Alegeri locale 2020. O economistă se bate cu opt bărbaţi, între care şi un fost ministru, pentru Primăria Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe scena politică din municipiile Piatra Neamţ şi Roman au survenit importante mutări de candidaţi la PNL, iar PSD l-a propus pe un fost oficial guvernamental din Giurgiu.

Alegerile din data de 27 septembrie 2020 se anunţă extrem de interesante în oraşele Piatra Neamţ şi Roman, cele mai mari din judeţul Neamţ, mai ales că cei doi candidaţi cotaţi cu cele mai mari şanse de reuşită în precampanie au „migrat“ la alte partide. 

În municipiul reşedinţă de judeţ, Dragoş Chitic, primarul în exerciţiu, era dat ca cert nominalizat din partea PNL, dar lucrurile s-au schimbat peste noapte. 

Cu puţin timp înainte de depunerea listelor la Biroul Electoral Judeţean, liberalii au furnizat o mare surpriză, anunţând că nu va mai candida Dragoş Chitic şi că alesul este Andrei Carabelea, un profesor de franceză, implicat în diferite acţiuni ale societăţii civile, în special de voluntariat. 

Mutarea a fost motivată de faptul că edilul în exerciţiu are două dosare pentru abuz în servicu, iar PNL n-a vrut să

rişte, chiar dacă acesta conducea în sondaje. Dar Chitic nu s-a resemnat şi a trecut la partidul lui Băsescu, PMP. 

Acest lucru avea să-l coste, acum două săptămâni, funcţia, prefectul semnând un ordin de încetare a mandatului, pe motiv că va candida din partea altei formaţiuni decât cea pentru care a obţinut funcţia, la fel păţind şi alţi opt primari din judeţ. 

O altă mare surpriză din politica nemţeană avea să vină de la PSD, care a anunţat că va miza pe Răzvan Cuc la primărie, taman fostul ministru al Transporturilor, adus la Piatra Neamţ tocmai de la Giurgiu. Motivul? Este bun amic cu Ionel Arsene, preşedintele CJ şi al Consiliului Judeţean Neamţ. 

Alte persoane care candidează la funcţia de edil sînt Liviu Harbuz, de la PRO România, afacerist şi cunoscut medic veterinar, care are o emisiune extrem de apreciată la un post de radio naţional, iar Alianţa USR - PLUS l-a preferat pe Marius Irimia (USR).

Încurcate-s căile politicii şi la malul Moldovei, la Roman

De la formaţiunea lui Tăriceanu, ALDE, candidează Ciprian Enache, iar Alianţa pentru Demnitatea Românilor îl susţine pe Daniel Rotaru, iar Valerică Frăţilă din partea Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie (ADER). 

În tot acest peisaj electoral dominat de bărbaţi şi-a făcut apariţia şi Raluca Cucu, singura femeie înscrisă pentru a candida la Primăria Piatra Neamţ, fiind nominalizarea Alianţei pentru Unitatea Românilor (AUR). 

Cu o zi înaite de alegerile locale, prin Piatra Neamţ se vorbeşte că Dragoş Chitic ar fi ceva mai bine poziţionat decât fostul ministru Cuc, dar se discută şi de posibile evoluţii foarte bune din partea lui Liviu Harbuz şi Andrei Carabelea. 

Şi în municipiul Roman, scrutinul de duminică se anunţă extrem de palpitant, Cu puţin timp înainte de declanşarea perioadei preelectorale, Lucian Micu, edilul în funcţie primea o lovitură nimicitoare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a declarat incompatibil. Aşa se face că PNL pierdea principalul nominalizat, dat cu mari şanse de reuşită. S-a renunţat la el, fiind preferat economistul romaşcan Leonard Achiriloaei, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Pentru dregătoria locală s-au mai înscris Radu Samson, de la Alianţa USR-PLUS, iar Alianţa pentru Modernizarea Romanului 2020 îl propune pe deputatul PSD, Viorel Stan, fost inspector general şcolar. Sorin Cazan va candida din Partea Partidului Mişcarea Populară. 

Jurnalista Teodora Baciu candidează din partea Partidului Împreună pentru Moldova, iar Victor Barcan a sărit din barca PNL în aceea a lui Victor Ponta, la PRO România. „Bursa“ electorală spune că lupta se va da între Leonard Achiriloaei, Radu Samson şi Viorel Stan. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Pensionarii, trataţi cu indiferenţă în judeţul Neamţ. Ce a găsit ministrul Muncii la alte instituţii subordonate

Sentinţă ridicolă pentru un fost director la Ministerul Mediului, care a fost acuzat că a luat şpăgi de 1,3 milioane de lei. Cum îl ajutau soţia şi cumnatul să ia mită

  

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite