Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ îşi poate pierde funcţia. Oficialul n-a anunţat că trei afacerişti chinezi reveniţi în România sunt izolaţi la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demisia directorului DSP Neamţ a fost cerută în şedinţa Comitetului de Urgenţă. FOTO: Prefectura Neamţ
Demisia directorului DSP Neamţ a fost cerută în şedinţa Comitetului de Urgenţă. FOTO: Prefectura Neamţ

Prefectul de Neamţ a cerut ministerului demiterea conducerii Direcţiei de Sănătate Publică, deoarece nu a anunţat că trei cetăţeni chinezi sunt izolaţi la domiciliu.

Brânduşa Movilă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, are zilele numărate la şefia instituţiei, prefectul George Lazăr cerând ministerului să o demită. 

Totul a plecat de la trei cetăţeni chinezi, care fuseseră izolaţi la domiciliu timp de 14 zile, după ce s-au întors în România din ţara natală, ei fiind monitorizaţi de autoritatea sanitară din Neamţ. 

Numai că, de monitorizare n-a prea fost vorba, cei trei

ocupându-se de afacerea pe care o au în oraşul Roznov. 

Faptul că străinii nu au respectat condiţiile izolării, fiind observaţi la magazinul pe care-l au, a fost sesizat la Prefectură de alte persoane, nu de Direcţia de Sănătate. 

De altfel, situaţia chinezilor „supravegheaţi“ a fost ţinută sub tăcere de instituţia menţionată, nicio autoritate nefiind anunţată. Din ce motiv, rămâne un mister. 

Tocmai acest lucru l-a determinat pe prefectul Lazăr să ceară demisia conducerea DSP Neamţ, lucru care este aşteptat să se petreacă astăzi sau zilele viitoare.

„A fost o situaţie greu de conceput. Am aflat din alte surse despre faptul că există câţiva cetăţeni străini aflaţi sub observaţie în judeţul Neamţ. Consider că nu este normal ca prefectul să nu fie

informat despre acest lucru şi din acest motiv am cerut demiterea conducerii DSP Neamţ. Pe lângă lipsa de comunicare, mai am şi alte lucruri de reproşat DSP“, a declarat prefectul George Lazăr. 

Cei trei chinezi s-au întors în România pe 12 februarie 2020, când au aterizat pe Aeroportul Henry Coandă, venind de la Shanghai. Ajunşi în Neamţ, autorităţile sanitare au decis izolarea la domiciliu, dar

cei în cauză nu au respectat condiţia, pe 24 februarie fiind văzuţi la magazinul pe care-l au în Roznov.

Cinci chinezi şi 14 români veniţi din Italia, în carantină sau autoizolare

În cazul celor trei cetăţeni chinezi Poliţia a întocmit tot atâtea dosare penale, acuzaţia fiind zădărnicirea combaterii bolilor. De precizat că cetăţenii străini nu prezentau simptome de coronavirus. 

În judeţul Neamţ, la momentul actual sunt 19 pesoane care pe motiv de coronavirus sunt în carantină sau autoizolare la domiciliu. 

Astfel, patru persoane care au venit recent acasă din regiunea Lombardia, Italia, una grav afectată de îmbolnăviri, au fost preluate de Direcţia de Sănătate Publică şi plasate în carantină pentru o perioadă de 14 zile. 

Alţi zece nemţeni care au ajuns în localităţile natale din zone învecinate cu oraşele din Italia aflate în carantină sînt în autoizolare la domiciliu. Şi cinci persoane venite din China se află în izolare

voluntară, în oraşele Roman şi Roznov. 

„Sînt identificate pe raza judeţului Neamţ cinci persoane venite din China Continentală aflate în

izolare voluntară, din  care două pe raza municipiului Roman, respectiv trei pe raza oraşului Roznov“, a transmis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. 

Cât îi priveşte pe cei patru nemţeni care au venit acasă din regiunea Lombardia, ei au plecat din oraşul Maleo, provincia Lodi,a cu un autoturism personal, pe 22 februarie şi au ajuns a doua zi, fiind monitorizaţi de către Direcţia de Sănătate, inclusiv persoanele cu care au intrat în contact, respectiv membri ai familiilor. 

Dincolo de aceste măsuri luate pentru a şpreîntâmpina vreo îmbolnăvire cu coronavirus, Comitetul

Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a analizat locaţiile care pot întruni condiţii pentru punerea în carantină a persoanelor cu suspiciune de a fi infectate. În caz că va fi nevoie, sunt disponibile câteva spaţii corespunzătoare, care dispun de 66 de locuri.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite