Amintirile unui senator despre planul la cultura agricolă din comunism: „Intervenea PCR-ul, adică sistemul pile, cunoştinţe şi relaţii''

Amintirile unui senator despre planul la cultura agricolă din comunism: „Intervenea PCR-ul, adică sistemul pile, cunoştinţe şi relaţii''

Ceauşescu verifica personal calitatea legumelor şi dădea indicaţii preţioase FOTO arhivă Adevărul

Între goana pentru export şi propaganda comunistă, producţiile raportate ajungeau să depăşească şi recordurile mondiale. Senatorul de Neamţ Liviu Bumbu, fost şef de fermă în ultima decadă a regimului Ceauşescu dezvăluie adevărata faţă a agriculturii din acele vremuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liviu Bumbu a început ca inginer stagiar şi a lucrat începând din 1980 la CAP Dragomireşti şi şef de fermă la IAS Girov. Ales senator pe colegiul 3 Neamţ (zona de munte a judeţului Neamţ) la scrutinul parlamentar din 2012, Liviu Bumbu nu a uitat perioada de vârf a agriculturii comuniste, şi care era realitatea acelor vremuri.
 
„Nu se făcea o agricultură corectă din mai multe motive. Specialiştii erau recrutaţi din lumea satului, treceau printr-o facultate destul de grea, iar după absolvire li se inducea de propaganda comunistă că noi, românii suntem extraordinar de deştepţi, or’ nu era aşa. În zona de cercetare se pătrundea cu pile, pentru că era o muncă mai domnească, se muncea în halat, nu în salopetă, ca la CAP, dar ajunsese cercetarea un <cimitir de elefanţi>”, spune Liviu Bumbu.
 
Bumbu spune că nu era membru de partid pentru că nu avea „origini sănătoase”. Vârful carierei a reprezentat-o perioada de după 1985, când a ocupat funcţia de şef de fermă la IAS Girov, unde era responsabil de ferma seminceră întinsă pe câteva sute de hectare.
 
Inginerul Liviu Bumbu (dreapta) a fost şef de fermă la IAS Girov din Neamţ
 
„Se producea aici sămânţă de la cartof, până la sfecla de zahăr, trifoi alb, grâu şi furaje. De altfel, judeţul Neamţ devenise o zonă închisă, zonă izolată cum se spunea pentru producerea cartofului. În ţară, prima astfel de zonă era Harghita-Covasna-Braşov şi Suceava. Eu eram şef de fermă şi am avut şansa să lucrez cu un director mare de trust, domnul Ion Filipov, care ne-a dat independenţa şi puterea de decizie care se puteau da în acele condiţii ”.
 
Tertipuri de măsluit producţia
 
Şi la Neamţ, ca şi în toate judeţele ţării, responsabilii unităţilor de producţie agricolă primeau planul de cultură pe care trebuiau să-l respecte ca să nu aibă necazuri cu mai marii regimului.
 
„Venea planul de cultură la judeţ, era împărţit apoi pe CAP-uri, pe IAS-uri, şi apoi intervenea sistemul PCR, adică <pile, cunoştinţe şi relaţii>. În funcţie de cum se realiza acest plan, se dădea cota parte de producţie. Planul se mărea aiurea, de la an la an, fără a fi făcut în corelaţie cu soiurile, cu dotarea tehnică sau cu pesticidele/insecticidele pe care le aveai la dispoziţie. Planul cincinal nu era o treabă rea în principiu, dar era rupt de realitate, iar în ultima perioadă au început raportările false”, mai spune inginerul Bumbu.
 
Ca să facă faţă cererilor tot mai mari de producţie, sub presiunea exportului pe care Ceauşescu îl folosea pentru a scăpa de datoria externă şi pentru a arăta cât de performantă e agricultura din RSR, responsabilii din teritoriu apelau la tot felul de metode de a „umfla” producţia pe hârtie. 
 
„De exemplu, la cartof se înregistra şi producţia substas, cea care mergea pentru zootehnie. De asemenea, scăzămintele erau duse la limita de jos. Erau trucuri mărunte, dar aşa se ajungea uneori şi la raportări de producţii medii realizate care băteau chiar şi recordurile mondiale. Era o politică menită să-l ameţească pe Ceauşescu să facă exporturi, şi să arate lumii întregi ce agricultură performantă se făcea la noi”
 
Agricultura, subiect de bancuri la oraş
 
Populaţia cunoştea însă cel mai bine situaţia reală, iar cei de la oraş resimţeau cel mai mult impactul agriculturii orientate spre export. 
 
„Circulau şi bancuri pe această temă: <De ce moare o pisică de foame într-o măcelărie? Pentru că nu-i place muştarul> era o poantă din acele vremuri”.
 
Liviu Bumbu spune că au fost totuşi şi lucruri bune făcute în acea perioadă, precum sistemele de irigaţii, marile complexe de porci, de păsări, toate realizate cu bani de la Banca Mondială.
 
„Cu toate că eram defazaţi de zona de sud a ţării, şi în Neamţ erau sere unde se produceau tot felul de legume. De altfel, fiecare comună era obligată să aibă sere şi livezi. Am avut un sector horticol puternic, legumicultură se făcea doar unde erau zone irigate, dar în Neamţ s-au înfiinţat astfel de sisteme pe mii de hectare. Necazul era că totul era prin dicatură şi se dădeau ordine”.
 
România stabilea preţul grâului
 
România a fost supranumită grânarul Europei mai ales în perioada interbelică, dar şi în timpul celui de-al doilea război mondial. Nu pentru că aveam o productivitate mare la cultura de cereale, ci mai ales pentru că exista posibilitatea de a cultiva grâu pe suprafeţe mari, recolta obţinută fiind exportată cu vapoarele.
 
„Germania nu-şi putea asigura necesarul de grâu, şi folosea mult cartoful, pentru că nu au o zonă propice cultivării cerealelor. De altfel, ei au inventat şi pâinea cu cartof. Mai repede se cocea grâul în Franţa şi Italia, iar în România se recolta cam la două-trei săptămâni diferenţă. Preţul grâului se stabilea însă abia după ce se recolta grâul din România şi Ungaria şi ţinea cont de cât de mare era producţia”
 
Cu toate că producţia nu depăşea o tonă la hectar, ţările din vestul Europei căutau grâul românesc pentru calitate.
 
„Existau două soiuri Roşu Dobrogean şi Roşu de Botoşani, bogate în gluten, şi căutate în panificaţie. Pentru bagheta franţuzească, cel mai rafinat produs de panificaţie se folosea într-o anumită proporţie grâu românesc şi acest lucru era menţionat pe etichetă”, mai spune inginerul Bumbu. 
 
Pe aceeaşi temă:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: