intervenţiilor Salvamont în zona montană a fost de 1,2 cazuri, fiind cea mai ridicată din punct de vedere statistic pentru sezonul de iarnă din ultimii 30 de ani. Numărul total al persoanelor asistate în operaţiuni de la 1 ianuarie 20121 şi până la data de14 februarie este de 78 de persoane“, conform Salvamont Neamţ.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Individul care a aruncat în aer camera unde era şi fiul, dorind să-l ucidă pentru a se răzbuna pe soţie, a fost arestat

Şantaj bizar în Neamţ. Un cabinet medical a fost incendiat, iar medicului i s-au cerut bani şi să-şi ceară scuze

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite